Are un scriitor nevoie de blog?

La întrebarea asta aş putea răspunde simplu (sau simplist) printr-un „DA” sau „NU”. Dar cum îmi cam place să detaliez…

Personal, multă vreme am cam pendulat între „Nu” categoric şi „Da” cu jumătate de gură. Sau chiar cu un sfert de voce şi aia în surdină. Nu de alta dar, din punctul meu de vedere (şi încă mai cred treaba asta şi acum, nu chiar ca odată, dar încăo mai cred) un scriitor trebuie în primul rând să scrie. Romane, povestiri, nuvele… Că de asta e scriitor, indiferent că e aspirant la gloria literară sau deja a descoperit-o. Mi se părea că a deţine un blog reprezintă nu neapărat o pierdere de vreme, ci mai degrabă un sacrificiu. Un sacrificiu care-i consumă scriitorului din resurse, uneori şi aşa destul de limitate. Nu de alta, dar dacă aiun serviciu de opt ore sau mai bine (vorbesc în special de scriitorii amatori printre care, cu modestie, mă număr), mai ai ceva responsabilităţi în cadrul familiei, poate mai simţi nevoia să iei o gură de aer asezonată cu gust de bere, poate mai pică ceva… Parcă nu prea mai ai timp de scrie. Iar dacă-ţi şi mai rupi din el şi dedici blogului… Că şi blogul implică responsabilităţi, poate că are şi efect de-ăla de dă dependenţă. Şi te poţi trezi că, în loc să-ţi împlineşti menirea de scriitor, ajungi să blogăreşti în neştire, distribuind poze pe care nu le-ai făcut şi despicând firul în patru pe probleme care ţie ţi se par al naibii de arzătoare. Poate nu şi altora. Poate că la un moment dat începi să povesteşti despre cum te-ai certat cu vecinul sau să te plângi că nu te mai mulţumeşte relaţia cu vecina. Şi te poţi trezi deturnat de menirea de scriitor. Mai ales dacă, de pe urma activităţii prestate în blogosferă, te scoţi şi cu ceva parale. Tot ce e posibil. Vorbesc din experienţă. Blogul mi-a adus mai multe satisfacţii financiare decât cărţile. Că tot veni vorba, ăsta e blogul (oarecum) nou.

Dar, fidel menirii de scriitor, am renunţat la blog. Pur şi simplu nu mai puteam scrie şi pe blog, şi poveşti. Şi gata!

Dar, după ce am abandonat blogul, a cam plecat şi inspiraţia. Fatalitate?! Nu chiar, poate că am avut mai mult timp pentru citit, mai mult timp pentru reflecţii.

Şi am ajuns la o concluzie. Indiferent că-mi place sau nu, scriitorul are nevoie de blog. Au trecut vremurile când editura se ocupa de toţi şi de toate. Bine, eu am prins vremurile când nici măcar nu se făcea publicitate cărţilor. Iar scriitorii păreau mai degrabă intangibili decât reali. O vreme chiar am trăit cu convingerea că scriitorii ale căror cărţi îmi stârneau imaginaţia erau în mare măsură ai naibii de morţi. Sau nişte monştri de-a dreptul sacri. Şi a fost destul de plăcut să constat, după prima întâlnire cu un scriitor în carne şi oase, că această „specie” poate da exemplare cât se poate de simpatice. Chiar dacă nu prea răspundeau la scrisori, scriitorii unor alte timpuri se descurcau şi fără blog. Ba chiar foarte bine.

Dar în ziua de azi nu mai merge. Blogul, indiferent cum o fi el definit şi cărui scop se consideră că serveşte, există. Mai mult decât atât, există aşa de bine că nu poate mai fi ignorat. Şi, per ansamblu, e de bine. depinde cum îl foloseşti.

Blogul e ca netul din care-şi trage seva. Poate fi folosit pentru a scrie tot felul de prostii cu convingerea sinceră că e vorba de ceva ce va folosi imens omenirii (sper, din inimă, ca postarea de faţă să se încadreze la această categorie) sau poate fi util. Pentru închegarea relaţiilor între cititor şi scriitor. Pentru deschiderea unor orizonturi noi. Pentru a începe o prietenie. De ce nu? Nu doar un canal prin care să-ţi verşi of-ul în speranţa că o să aduni cât mai mulţi revoltaţi ca şi tine.

Am primit întrebări de la cititori pe blog. Nu atât de multe pe câte mi-am dorit. Nu atât de puţine pe cât m-am aşteptat. Am schimbat impresii, ne-am recomandat cărţi. Am descoperit prieteni. Şi am constatat că blogul poate deveni o un „portal” cu două sensuri. O poartă magică ce-i poate ajuta pe cititori să-i cunoască pe scriitori. Şi invers. Pentru că ce e un scriitor fără cititorii săi?

Aşa că, în concluzie, e mai bine să ai blog decât să nu ai. Doar să nu abuzezi. Şi nici să-l laşi în paragină. Poate că blogul e ca vinul. Dacă e prea mult strică, dacă e prea puţin nici măcar nu-ţi dai seama care-i gustul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *