Aberaţii cu minivacanţă şi trecerea la ora de iarnă

S-a terminat şi cu vacanţa elevilor din clasele primare. Aşa că astăzi dimineaţă străzile erau pline de mame iritate (sau, după caz, tătici sau bunici oarecum iritaţi) care trăgeau după sine copilaşi oarecum adormiţi. După o săptămână de vacanţă – la care organismul s-a adaptat de minune – copiilor le este destul de greu să revină la şcoală (cui nu-i este greu să revină la şcoală zilele acestea. Sau chiar silă, având în vedere cine şi spre ce conduce sistemul).

Marea majoritate a învăţătorilor şi profesorilor de la clasele primare nu prea agreează minivacanţa ce tocmai s-a încheiat. Asta pentru că elevilor le vine destul de dificil să se (re)adapteze la cerinţele programului şcolar. Şi au nevoie de o perioadă de adaptare. O perioadă care nu prea e băgată în seamă de realizatorii de programe şcolare şi ce mai produce ministerul. Şi care cam dă bătăi de cap învăţătorilor în condiţiile în care este materie de parcurs dar nu prea este cu cine.

Oficial, vacanţa din octombrie-noiembrie (cum s-a brodit anul acesta) are rolul de a oferi copiilor şansa de a se adapta mai uşor la schimbarea de oră. Mda, ne place sau nu, cu ceva zile în urmă s-a dat ceasul înapoi cu o oră.

Mai mare prostie ca asta nu „se există”, dacă e să ne exprimăm asemenea capetelor luminate ce conduc această naţie către prăpastie. Despre ce adaptare vorbim, domnilor de la Minister? Ce-i drept, această realizare nu este opera lui Genunche dar arată ca şi cum ar fi fost emanată de dovleacul ce-l poartă pe umeri pe post de cap. S-a dat ceasul înapoi. Adică ziua a „crescut” cu o oră. În loc să te trezeşti la şapte dimineaţa – aşa cum se întâmpla înainte de schimbatul orei – poţi lenevi în pat până la opt. Cel puţin preţ de câteva zile, că pe urmă se întâmplă adaptarea de care se tot vorbeşte. Dar, în ceea ce-i priveşte pe copii – şi nu numai – nu prea e nevoie de adaptare.

De o perioadă de adaptare e nevoie atunci când se trece la ora de vară. Da, am sărit de patruzeci de ani şi, prin natura studiilor sau a ocupaţiei, de fiecare dată când s-a schimbat ora, a trebuit să mă trezesc de dimineaţă. Trecerea la ora de iarnă nu mi-a ridicat niciodată probleme, însă ora de vară cam da. Şi nu cred eu că sunt mai special sau mai diferit faţă de cei care încă mai pierd timpul prin ţara asta.

De ce nu li se oferă copiilor de la grădiniţă şi celor de la ciclul primar o vacanţă pentru adaptarea la schimbare de oră în primăvară? Atunci când într-adevăr schimbarea de oră le dă de cap? Atunci când ziua devine mai „scurtă” şi dorm cu o oră mai puţin?

Psihologii şi alte categorii de specialişti (puneţi ghilimelele acolo unde credeţi că este cazul) îşi dau cu părerea despre faptul că schimbarea orei îşi pune amprenta copiilor – şi nu numai, dar trebuie să recunoaştem că ei sunt cei mai afectaţi de fenomen. Şi atunci de ce mă-sa – că altceva nu-mi vine să scriu – se dă vacanţa asta pentru „adaptare” când se trece la ora de iarnă şi nu la cea de vară când o asemenea vacanţă ar fi cu adevărat necesară?

Acum, că s-a întâmplat, singurele efecte vizibile sunt că elevii şi preşcolarii erau dimineaţă somnoroşi, morocănoşi şi gata să izbucnească în lacrimi sau în urlete, după posibilităţi. Vor avea nevoie de o săptămână – măcar – să revină la normal. Iar în martie, când se va trece la ora de vară vor arăta şi mai bulversaţi. Cui trebuie să mulţumim pentru asta? Cui, domnule Pop?

Ştiu că nu e creaţia dumneavoastră dar stă în puterea dumneavoastră să reparaţi tâmpenia asta. N-ar fi mai bine ca vacanţa pentru „schimbare de oră” să fie plasată acolo unde e mai multă nevoie de ea şi nu taman în acea perioadă a anului în care este total inutilă şi ineficientă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *