Caractere şi caractere. Chestie de construcţie psihică, domnule…

Lucrând în învăţământ ai şansa să cunoşti o sumedenie de oameni. Nu vorbesc numai de elevi, ci şi de părinţi lor, alte rubedenii (de când cu deschiderea graniţelor mai degrabă ai de-a face cu bunicii, unchii, mătuşile sau chiar vecinii elevilor decât cu părinţi acestora).

Ai ocazia să cunoşti o mulţime de caractere, să faci faţă la numeroase provocări şi situaţii. Unele care reuşesc să te pună pe gânduri şi să te urmărească chiar şi după ce elevii respectivi reuşesc să termine şcoala.

Există caractere şi caractere… Îmi aduc aminte de o elevă foarte silitoare; clasa a VIII-a, deci ultima linie dreaptă înainte de final. A încasat o notă de opt (nu, nu la mine, nu vă uitaţi aşa rău). La prima oră de curs am găsit-o plângând. Foarte implicată în ceea ce făcea. Sărea cămaşa pe ea. Orice am încercat să o liniştesc n-a dat niciun fel de roade. Citește în continuare Caractere şi caractere. Chestie de construcţie psihică, domnule…

Anunţ important…

Având în vedere că în ultima vreme am fost solicitat din ce în ce mai des şi chiar insistent pentru a participa la activităţile din „Săptămâna altfel” din diferite şcoli din judeţ – şi chiar în afara acestuia – în calitate de scriitor, ţin să precizez că îmi este imposibil să onorez aceste invitaţii. Asta deoarece şi subsemnatul va fi implicat, la rândul lui, în activităţile de tip „Şcoala altfel” la sfârşitul lunii martie.

Am şi eu un orar de respectat, dragii mei. Vă mulţumesc pentru amabilitate şi încredere, dar prioritate absolută are activitatea la catedră.

Mulţumesc încă odată şi sper să înţelegeţi de ce nu pot onora invitaţiile pentru activităţile care au loc în cursul săptămânii.

Un om cu probleme şi mai multe cataloage

În învăţământ există probleme. Ca în oricare al domeniu, nimic nou sub soare sau ceva care să uimească, având în vedere în ce ţară trăim şi de cine este condusă. Dar partea cea mai hidoasă şi care are repercursiuni cumplite sunt oamenii cu probleme din educaţie.

Oameni care au probleme la cap. Şi nu vorbesc de câte un porumbel sau doi – fiecare avem câte o păsărea sau două la mansardă, ci vorbesc de stoluri întregi.

Presimt că voi fi iar luat în şuturi de către o parte a „publicului fidel” dar nu-mi pasă. Nu-mi mai pasă. Cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume. Sau măcar să le spună pe acel nume pe care îl vede el.

Educaţia este departe de ideal, foarte departe de ceea ce avem nevoie noi, ca oameni, ca societate, ca mediu de lucru. Şi – chiar dacă în sistem există politica gunoiului ascuns sub preş uneori acesta e atât de mare încât nu-l poate ascunde nici măcar o prelată de dimensiuni industriale.

O colegă mai în vârstă – pentru care am un respect deosebit – mi-a povestit ce s-a întâmplat la câţiva ani după revoluţie într-un liceu din nordul ţării. Citește în continuare Un om cu probleme şi mai multe cataloage

Blestemul Lilianelor la Ministerul Educaţiei

Încă nu e oficial dar nici nu mai există vreo speranţă să nu se întâmple. Liliana Mincă e pe cale să devină secretar de stat la Educaţie. Şi, dacă până acum m-am gândit la plecatul din ţară ca la o alternativă, din momentul în care am auzit că Liliana Mincă va deveni secretar de stat emigrarea a devenit singura alternativă. Mda, nu mă gândesc să plec din ţară ci chiar voi încerca să plec. Nu aiurea, nu cu capul înainte dar nici nu mai vreau să rămân în ţara în care astfel de personaje ajung să conducă destinele Educaţiei. Pentru început îmi caut de lucru în alte domenii. E foarte probabil să renunţ la catedră. Nu din ambiţie ci de scârbă. Şi pentru că sistemul de învăţământ este blestemat. Blestemul Lilianelor.

Până nu demult am trăit cu impresia că, pe lângă Ecaterina Andronescu, cea mai nefastă fiinţă din sistem era Liliana Preoteasa, eternul subsecretar de stat care trăia cu impresia că nimeni nu o mai poate învăţa nimic. A tăiat şi a spânzurat cum a dus-o capul, dovedind o lipsă totală de consideraţie faţă de miniştri „Fiecare credea că lumea începe cu ei”. Adică nu ştiau pe ce lume trăiesc. Bine că ştia Liliana Preoteasa. Citește în continuare Blestemul Lilianelor la Ministerul Educaţiei

În curând…

Începutul de an a venit cu veşti destul de bune pentru activitatea literară a subsemnatului. Chiar foarte bune, aşa că mă feresc să ţin secretul doar pentru mine.

După cum probabil v-aţi imaginat, este vorba despre cărţi. Cărţi care poartă semnătura subsemnatului. Şi care vor fi foarte curând accesibile cititorilor.

Despre ce anume este vorba? N-o să spun chiar totul din prima; suspansul trebuie dozat şi, după câte se poate observa, chiar asta fac. N-o să dau chiar totul din casă. Spun doar că e vorba de două cărţi. Două…

Care vor fi prezente la rafturi reale sau virtuale curând. Foarte curând.

Voi reveni cu amănunte…

Staţi pe aproape… Suspansul pluteşte în aer.

Liliana Mincă… Nici nu trebuie spus mai mult…

Zilele acestea am avut parte de o revelaţie. Una mai degrabă impusă decât voluntară.

Se spune despre judeţul Botoşani că a dat României patru genii. Eminescu, Iorga, Enescu şi Luchian.

Pentru cultura generală a fiecăruia dintre noi mai trebuie adăugaţi şi Grigore Antipa, Elie Radu, Octav Onicescu, Mihai Ciucă, Emil Severin, Dimitrie Pompeiu, Octav Băncilă, Dimitrie Brândză, Ion Pillat, Gheorghe Avramescu, Mihail Romano, Adrian Adamiu şi lista ar putea continua.

Însă, aşa lungă cum e această listă se pare că e pe cale să fie completată de Liliana Mincă. Nu o ştiţi pe Liliana Mincă?!…

Când am auzit că Liliana Mincă are mari şanse să fie numită în funcţia de secretar de stat – şi nu oriunde, ci la Ministerul Educaţiei – m-a pufnit râsul. Adică mi s-a părut o glumă foarte reuşită. Ca şi cum l-ai numi pe Dorel, băiatul ăla nevinovat dar şi nepriceput din reclame pe post de ministru – sau măcar secretat de stat – la Ministerul Reconstrucţiei Naţionale.

Pe urmă, când am aflat că treaba e pe bune am început să mă întreb. Să mă întreb de ce, dintre toate variantele posibile de pe lumea asta, din tot ce mişcă în ţara asta abia madam Mincă a fost considerată suficient de capabilă pentru a fi numită secretar de stat la Educaţie. Citește în continuare Liliana Mincă… Nici nu trebuie spus mai mult…

Despre lege, dreptate şi alţi monştri. Cu subsemnatul

În lumina evenimentelor care au marcat în ultimele zile societatea românească editura Crux s-a gândit să-şi ia la întrebări scriitorii. Primul luat în vizor – subsemnatul… Despre cărţile căruia se vorbeşte din ce în ce mai mult în ultima vreme; există persoane care sunt de părere că ar fi prefigurat cu ceva timp înainte evenimentele actuale. Mă cam strânge în spate când aud asta dar răul a fost făcut. Adică romanele incriminate au ajuns pe piaţă. Şi încă mai vin… Citește în continuare Despre lege, dreptate şi alţi monştri. Cu subsemnatul

Comentaţi la obiect…

Din ce în ce mai des în ultima vreme mă cam supără o întrebare. De ce scriu despre nevoile sistemului de învăţământ din România?

Chiar, de ce scriu? De ce tot scriu în condiţiile în care adesea am parte de reacţii destul de dubioase – să nu le spun altfel – din partea unora care prestează pe la catedră. Prestează este un termen cât se poate de general, nu doresc să intru în amănunte. Cum pot oare astfel de indivizi să insufle elevilor spirit civic şi responsabilitate, iată o enigmă pe care, chiar şi după optsprezece ani la catedră, încă nu am reuşit să o dezleg. O posibilă explicaţie ar fi faptul că nu reuşesc să înveţe pe nimeni nimic, fiind prea mici la suflet, prea meschini în autosuficienţa pe care o proclamă de fiecare dată când au ocazia. Sunt prea deştepţi pentru a învăţa ceva de la alţii aşa cum sunt prea cretini – scuze de expresie – pentru a învăţa pe oricine.

De pildă, o anumită doamnă profesoară Paulina Gabur de pe la Roznov mă face scriitor lipsit de glorie. Măi să fie… Ce ştie Paulina Gabur despre gloria literară? Dacă se raporta la articolul scris o înţelegeam. Da, doamnă, poţi fi de acord cu ceea ce scriu eu. Sau nu… Fiecare avem dreptul la o părere personală pe care suntem datori să o susţinem cu argumente. Dar de unde ai tras dumneata concluzia că aş fi lipsit de glorie literară? Poate eşti mai deşteaptă decât te arată comportamentul. Citește în continuare Comentaţi la obiect…

Dragi pensionari, nu mai distrugeţi învăţământul românesc

Zilele acestea, printre multe altele, două ştiri mi-au atras atenţia. Cel puţin la nivelul judeţului Botoşani, câteva zeci de profesori care au îndeplinit condiţiile de vârstă pentru a ieşi la pensie. Mai exact, 170 de persoane. Din cei 170 de profesori care ar putea ieşi în acesta an la pensie, 106 – da, exact, 106, adică mult mai bine de jumătat, au solicitat menţinerea în activitate. Şi – surpriză – 99 dintre solicitanţi au obţinut ce au cerut. Doar şapte dintre pensionarii plini de energie vor trebui să-şi pună pofta în cui. Şi asta pentru că posturile solicitate nu vor mai exista în forma actuală la 1 septembrie 2017. Acesta este singurul motiv. Că altfel…

Nu ştiu de unde mă încearcă senzaţia asta dar sunt sigur că la toamnă şi cei şapte indivizi care momentan trebuie să-şi facă dosărelul de pensie vor zburda prin şcoli arătând la tineretul „lipsit de experienţă şi care nu ştie nimic” ce înseamnă să fii profesor. Vreo două săptămâni, că pe urmă se moaie treaba, că de, CNP-ul trage destul de serios la cântar şi apoi nu aveţi pretenţia de la un biet pensionar (după vârstă, nu altfel) să tragă ca vita în jug. Ce-i drept, vor fi la PCO – plata cu ora – dar tot vor preda şi ei ceva. Citește în continuare Dragi pensionari, nu mai distrugeţi învăţământul românesc

cititor, scriitor, editorialist, profesor… si mai vedem noi