Toate articolele scrise de Ciprian Mitoceanu

Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Nu pot spune că am avut revelaţia în concediul ce tocmai s-a încheiat. Am observat asta cu mult timp în urmă. Chiar din copilărie am observat că românul se pricepe să educe mai ceva decât se pricepe la fotbal. Cum te vede cu un copil, cum simte nevoia să-ţi dea sfaturi despre cum să-l faci om. Aşa e românul, priceput şi plin de ifose de te întrebi de ce ţara asta merge cum merge în condiţiile în care salvatorii de patrie se calcă pe picioare la orice colţ de stradă. N-ai loc de ei nici în tramvai, nici în magazin, nici pe plajă.

Mai ales pe plajă… Treaba care urmează relatată acolo s-a întâmplat. Un nene s-a gândit să-mi explice el ce înseamnă educaţia de calitate. Aşa, că eram cu odrasla şi s-a simţit dator să spună ceva când aflat că pe juniorul meu nu-l interesează notele de zece.

Cum adică nu contează notele de zece? Păi eu iată ce am făcut când a venit fata mea cu o notă de nouă la română. Am lăsat-o să doarmă noaptea respectivă şi a doua zi de dimineaţă am făcut şedinţă de familie.  Citește în continuare Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Editura Tritonic cum public

„editura tritonic cum public” – aceasta este expresia care, zilele acestea, mi-a adus un vizitator. Habar nu am cine este dar îi mulţumesc că a trecut pe aici. Omul a vrut să ştie cum anume poate să publice la Editura Tritonic şi şi-a încercat norocul pe google cu expresia de mai sus. Iar motorul de căutare l-a direcţionat pe interesat către blogul subsemnatului, individ care a acumulat, pe lângă multe altele, o experienţă cât se poate de relevantă în ceea ce priveşte publicatul la Tritonic. Experienţă pe care nu ţin neapărat s-o păstrez pentru mine. Chiar nu ţin deloc. Pentru că am plătit pentru asta. Mai exact, nu am fost plătit ceea ce, din anumite puncte de vedere, este şi acesta un soi de plată.

Şi am simţit nevoia să fac ceva precizări pentru amatorul de publicat la Tritonic. Prieten drag – îngăduie-mi să te numesc astfel – dacă vrei să publici la Tritonic trebuie să ţii cont de câteva amănunte care, dacă nu îţi vor face viaţa mai uşoară, cel puţin îţi vor arăta faţa adevărată a unui sistem cu care eşti dornic să te confrunţi, să te publice, să te pună în valoare. Citește în continuare Editura Tritonic cum public

Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată Gabriel Oprea, generalul de patru stele care nu s-ar da în lături de la provocarea unui conflict armat doar să aibă ocazia de a deveni al patrulea mareşal din istoria României. Aşa, să ne lăudăm şi noi cu un careu de mareşali şi să aibă copiii ocazia să-l studieze pe Oprea la Istorie, alături de Andreea Esca şi Mircea Badea, eventual Teo Trandafir.

Infatuat, arogant, plin de ifose, cu un trecut dubios şi o avere şi mai dubioasă, „interesul naţional” nu e genul de individ care să stârnească admiraţie sau compasiune (asta în legătură cu problemele pe care le are dar de care se pare că a şi scăpat). Stârneşte mai degrabă dispreţul omului simplu şi cinstit şi invidie din partea parvenitului care n-a reuşit să se strecoare acolo unde a ajuns generalul de patru stele. „Că n-o fi el mai deştept decât mine…” sau „Uite unde a ajuns ăsta şi eu care-s mai deştept ca el…”

Mai pe scurt, Oprea  a avut întotdeauna concurenţă. Şi nu ştiu de la cine are parte de dispreţ mai zdravăn. De la cei cinstiţi sau de la parveniţii pe care i-a lăsat în urmă. Citește în continuare Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

Am tot spus că o să spun. O să spun câte ceva despre Quasar Iaşi. Am fost şi eu pe acolo şi pot spune cu mâna pe inimă că nu regret deloc. Chiar deloc…

Am avut parte de o zi destul de bună – din păcate nu am reuşit să ajung la Iaşi decât sâmbătă dimineaţa şi în ciuda insistenţelor de a rămâne peste noapte am părăsit fosta capitală a Moldovei seara. Sincer, George Sagy Sauciuc, dacă mai insistai puţin aş fi cedat. Dar ai ştiut unde să te opreşti.

Activităţi plăcute, nimic de spus. Discuţii interesante şi savuroase pe alocuri. Dacă erau mai multe persoane în sală sunt sigur că n-ar mai fi fost la fel. Dar, fiind cam puţini prezenţi mi-am permis să mă mai bag în discursul oamenilor. Şi nu mi-a reproşat nimeni nimic, ba chiar a fost instructiv. Citește în continuare Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Lupta dintre liceu şi şcoala profesională e cât se poate de strânsă, fiecare dintre opţiuni are partizani cât se poate de înverşunaţi.

Acum ceva timp, într-un incident care nu are nicio legătură cu postările mele pe blog un nene cât se poate de vehement era să mă ia la bătaie pentru că am îndrăznit să spun că în condiţiile actualei Românii singura opţiune este liceul şi nu şcoala profesională. Aşa sunt eu, ce scriu pe blog spun şi în public.

Cum, domnule, să spui că liceul este mai bun decât profesionala? Păi dumneata ştii pe ce lume trăieşti? Citește în continuare Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Casa Corăbierului. În curând…

Am tot ameninţat cu noutăţi privitor la o anumită editură. O editură de existenţa căreia sunt cât se poate de vinovat.

Sincer să fiu, eram convins că voi avea ocazia să vorbesc ceva mai devreme despre editură însă se pare că m-am cam grăbit. Fiind cam novice în domeniu, am reuşit să fac unele mici greşeli care m-au cam întârzâiat.

Dar, cu toate acestea, pot spune nu numai că prima carte a plecat la tipar dar a şi venit.

Casa Corăbierului. O nuvelă la care ţin foarte mult şi care a strâns ceva fani până în momentul de faţă. Deocamdată atât… Doar coperta

Mai multe amănunte la momentul potrivit.

Cu cine mai empatizăm în ziua de azi? Cu scriitorul sau cu editura? Şi da, iar am primit bani

 

Sfârşitul lunii trecute şi începutul celei care taman se desfăşoară au fost destul de productive pentru scriitorul Mitoceanu Ciprian. Care a primit iarăşi bani.

Pentru început, Editura Nemira. Restanţieră de ceva ani şi care, la un moment dat, prin ianuarie, mi-a trimis un mesaj prin care îmi cerea să complezez o anume declaraţie fiscală. Am completat şi…  Aşteaptă frate!

Până la urmă m-am iritat şi am făcut scandal. Păi din 2014 şi până acum?

Recunosc, au reacţionat prompt. Până seara îmi aveam banii. Citește în continuare Cu cine mai empatizăm în ziua de azi? Cu scriitorul sau cu editura? Şi da, iar am primit bani

Descreieraţi de învăţământ

Zilele trecute un eveniment tragic a oferit ocazia perfectă pentru o radiografie a crizei morale ce îşi face de cap în învăţământ. Evenimentul, cât se poate de tragic, a fost ocazia perfectă pentru ca o persoană ce lucrează în învăţământ – să nu spun cadru didactic sau profesoară pentru că ar fi prea mult – să verse nişte fiere. Şi a făcut-o în mod cât se poate de public, pe site-ul jurnalului unde era anunţată nenorocirea.

Iar gestul doamnei în cauză – n-o să dau mai multe amănunte despre nenorocire şi nici n-o să dau nume; există momente în viaţă şi în societate în care discreţia este cât se poate de potrivită – a stârnit o avalanşă de reacţii cu nimic mai prejos decât comentariul vădit răutăcios. Citește în continuare Descreieraţi de învăţământ

Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Zilele acestea, încercând să fac niscaiva curăţenie pe blog în vederea unor activităţi viitoare – aşa sunt unii, înainte de a se apuca de ceva nou pun mâna şi repară ce este mai vechi – am descoperit câteva chestii  mai mult decât surprinzătoare.

Cea mai căutată chestie din ultima perioadă – mai exact înainte de încheierea anului şcolar – a fost cea care a dus cititorii la articolul „Discurs de discurs la festivitatea de premiere„. Pentru cei interesaţi faza e cât se poate de reală.

La fel cum sunt si căutările care au dus la pomenitul articol cu discursul de discurs.

Iată câteva: Citește în continuare Când unii e grozavi, atunci e grozavi

De ce şcoala profesională nu e soluţia

Pentru articolul precedent, în care mă întrebam retoric ce anume este de preferat, respectiv şcoală profesională sau liceu, mi-am cam încasat porţia de înjurături pe Facebook şi nu numai. Fiind cam prost dispus am şters comentariile respective deşi cred că m-am pripit. Poate interesează pe cineva – nu neapărat pe cineva aflat în acea postură în care să poată lua măsuri – gradul de revoltă şi imbecilitate ce zace în unii indivizi (şi individe). Nu e ceva ilegal să fii imbecil sau revoltat dar, pe de altă parte, de la cei care lucrează în învăţământ  ai anumite pretenţii. Mai ales că, dacă e să le analizezi dosarul, cam toţi au reuşit să treacă testul psihologic care se face la început de an şi care are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte angajarea respectivului dar, pe de altă parte, nu are nicio valoare atunci când e vorba despre starea de sănătate mintală a persoanei respective.

Nu e prima dată când sunt luat în şuturi virtuale de persoane care nu sunt de acord cu ceea ce scriu şi ce gândesc eu şi, deşi reprezintă o minoritate şi îi invit să găsească altceva mai bun de făcut – aparent trăim într-o ţară liberă şi, prin urmare, fiecare e liber să scrie şi să citească ceea ce i se potriveşte – persoanele respective se încrâncenează împotriva mea cu o dedicaţie demnă de o cauză mai bună. Citește în continuare De ce şcoala profesională nu e soluţia