Uneori politeţea şi bunul simţ trebuie să vină şi de la cei mai în vârstă

E ştiut – şi încă aplicat – că e civilizat şi politicos să-i respecţi pe cei mai în vârstă. Adică să-i saluţi înainte să o facă ei, să le cedezi locul în autobuz sau tramvai, să-i laşi să se bage în faţă când plătesc dări la caserie, să le dai o mână de ajutor la cărat sacoşele sau la trecut strada.

Da, tinerii trebuie să-i respecte pe cei în vârstă, e ştiut de când lumea. Viitorul trebuie să ofere tribut trecutului şi să se gândească (să spere) că v-a prinde şi el iarna vieţii când un pic de ajutor sau de respect vor fi bine venite.

Cu ceva timp în urmă am aterizat într-o frizerie. Şi cum am ajuns prea repede am fost nevoit să mă aşez pe bancă şi să aştept până se va elibera vreun loc la foarfece. Nu-i bai, aştept. Mai ales că aveam la mine şi o carte… Citește în continuare Uneori politeţea şi bunul simţ trebuie să vină şi de la cei mai în vârstă

Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva

Zilele trecute, mai degrabă împins de nevoi care nu erau ale mele  (am fost rugat să fac un comision pentru cineva) decât de voie am poposit într-o instituţie publică.

Firesc, primul drum l-am făcut la Secretariat. De acolo poţi obţine relaţiile necesare pentru a te descurcat într-o instituţie publică despre care ştii câte ceva, că doar nu eşti din altă ţară, mai puţin pe unde-şi are cotlonul fiecare individ pe care vrei să-l vizitezi. Şi erau vreo doi.

La secretariat o domnişoară – am aflat ulterior starea civilă şi, având în vedere ce a urmat treaba asta cu domnişoara e perfect explicabilă – s-a grăbit să mă repeadă. Şi să-mi vorbească foarte urât. Ce mă priveşte pe mine unde vrei să ajungi dumneata? Ai treabă cu cineva, te-a delegat, atunci descurcă-te! Citește în continuare Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva

Profesorii şi ilegaliştii

Am mai vorbit despre ilegalişti şi îndoctrinare, despre perioada în care se baga în capul copiilor, încă de la grădiniţă, ideea că regimul comunist este perfecţiunea întruchipată. Alţi copii, de pe alte meridiane, citeau (sau le erau citite) poveşti cu zâne şi vrăjitoare, pitici şi supereroi. Nouă ni se citeau – şi mai apoi eram puşi să citim – poveşti cu ilegalişti. Iar uneori ilegalismul începea din faşă. Copii care mai aveau încă de aşteptat până să-şi scrie vârsta cu două cifre duceau de nas nemţi în toată firea. Comuniştii sabotau trenurile armatei germane dar recunoaşterea era făcută de mucoşi.

Mi-a rămas pe creier poezioara aia cretină cu care un comunist adevărat le dădea de ştire ilegaliştilor că se apropie unealta duşmanului de clasă: Citește în continuare Profesorii şi ilegaliştii

Ce se ascunde în spatele berii nepasteurizate

Nu mai ştiu exact cine a început moda asta dar se pare că a prins. Tot mai multe fabrici de bere încep să lanseze pe piaţă sortimente de bere nepasteurizată. Şi nu numai că au lansat dar şi insistă să se laude cu ele. Şi le fac şi publicitate, una de-a dreptul subversivă. O marcă de bere – nu spun numele din motive lesne de priceput – face apel la metodele postdecembriste de promovare a produselor doar că acţionează ceva mai nuanţat.

După Revoluţie produsele cărora li se făcea reclamă erau scoase de sub tejghea. Pentru că în perioada precedentă ce era bun şi merita cumpărat nu stătea pe raft ci sub tejghea. Acum, când se face reclamă la bere nepasteurizată o parte din metehnele comuniste ies la iveală. Berea nepasteurizată nu mai este scoasă de sub tejghea, acel locuşor minunat care dădea garanţie şi umplea de parale pe gestionarii întreprinzători. Nu, acum, când se vorbeşte despre bere nepasteurizată ţi se cere să taci. Cum spui „nepas…” devii sigur că nu mai ajungi la finalul cuvântului, toţi cei din jur depunând eforturi serioase pentru a te face atent că nu trebuie să spui aşa ceva. Reclama nu sugerează nici pe departe ce anume li se întâmplă celor care trăncănesc despre berea nepasteurizată, ce ce crimă se fac vinovaţi când spun asta dar esenţa este că nu trebuie să se vorbească. Şi având în vedere cu ce anume s-a înlocuit berea pasteurizată tind să le dau dreptate celor care doresc să nu se pomenească despre berea nepasteurizată. Citește în continuare Ce se ascunde în spatele berii nepasteurizate

În şcoală sunt probleme mai grave decât lipsa auxiliarelor

După cum se ştie, guvernanţii au rezolvat toate problemele învăţământului. Sunt sarcastic, desigur…  Când au mai reuşit guvernanţii să rezolve, măcar în parte, problemele unui sistem despre care susţin că e vital. Şi cam atât. Cuvintele, indiferent cât de frumoase sunt, n-au cum să cosmetizeze o realitate din ce în ce mai jalnică.

An de an şcolile se degradează. Anul acesta s-a stârnit un scandal monstru pe marginea deciziei lui Genunche de a interzice auxiliarele. S-au scandalizat profesori, părinţi, ziarişti. Despre politicienii din opoziţie nu mai vorbesc. Ei oricum se scandalizează când vine vorba de ceva comis de cei de la guvernare şi nu doresc nimic altceva decât să ajungă ei la butoane şi să comită greşeli şi mai şi decât cele pe care le înfierează.

Interzicerea auxiliarelor a provocat o revoltă care nu i-a provocat lui Liviu Pop niciun stres. Omul se afişează  continuare pe unde este chemat. Şi dacă nu e chemat face el ceva şi tot apare pe undeva. Şi scoate nişte dume că rămâi stană de piatră.

La început am crezut că e vorba de mâna celor de la TNR sau Academia Caţavencu, că ei mai făceau de-astea în trecut. Adică mai „cosmetizau” declaraţiile unor parveniţi ajunşi pe la ministere.  Însă Pop a dovedit că realitatea bate imaginaţia oricărui redactor pus pe glume. Ministrul Pop e un adevărat spectacol de stand up comedy, este esenţa filmelor cu proşti., e mai tare decât Stan şi Bran la un loc. Ce Dem Rădulescu, ce Puiu Călinescu? Ministrul Pop e cel mai tare…

E aşa de tare că toată lumea ignoră probleme mult mai grave decât auxiliarele ce au fost interzise la grămadă, doar pentru că i s-a năzărit lui Pop într-o pauză dintre două spectacole cu casa închisă (da, recunosc, de multă vreme nu m-am mai uitat la televizor, la ce spun politicienii dar când vorbeşte Pop e păcat să-l ignori).

De pildă multe şcoli funcţionează în localuri ce au nevoie de reabilitare temeinică. Acest lucru nu se întâmplă în condiţiile în care adesea tavanul cade pe elevi. Şi să ne rugăm – că altă soluţie nu avem – ca un cutremur serios să nu se producă atunci când e program în acele şcoli. Despre apă curentă şi toalete decente nu mai ai curajul să pomeneşti când ştii că există şcoli ce stau să cadă pe elevi.

Materiale didactice?! Sunt şcoli în care nu s-a achiziţionat o hartă sau un glob geografic de ani de zile. Sunt laboratoare de chimie în care nu se poate face un experiment din lipsa reactivilor. La fel şi la fizică. Asta dacă nu s-a implicat profesorul, că de la Minister de unde fonduri. Sunt şcoli în care e penurie de cretă. Sunt şcoli în care nu există calculatoare, în care mobilierul şcolar trebuia casat de multă vreme.

Sunt multe probleme, chiar mult mai grave decât lipsa auxiliarelor. Chiar mai grav că elevii de clasa a V-a nu au primit manualele la început de an şi le vor primi probabil pe la sfârşitul clasei a VI-a.

Sunt multe probleme ce nu vor avea parte de vreo rezolvare nici în viitorul apropiat şi nici în cel mai îndepărtat. Dar avem un ministru care ne destinde frunţile. Măcar atât e în stare şi el.

La Mulţi Ani de Ziua Educaţiei!

5 octombrie, Ziua Educaţiei!

Prilej potrivit pentru a spune „La Mulţi Ani” şi cuvenitele urări de mai bine. Aşa se face când este ziua cuiva, aşa e omeneşte, politicos…

Numai că, având în vedere că e vorba de Ziua Educaţiei şi de nu a unei persoane oarecare cred că e locul şi timpul potrivit pentru niscaiva observaţii.

În primul rând cred că e cazul să întrebăm dacă mai avem Educaţie. Mai avem Educaţie, oameni buni? Mai putem vorbi despre Educaţie în condiţiile unui sistem bulversat de tot felul de profitori şi incapabili? Mai reprezintă ceva Educaţia în ziua de azi?

Din păcate, răspunsurile subsemnatului la întrebările de mai sus  – şi multe altele – suferă de un strat gros de pesimism pe care sămânţa optimismului, existentă odată într-un tânăr care a ales catedra în locul unor ocupaţii mai profitabile, nu mai are curajul să încolţească. Citește în continuare La Mulţi Ani de Ziua Educaţiei!

Ce înţelegem din Pistruiatul?

Am crescut cu poveşti despre ilegalişti – adică acei comunişti care, după ce partidul căruia îi erau devotaţi trup şi suflet a fost declarat ilegal au continuată să lupte contra duşmanului de clasă şi capitalismului sălbatic. Nu prea am avut cum să-i evit. La şcoală manualele gemeau de lecţii care relatau isprăvile ilegaliştilor. Lecturile suplimentare la fel. Cu puţine excepţii, cam tot ceea ce însemna literatură pentru adolescenţi şi preadolescenţi – scrisă de „autori” mioritici şi de împrumut (mai ales sovietici) vorbea numai despre ilegalişti şi comunişti. Cum luptau ei contra burgheziei şi inamicului fascist, contra sângelui albastru al exploatatorilor. Lumea colcăia de ilegalişti.  Bărbaţii erau ilegalişti. Soţiile lor la fel. Şi din această promiţătoare uniune rezultau copii de ilegalişti. Care erau şi ei ilegalişti – să nu-i ignorăm pe Pistruiatul şi Roşcovanul, cărora le-a dat viaţă pe ecran Costel Băloiu. Citește în continuare Ce înţelegem din Pistruiatul?

Ia uite cine arată cu degetul…

Azi dimineaţă am primit un mesaj de la unul dintre prietenii de pe Facebook. Ce părere aveţi despre asta? Vedeţi unde s-a ajuns cu Educaţia? Are dreptate Liviu Pop când vrea să interzică auxiliarele…

La pachet cu setul de întrebări am primit şi link-ul necesar.  Pentru cei interesaţi, clic aici.

Cei de la Libertatea s-au revoltat de ceea ce a găsit o mămică într-o revistă cu pretenţii educative al cărei public ţintă este reprezentat de şcolari şi preşcolari. Nu mă surprinde faptul că ăia de la Libertatea s-au revoltat. Ei se revoltă şi se oripilează şi alte asemenea doar în titlurile care apar în fiţuica lor. În realitate îşi freacă palmele de încântare că au mai găsit ceva cu care să ridice numărul celor care citesc Libertatea. Cu cât mai mulţi cititori, cu atât mai bine. Altceva nu-i interesează. Revoltător, scandalos, umilitor, fără precedent, scandal… astea nu sunt trăiri pentru cei de la Libertatea. Sunt doar cuvinte cheie cu care atrag clienţi. Citește în continuare Ia uite cine arată cu degetul…

Suprema umilinţă pentru profesori

Iniţial am crezut că este vorba despre o glumă. Una de prost gust. Prostul gust se poartă în România. E politică de stat, ce să ne mai ascundem după deget? Am crezut că e vorba de una din acele făcături cunoscute mai nou sub numele de fake news, menite să crească traficul pe pretinse site-uri de ştiri care, dacă s-ar limita la prezentarea adevărului, nu ar avea parte de nici măcar 1% din traficul dorit.

Aşa că nu am dat foarte mare importanţă ştirii respective. Mă gândeam că avatarii lui Genunche nu pot coborî chiar atât de jos. Dar ştirea a fost difuzată şi pe canale mai credibile. Apoi au început să vorbească şi colegii. Din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai revoltaţi. Cum e posibil aşa ceva? În ce ţară trăim?

Într-o şcoală din Bucureşti inspectorii au controlat ghiozdanele copiilor în căutarea auxiliarelor. Care, după cum se ştie, au fost interzise la grămadă de către ministrul Educaţiei. Aşa, că a vrut genunchele lui. Ce să mai facem selecţie, ce să mai cercetăm? Interzicem tot înainte de a aproba ceva. Că doar Genunche este stăpânul timpului şi l-a oprit locului. Şi o să stea timpul în loc până se găsesc manuale şi auxiliare şi tot ce trebuie. După cum bine se ştie, anul şcolar nu a început. Citește în continuare Suprema umilinţă pentru profesori

O zi de 13 care putea fi chiar frumoasă

Sincer?! Am aşteptat cu oarece strângere de inimă ziua de 13 septembrie. Presentiment? Capacitate de a privi în viitor? Luaţi-o cum vreţi. De fiecare dată când venea vorba – sau mai degrabă mă gândeam – de 13 septembrie încercam o senzaţie de disconfort.

A venit 13 septembrie şi a trecut. Şi mi-am dat seama de ce anume mă încerca disconfortul. Mi-a stricat ziua un antenist. Adică un angajat pe la Antena. Nu mai ştiu care exact că nu m-a interesat. Mi-a spus, mi-a spus şi cum îl cheamă… Şi a încercat să-mi explice cum stă treaba cu profesionalismul. Cine a mai citit postările mai vechi ştie că eu unul nu discut cu anteniştii. Nu m-am jurat, a devenit principiu, Nicio discuţie cu vreun angajat de la Antene. Indiferent cine este. Probabil nu e corect dar asta e…

Însă nu s-au întâmplat numai lucruri rele pe 13 septembrie. A fost ziua în care m-am pricopsit cu nici mai mult, nici mai puţin de şase recenzii. Şase recenzii la o singură carte – Amendamentul Dawson.

Recenziile au apărut în cadrul proiectului „Blogosfera SF” şi pot fi citite după cum urmează:

Mulţumesc dragii mei pentru cuvintele frumoase şi pentru observaţii (există şi observaţii dar dacă nu citiţi nu aveţi de unde şti care sunt). Mi-aţi înseninat o zi care a început destul de prost. Datorită vouă îmi voi aminti cu drag de ziua de 13 septembrie 2017.

Mulţumesc!

cititor, scriitor, editorialist, profesor… si mai vedem noi