Alegătorii de ieri, de azi şi de mâine. Alegători oneşti, candidaţi asemenea…

A mai trecut un scrutin. Care nu lasă loc pentru al doilea tocmai pentru a sublinia ideea că în România democraţia este luată cât se poate de în serios pe principiul „Minoritatea se supune majorităţii”. Sau invers, având în vedere procentul celor care s-au înghesuit să se prezinte la vot. Mai puţini decât pe vremea când se putea vota cu autocarul.

Şi, analizând rezultatele astea aşa de reprezentative, îmi aduc aminte de un episod consumat după alegerile locale din 2004.

Într-o crâşmă, în care am aterizat din motive cât se poate de clare (că doar n-o să mă laud că m-am dus acolo să împrumut cărţi) un nene se jura pe ce are el mai sfânt că l-a votat pe alt nene. Îşi trântea cuşma de podea şi se punea în genunchi; pe scurt, genul de circ pe care-l practică momentan sute şi sute de alegători care au promis şi au şi votat. Cum anume, numai ei ştiu.

Spectacolul era cu atât mai interesant cu cât îmi crea o senzaţie de deja-vu. Din sursă sigură ştiam că individul mai dăduse o reprezentaţie asemănătoare cu doar două-trei zile mai devreme în cu totul alte condiţii dar în special în faţa altui candidat picat la evaluarea alegătorilor.

După ce şi-a încheiat spectacolul şi s-a cărăbănit afară, nu am rezistat tentaţiei de a lămuri lucrurile:

-Domnule, şi până la urmă cu cine ai votat?!…

-Ştii ceva?! I-am votat pe amândoi, ba încă şi pe alţi doi. Aşa că pot să mă pună să jur cât vor, că nu au cum să mă prindă… Da’ aşa le trebuie, că înainte de vot m-au pus să mă jur că-i votez, să-i bag în mă-sa cu votarea lor cu tot.

Mai poţi să-i reproşezi omului ceva?

Până la urmă, în calitate de candidat trebuie să-l convingi pe om să te voteze, nu să-l contrângi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *