Ciprian Mitoceanu

reader, writer and… you'll see

113

Prima mea încercare pe tărâm literar

ZSă precizez că e vorba despre prima încercare oficială. Pentru că, până să-mi dau „examenul” public, e lesne de presupus că am mai chinuit ceva hârtie. Cu rezultate nu prea notabile; dar aşa sunt începuturile. Mai dificile pentru unii, foarte dificile pentru alţii. Cumplite pentru cei care încearcă să facă ceva ce nu le place.

Eram prin clasa a VI-a, dacă nu mă înşeală foarte tare memoria. Mare concurs mare. Implicaţi, printre alţii, şi cei de la Revista „Cutezătorii” – pe care o devoram pe atunci. Nu era mare chestie; ăia spuneau că le oferă un aparat de radio portabil celor care reuşesc să comită cele mai frumoase relatări despre cum şi-au petrecut ziua de 1 Mai.

Am aflat şi eu de concurs şi deja mă şi vedeam posesorul unui minuscul aparat de radio la care să ascult muzică şi ştiri în timp ce păşteam vaca. Da, recunosc, în copilărie am prestat şi astfel de activităţi. Nu am ascuns niciodată şi nu m-am simţit ruşinat măcar o clipă. A fost muncă cinstită. Dar ar fi fost şi mai plăcută dacă aveam cu mine un mic aparat de radio.

Şi vedeam în concursul respectiv rampa de lansare la care visează orice scriitor aspirant. Credeam că, dacă reuşesc să fac o figură acolo, o să mă preia direct Editura Ion Creangă şi o să-mi cumpere toate trăsnăile pe care aveam de gând să le scriu. Şi nu erau puţine.

Read More

scriitor

Notificare publică pentru editurile Texarom şi S.C. Millennium Books SRL

Astăzi, 29 septembrie 2016, se împlinesc cinci ani de când am semnat opt contracte cu editurile Texarom şi Millennium Books. Opt contracte pentru opt cărţi. Pe cinci ani.

Perioada contractuală expiră chiar astăzi. În cazul în care nu aş fi notificat editurile această perioadă s-ar fi prelungit automat. Din motive care ţin în special de lipsa de implicare a celor două edituri în direcţia publicării şi promovării cărţilor pentru care s-a făcut cesiunea drepturilor de autor, evitarea plăţii pentru cărţile vândute dar şi din motive personale, am decis să renunţ la colaborarea cu Texarom şi Millennium Books, drept pentru care fac prezenta notificare.

Asta să ştie toată lumea. Aşa cum am făcut publică semnarea contractelor, consider că sunt îndreptăţit să bat toba şi pe tema încetării colaborării. Să fie într-un ceas bun :)!

222

De ce trebuie să plece Ecaterina Andronescu

Pentru cei care încă se mai întreabă de ce Ecaterina Andronescu trebuie să plece undeva, cât mai departe de ţara asta, ţin să precizez că, atunci când am auzit că această doamnă o să preia frâiele Ministerului Educaţiei (care între timp a fost botezat de atâtea ori încât treaba asta e subiect de bancuri) încercam acea stare de lehamite care mi-a permis să apreciez că „mai rău nu se poate” . Era vorba despre prestaţia precedenţilor cârmaci peste învăţământ. Care se descurcaseră aşa de minunat că pesimisul era literă de lege printre cei care trebuiseră să le suporte – pe post de cobai fără drept de protest – experimentele fără cap şi fără coadă. Acea reformă de dragul reformei care nu numai că nu a adus nimic bun în învăţământ, dar a distrus şi ceea ce mai era cât de cât acceptabil.

Aşa că, atunci când am văzut-o înscăunată pe individa asta care se lăuda cu un CV impresionant eram convins că, totuşi, n-o să poată face mai mult rău decât au făcut cei care i-au încălzit scaunul la minister.

Şi totuşi…

Read More

in sangele tatalui

O recenzie care mi-a mers la suflet

Femeia ştie

Mai exact, femeiastie.ro.

Acolo a apărut ultima recenzie la volumul „În sângele tatălui”, primul volum din seria „Predestinare genetică”. O recenzie care mi-a plăcut atât de mult încât m-am decis să-mi mai cumpăr macar două volume din primul volum al seriei 🙂 … Cine ştie, poate că o să cumpăr chiar mai multe…

O recenzie profesionistă, scrisă cu responsabilitate, pe care mi-a plăcut s-o citesc la fel de mult pe cât mi-a plăcut să scriu cartea.

Femeia ştie tot. Sau aproape tot. Nu contează cât nu ştie, contează cât ştie. Şi, în ceea ce priveşte recenziile, chiar se pricepe să le construiască. Mulţumesc, Mara!

Utilizand un limbaj fara perdea care face ca totul sa para veridic, folosind personaje carismatice si construind o actiune care “fura” cititorul, Ciprian Mitoceanu realizeaza prin seria “Predestinare genetica” o poveste care imbina distopia cu SF-ul si care cucereste pana la ultimul cuvant.

Read More

dada

Câte clase are, de fapt, cineva care a abandonat şcoala?

Aceasta este întrebarea la care sunt uneori nevoit să răspund fără să-mi fie adresată. Destul de des în urmă cu ceva ani, ceva mai rar în ultima perioadă. Dar se mai întâmplă.

Din când în când, câte un fost elev (şi nu numai, ceea ce spune câte ceva despre notorietatea de care mă bucur 🙂 ) care într-un moment al vieţii sale a luat de bun îndemnul potrivit căruia nu trebuie să laşi şcoala să-şi strice educaţia, vine să mă întrebe ce-i de făcut. Exact ca Lenin.

Asta pentru că, dintr-un motiv sau altul, personajul respectiv are nevoie de ceva mai multe clase decât poate să declare. Şi, dintr-un motiv care cel mai adesea îmi scapă vin pe capul meu (sau se duc pe capul altuia, că nu-s eu singurul tată al răniţilor de pe lumea asta) şi, asemenea celui care e pe cale să se înece, mă confundă cu paiul de care se agaţă. Ştiţi, dom’ profesor, am găsit să mă angajez / trebuie să dau pentru permis / vreau şi eu să văd cum e la facultate dar nu am câte clase trebuie… Nu ştiţi o şcoală unde mi-aş putea completa studiile? Cum trebuie să procedez să am şi eu câte clase are un absolvent de gimnaziu (sau liceu)?

Read More

1234

Tot despre Sieranevada. De Cristi Puiu. Mai era ceva de spus…

Uneori, să-ţi spui părerea sincer implică anumite riscuri. De pildă, să fii etichetat drept prost sau incult. Sau ambele, la care să se adauge o consistentă glazură intitulată „răuvoitor”.

Cu cronica privitoare la „filmul” Sieranevada regizat de Cristi Puiu mi-am cam aprins paie în cap. Unii dintre cititori mi-au mulţumit pentru sinceritate, adăugând că i-am scutit de o dezamăgire. Sau o vizionare pe care intenţionau să o efectueze dar despre care şi-au dat seama că nu i-ar fi ajutat cu nimic. Alţii nu au rezistat tentaţiei de a mă trage de urechi. Un nene mi-a spus că, de vreme ce aveam asemenea regizori şi asemenea filme, ce nevoie mai avem de cronicari de film.

Mi s-a atras atenţia că, de vreme ce nu am stat până la sfârşit, nu prea e cazul să-mi dau cu părerea. Şi, desigur, am fost întrebat cine sunt eu de să mă pricep la filme?

Cine sunt eu? Bună întrebare… Aş putea să vorbesc despre mine destul de mult; am pretenţia că mă cunosc cel mai bine. Mai bine decât mă cunosc cei care au pretenţia că mă cunosc. Dar o să spun doar atât.

Sunt omul din sală, ăla care dă bani să vadă filme. Adesea sunt singurul om din sală dar asta nu mă deranjează. Faptul că oamenii nu se mai înghesuie pe scaunele sălilor de cinema nu mă determină să „mă dau cu lumea”. Sunt omul care dă bani pe bilet – nu pot spune că sunt omul care stă la coadă pentru pomenitele bilete deşi nu m-ar deranja să o fac. Sunt cel care, înaintea, în timpul şi după proiectare încearcă o emoţie, fie ea numită aşteptare, dezamăgire sau încântare.

Read More

118

De ce şcoala de acasă nu e şcoală…

Când am scris ultimele cuvinte din articolul „dedicat” Danei Nălbaru şi celebrului ei soţ chiar credeam că sunt ultimele. Adică mi-am spus părerea sinceră despre gestul lor golănesc de a arunca cu noroi nu în învăţământ ci în profesori – atenţie, este vorba de mai mult decât o nuanţă – doar pentru a-şi asigura publicitatea necesară unor contracte mai bănoase. Mai apoi am aflat – fără ca acest lucru să mă surprindă foarte tare – că actorul Dragoş Bucur a pus mâna pe un contract la ProTv. Adică îşi continuă treaba acolo şi e ştiut că orice sămânţă de scandal reprezintă publicitate. Care e mai preţioasă dacă vine pe degeaba. O să-i crească audienţa, fără îndoială, însă nu datorită talentului său actoricesc ci a scandalului în care cuplul de vedete şi-a băgat fiica la înaintare. Fără scrupule, fără responsabilitate, fără ruşine.

Şi cât timp nu contează de ce spectatorii îşi aruncă ochii pe televizor se cheamă că există audienţă şi Bucur îşi merită fiecare bănuţ. Ba chiar s-ar putea să ceară ceva suplimentare de buget, că uite ce bine merge emisiunea. În plus, să nu uităm că Dana Nălbaru, de când a renunţat la trupă, s-a cam ofilit la capitolul notorietate. Trebuia şi ea băgată în ochi cumva…

Asta a fost părerea mea, am spus-o. Unii m-au apreciat, alţii nu. Unii m-au felicitat, alţii m-au înjurat. Nimic neobişnuit, nimic surprinzător. Eu unul ştiu că am dreptul să-mi spun părerea şi trebuie să plătesc pentru asta.

Însă, pe lângă obişnuitele aprecieri şi înjurături, au fost câţiva dintre cititori care m-au întrebat ce părere am despre şcoala acasă şi dacă e, într-adevăr, o soluţie. Am fost întrebat de ce anume cred că Dana şi Dragoş nu vor fi în stare să-şi educe copila acasă. Şi, cu ocazia asta, am descoperit că mai era câte ceva de spus.

Read More

123

Ce urmăresc, de fapt, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur

Mare ştire mare. Pe care presa – şi nu vorbesc numai despre presa tabloidă – s-a grăbit să o arunce în prim plan. Dana Nălbaru (fostă solistă la HI-Q) şi bărbătuşul ei, actorul Dragoş Bucur, s-au gândit să-şi educe odrasla acasă. Au tras ei concluzia că pentru Sofia, fiica lor de 9 ani, sistemul educaţional convenţional nu e suficient de bun şi au optat să şi-o educe singuri.

Sunt de acord că sistemul educaţional actual nu e prea grozav. De fapt, e plin de hibe. Prea multe materii care nu sunt necesare, programe prea încărcate, programul de lucru infernal la care nu rezistă decât foarte puţini copii. Şi după ce scapă din acest infern, cei mai mulţi eşuează în slujbe la stat, tânjind după copilăria pierdută sub mormane de cărţi şi întrebându-se ce au avut de câştigat pentru că au acumulat tone şi tone de date şi formule inutile pe care, cu timpul, au şi început să le uite. Cunoştinţe de care nu avut nevoie niciodată dar pentru asimilarea cărora au pierdut zile întregi din copilăria lor.

Read More

321

Doamna Gorghiu, de ce nu treceţi dumneavoastră la catedră?

Este ştiut faptul că cei care nu se pricep la nimic se ocupă de obicei de politică. Cumva, ca o cruntă ironie a sorţii – sau ca o răzbunare cu mecanisme greu de descifrat – cei care nu ştiu să-şi facă treaba ajung de cele mai multe ori să-i pună pe alţii la treabă. Individul cinstit, corect şi onest îşi va şti tot timpul limitele, refuzând să ocupe scaune şi funcţii pentru care nu se simte pregătit. Poate că aceasta este cea mai grăitoare dovadă de inteligenţă; să ştii unde-şi este locul şi care-ţi sunt calităţile. Pentru că prostul niciodată nu va spune nu din cauză că nu s-ar simţi pregătit sau îndreptăţit pentru vreo demnitate. Nu, prostul este tot timpul pregătit, tot timpul se simte capabil şi competent. Nimeni nu mai e grozav ca el.

Şi, odată ajuns şef, incapabilul nu va căpăta odată cu funcţia şi abilităţile de lider ci se va ghida după mintea şi cunoştinţele acumulate anterior (mai degrabă din întâmplare decât pe baza strădaniei personale) şi va refuza cu indignare orice ar putea să-i afecteze ignoranţa. Cum, eu sunt deja foarte pregătit, de ce să mai pun mâna să mai învăţ? Cine te crezi tu să-mi dai mie sfaturi?

De asta suferă societatea românească. Prea mulţi oameni capabili care-şi ştiu locul, prea mulţi proşti care nu doar că nu şi-l ştiu, dar primesc locuri şi funcţii la care, dacă şi-ar conştientiza măcar o clipă ignoranţa şi limitele, le-ar fi ruşine să viseze.

Una dintre aceste persoane care vorbeşte fără să ştie despre ce anume, care oferă soluţii la o problemă despre care habar nu are cu ce se haleşte este şi co-preşedinta PNL Alina Gorghiu. Avocată de meserie, de felul ei, dar care are pretenţia că se pricepe la toate.

Read More

222

Sieranevada, un film care te sărăceşte pe toate planurile

Sunt un cinefil pasionat. De când mă ştiu. Aşa că, atunci când am auzit că în Botoşani are loc premiera filmului „Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu, n-am mai stat pe gânduri. Cum să ratez eu un aşa eveniment la care îşi anunţaseră prezenţa regizorul şi fratele acestuia.

În seara cu pricina – respectiv 9 septembrie – am spus prezent la Cinematograful „Unirea” unde deja fusese desfăşurat covorul roşu.

În buna tradiţie românească ora 19, la care trebuia să înceapă vizionarea, a căzut undeva pe la 19 şi un sfert, de unde se poate trage concluzia că punctualitatea e doar un moft şi nu o dovadă de respect. Am spus-o şi o mai spun: În punctualitate stă nobleţea seniorului…

Înainte de începerea vizionării Cristi Puiu a ţinut un scurt cuvânt prin care ne-a adus la cunoştinţă că el personal nu şi-a dorit să devină regizor, nu acesta era visul lui din copilăria petrecută în parte şi pe scaunele din sala de cinematograf în care ne aflam. Pentru liniştea lui, cel care nu şi-a dorit să devină regizor, pot spune că nici nu a devenit…

M-a bulversat de la început când a spus că vom fi nevoiţi să urmărim trei ore de film. Am crezut că e o glumă dar treaba era serioasă. La fel cum Cristi Puiu a crezut că face o glumă când a precizat că uşile sunt deschise şi cine doreşte poate să plece. Iar dacă mai rămâne cineva până la sfârşit o să răspundă şi la eventualele întrebări.

Read More

Page 1 of 59