Bilanţ de scriitor

Chiar dacă până la sfârşitul anului au mai rămas câteva zile timp în care – cel puţin la nivel teoretic – aş putea să mai punctez pe ici, pe colo, şi să încerc să acoper cât mai mult din ceea ce mi-am propus la început de an, e clar că nu mă voi mai aşeza la masa de scris decât după ce anul ce stă să vină îşi va fi intrat cum se cuvine în drepturi.

Analizând pe repede-înainte anul 2016 din punctul de vedere al scriitorului Mitoceanu Ciprian pot spune că a fost un an bun. Nu extraordinar dar bun. Mai bun decât 2015?! Cu siguranţă. Şi sper ca anul 2017 să fie mai bun decât 2016. Ţin eu neapărat ca trendul să fie ascendent.

Pentru cei dornici de detalii pot face şi anumite precizări.

În primul rând, am publicat două romane. Noi-nouţe. „Însula Diavolului” şi „Faţă în faţă”, ultimele două volume din seria „Predestinare genetică”. Nu mi s-a mai întâplat de ceva ani să public două volume într-un an.

La capitolul povestiri pot spune că am fost mai zgârcit ca în alţi ani. Da, chiar mult mai zgârcit. În 2016 am publicat doar o singură povestire – Imaginează-ţi, John, doar imaginează-ţi – în cotidianul Puterea. Nu pentru că nu aş fi avut solicitări din altă parte, dar am decis s-o las ceva mai moale cu povestirile.

De scris am scris. nu mă pot plânge. Am finalizat un singur roman, deşi aveam în plan să pun punct final pentru mai multe. Dar, chiar şi aşa, 2016 e un an mai bun decât mulţi alţi din acest punct de vedere. A trecut ceva timp de când nu am apăsat punctul de final la vreo carte deşi am în lucru mai multe.

Am reuşit să finalizez şi o povestire – sau nuvelă, încă nu-mi dau seama unde s-o încadrez. Iar în acest an am marcat o premieră. Povestiri scurte. Mai degrabă relatări ale unor evenimente pe care am avut mai degrabă neşansa decât şansa să le trăiesc. Amintirea sumbră a anilor de liceu pe care am încercat să o redau prin relatarea unor întâmpări ambalate într-o nuanţă de amuzament. De fapt, nu e nimic de râs în tot ceea ce s-a petrecut la un anume Grup Şcolar. Amintiri – tot din educaţie – despre un personaj atât de celebru pe plan local că nu mai are nevoie de nicio prezentare. O explicaţie cât se poate de clară la întrebarea „de ce învăţământul merge aşa cum merge” şi o dovadă clară că tupeul şi nesimţirea se ridică oricând deasupra bunului simţ şi a seriozităţii. Omul care şi-a bătut joc de învăţământ şi, în loc să fie pedepsit, a fost răspătit.

În total, s-au adunat cam vreo două sute de povestioare. Premieră absolută în ceea ce mă priveşte.

În 2016, pe blogul personal, m-am aplecat ceva mai atent asupra problemelor cadrelor didactice. Mă doare sufletul şi mă enervează la culme amatorismul celor care au pretenţia că păstoresc un domeniu aşa sensibil şi preţios cum este Educaţia. Oameni care nu ştiu pe ce lume trăiesc, care nu au călcat în viaţa lor într-o sală de clasă în calitate de dascăli iau decizii după cum îi taie capul sau după cum au citit prin manualele care, la rândullor, au fost scrise tot de indivizi care – n-ar trebui să ne mire – au în spate o frumoasă carieră universitară dar nici măcar o picătură de experienţă în preuniversitar.

Însă unele lucruri trebuie nu doar spuse. Trebuie scrise. Şi apoi strigate în urechea surdă a celor care au pretenţia că pregătesc viitorul acestei ţări. Poate, până la urmă, o să audă cineva. Şi, dacă n-o să audă, o să citească. Şi atunci n-o să mai poată spune că nu au ştiu.

Ei, cam atât despre îndeletnicirile mele de anul acesta. Pentru anul care vine vă doresc tuturor – şi în special cititorilor mei –  să vi se întâmple numai lucruri minunate. Şi cărţi, cât mai multe cărţi. Iar dacă dintre acestea câteva vor fi semnate de subsemnatul… ei bine, pot spune că o să avem cu toţii un an minunat.

Rămas bun 2016… Te aşteptăm cu drag 2017!

O părere la “Bilanţ de scriitor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *