Automata – un film care se adresează mai mult minţii decât ochiului

Bifat şi „Automata”, deşi nu era pe lista mea de priorităţi. Nu pentru că nu m-ar fi făcut atent titlul filmului, ci pentru că distribuţia era „poluată” cu Antonio Banderas, un actor de la care niciodată nu am aşteptat prea multe şi care, din acest punct de vedere, s-a cam ferit să mă dezamăgească.

Dar, când a venit momentul potrivit, am urmărit şi „Automata”.

În viitor, undeva prin 2030, exploziile solare au  ucis circa 99% din populaţia Pământului. Supravieţuitorii nu au nici ei o soartă prea grozavă, fiind nevoiţi să se refugieze în oraşe sigure şi să construiască roboţi care să lupte cu deşertificarea din ce în ce mai accentuată. Roboţilor le este interzis să atenteze în vreun fel la viaţa oamenilor şi să se modifice. Deşi regresul tehnologic este mai mult decât evident, vechile fobii în legătură cu poate face inteligenţa artificială atunci când scapă de sub control sunt departe de a se fi stins.

Însă Jacq Vaucan – interpretat de un Banderas îmbătrânit şi ras în cap, cel mai adesea neconvingător, deşi nu pot spune că nu are şi câteva momente bune – trebuie să investigheze un astfel de caz. Wallace, un poliţist, a raportat că tocmai a înpuşcat un robot care se repara de capul lui. Investigaţia îi duce pe cei doi la un soi de bordel unde dau de Cleo, un robot modificat pentru a face faţă cerinţelor clienţilor. Şi de aici lucrurile o iau razna dar nu la modul spectaculos cum ne-a aştepta. Urmăriri cuminţi, împuşcături cu măsură, accidente miloase. Banderas se trezeşte la un moment dat pe un soi de targă cu care roboţii îl duc într-o zonă din ce în ce mai radioactivă. Vor să treacă dincolo de un canion, unde se aşteaptă să înceapă un soi de nouă viaţă. Şi se deplasează către Ţara Făgăduinţei cu paşi mărunţei, vorbind cu voci lipsite de inflexiune. Banderas, obosit din toate punctele de vedere, nu reuşeşte decât un recital la final, când aduce aminte de eroul care împuşca tot ce i se împotrivea.

Cine se aşteaptă la efecte speciale şi pirotehnice, la cascadorii şi prelucrări pe calculator va fi dezamăgit. Şi totuşi, „Automata” este un film care merită văzut. Făcând abstracţie de prestaţia jalnică marca Banderas. El nu surprinde. Un film care îndeamnă la reflecţie, la gândire. Un film care, la final, ne lasă cu ceva mai mult decât obişnuieşte să ne îmbogăţească un film. Ne îndeamnă să gândim, să gândim aşa cum puţine filme reuşesc să ne stimuleze în această privinţă. Prin urmare, „Automata” merită. Chiar merită…

2 gânduri despre „Automata – un film care se adresează mai mult minţii decât ochiului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *