Anul 2014. Cum a fost…

Cum a fost anul 2014?! Doar din punctul de vedere al scriitorului (şi cititorului, că altfel nu se poate) Mitoceanu Ciprian. A fost un an bun. Nu mai bun ca alţii, categoric nu mai rău. Am reuşit să termin de scris doar patru povestiri şi, în ciuda unor eforturi consistente, n-am reuşit să finalizez niciunul dintre romanele începute nu numai anul trecut ci de vreo cinci ani încoace. Dar, decât să le asigur un final chinuit, doar din dorinţa de a avea oi la număr, aşa cum s-a exprimat plastic un prieten de-al meu într-o cu totul altă problemă, prefer să le las să zacă pe masa de lucru. Dacă o să-mi vină inspiraţia, dacă o să le găsesc un final (sau un mijloc, că nu doar la finalizare am probleme) o să termin măcar un roman. Poate anul acesta, poate niciodată. Cine ştie?

Dar să revin la ce am făcut şi nu la ce trebuia să fac. Sau ce doream să fac. Am terminat patru povestiri. În medie, ar fi una la trei luni. În realitate, au acoperit începutul şi finalul anului. La prima vedere, n-au fost prea multe. Dar, dacă ţinem cont de faptul că toate patru şi-au găsit editorul şi încă într-un timp foarte scurt, pot spune că e în regulă. Mai importantă decât cantitatea e calitatea. Dar asta, desigur, nu sunt eu în măsură să decid.

Anul trecut am publicat prima povestire la Nemira. Penitenţa Terminatorului. În CPSF Nr. 16. Am revenit la prima dragoste, Revista Nautilus, cu „În avans”. O povestire care se vrea în avans din mai multe puncte de vedere. Despre asta la timpul potrivit.

Tot în 2014 am marcat prima povestire în englează. Little Mothers. În Massacre Magazine. Issue 3. Sau Nr. 3. Depinde în ce limbă te prinde lectura mai bine. „Little Mothers” a fost o povestire special scrisă pentru a fi tradusă în engleză. Internaţionalizare, dragii mei. Interaţionalizare. De altfel, această povestire, împreună cu alte patru, au fost adunate în volumul „Dark Tales of Sorrow and Despair”, actualmente accesibil doar pe Amazon.

Am mai marcat două antologii.

După cum se vede, n-am stat degeaba.

A fost un an rodnic. Nu neapărat din punctul vedere a cât am scris ci mai degrabă a ceea ce s-a întâmplat.

A, şi am citit. Vreo 200 de volume. Pe unele le-am recenzat, pe altele nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *