Colţii – Romanul pe care nu mi-l mai asum momentan

Cu ceva ani în urmă, mânat de un entuziasm pe care astăzi mai degrabă îl regret decât mi-l pot explica, am creat o pagină de Facebook pentru romanul „Colţii”. O activitate gratuită din punctul meu de vedere deoarece nu mi-a adus niciun fel de foloase. Singurii care au avut de câştigat de pe urma romanului meu au fost editorul şi editura. Nici nu le mai pomenesc numele pentru că ar însemna să le fac încă un serviciu. Adică publicitate gratuită.

Sper că au avut de câştigat cititorii. Chiar sper din inimă asta. În fond şi la urma-urmei romanul „Colţii”  ca de altfel toate romanele şi povestirile pe care le-am aşternut pe hârtie sau care încă se zbat în mediul virtual sunt scrise pentru cititori. Nu pentru editori. Nici măcar pentru mine. Numai şi numai pentru cititori. Între care primul sunt eu; dacă ceva din ceea ce scriitorul Mitoceanu Ciprian a întins pe caiet nu place cititorului care poartă întâmplător acelaşi nume, fiţi siguri că nimeni altcineva nu va avea ocazia să piardă timpul citind chestii puerile.

Însă să revin la romanul meu de debut. Roman care a făcut ceva vâlvă la vremea respectivă şi care s-a bucurat doar de aprecieri pozitive. Un cititor a cărui recenzie (din păcate sau din fericire?! să spunem că merg bine amândouă) spunea că mi-am propus să resuscitez de unul singur thriller-ul românesc. Şi că am reuşit în demersul meu. Frumos spus, link-l NU se mai găseşte aici.

A fost frumos, s-a vândut – acum ceva vreme am aflat că s-a epuizat întregul tiraj. La ce-mi foloseşte mie informaţia asta? La nimic, în condiţiile în care, deşi s-a vândut tot tirajul – un tiraj destul de consistent având în vedere piaţa autohtonă, subsemnatul n-a văzut un sfanţ. Nici măcar un raport de vânzări. Să ştiu şi eu că s-a întâmplat cumva…

Până la urmă nu sunt decât autor, n-am treabă cu băieţii de la ANAF sau alţi şmecheri care pot să ceară explicaţii, aşa că de ce mi s-ar oferi explicaţii sau – culmea ridicolului! – bani. Aşa ceva nu se face în România.

Dar, lăsând la o parte astfel de declaraţii pe care unii se vor grăbi să le catalogheze ca fiind frustrări, am constatat că în ultima vreme activitatea pe pagina cu „Colţii” s-a îmbunătăţit. Aprecieri, mesaje, comentarii… Chiar dacă unele nu au nicio legătură cu cartea în sine. Dar există.

Mai primesc mesaje prin care sunt întrebat unde se mai poate găsi cartea. Culmea… Când făceam şi eu ce puteam pentru promovarea cărţii nu eram întrebat. Dar acum se pare că seminţele plantate acum ceva ani încep să dea roade.

Din păcate, nu mă mai atrage subiectul Colţii. Pur şi simplu mi s-a luat. Simt că romanul nu-mi mai aparţine, că mi-a fost cumva confiscat şi – ca şi cum nu ar fi fost de ajuns – am devenit un soi de sclav. Care trebuie să dea relaţii despre unde se găseşte cartea. Ce bine că s-a epuizat.

Nu-mi mai asum „Colţii”. Nu vreau să mă mai întrebe nimeni nimic de cartea asta. Să-i întrebe pe cei care au scos bani din ea. Mi se pare cel mai corect aşa. Să ofere ei răspunsurile potrivite, mai puţin pe cel privitor la când anume va apărea o nouă ediţie. La această întrebare prefer să răspund eu. Când şi cum anume, la timpul potrivit. Oricum, contractul cu editura rău-platnică a încetat.

O să-mi asum „Colţii” atunci când o să fie cazul. Ce a fost până acum aparţine în special editorului. Aşa că, privitor la prima ediţie, nu vreau să mai aud niciun cuvânt. Absolut niciunul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *