Cam cine face manualele în ţara asta

Cu ani şi ani în urmă m-am trezit la o sesiune de prezentare de manuale. Spun că m-am trezit la o prezentare deoarece era vorba despre manuale de la clasele primare şi cine ştie cu ce mă ocup îşi dă seama că nu aveam niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte alegerea manualului de Educaţie Civică la clasa a IV-a.

Prin urmare am ajuns la acea întrunire mai degrabă împins de nevoie decât de voie. Nu intru în detalii, probleme absolut personale.

A durat ceva timp, nu zic nu. Plictiseală mare, tot mai greu de suportat. Acelaşi discurs plictisitor. Reprezentantul editurii sau însuşi autorul se înfiinţa la un pupitru şi graţie unei instalaţii de sonorizare ce cam lăsa de dorit ne spunea că manualul pe care încearcă să-l vândă sau l-a comis – după situaţie, coane Fănică – e cel mai grozav de pe faţa Pământului şi trebuie neapărat ales de către învăţătorii prezenţi pentru că le va fi cumplit de util.Practic, fără manualul lor de Civică sistemul de învăţământ era în pericol să dea faliment.

Toţi veneau cu o nouă viziune, cu metode moderne adaptate nevoilor copilului.  Manualul lor era cel mai cel mai…

Curios e că nimeni nu a pomenit nimic despre respectarea cerinţelor programei şcolare în vigoare la acea dată. Poate pentru că manualul lor era aşa de bun că nu mai era nevoie de programă.

Acelaşi discurs lipsit de acoperire de fiecare dată când se schimba vorbitorul. Manualul nostru e cel mai bun, trebuie ales. Vă invităm să o faceţi.

Totuşi, a existat şi un moment relativ unic. O duduiţă îmbrăcată după ultima revistă (de modă, că doar nu auto) şi emanând tupeu cât cuprinde s-a înfiinţat la pupitru. Nu-i mai reţin numele cu exactitate şi nu vreau să arăt cu degetul spre altcineva dar o propoziţie  din împricinatul discurs mi-a rămas pe creier.

-Am douăzeci şi cinci de ani, lucrez de trei ani în învăţământ şi sunt la al doilea manual de Cultură Civică.

Cum?! Ai trei ani vechime şi deja eşti la al doilea manual? Şi spui asta ca o laudă?

Da, gagicuţa cea fâşneaţă şi volubilă nici măcar nu a încercat să ascundă că nu avea decât definitivatul şi, prin urmare, mustea de experienţă didactică. După vreun an de predat se simţise în stare să conceapă un manual de Cultură Civică apoi, pentru că acel manual îşi dovedise eficienţa, mai comisese unul. Aşa, să fie acolo… Şi nu se limitase doar la conceperea manualelor respective dar reuşise să le publice şi încerca să le bage pe gâtul fraierilor.

Personal nu aş alege niciodată un manual conceput de un debutant ceva mai răsărit. Asta pentru că în primii ani la catedră profesorul are de învăţat chiar mai mult decât elevul. O ştiu din proprie experienţă. E nevoie de ceva timp să te formezi ca profesor, să poţi spune că-ţi meriţi locul la catedră.

Abia după câţiva ani de profesorat în adevăratul sens al cuvântului, ani în care să acumulezi experienţă şi nu vechime te poţi considera îndreptăţit să concepi un manual. Dar nu de unul singur ci în tandem cu alt profesor cu experienţă. Sau chiar o echipă…

Să scrii o carte bună e adesea întreprindere de cel puţin un an. Să pui la punct un manual eficient e nevoie de mult mai mult timp. Şi nu doar de timp ci mai ales de experienţa nemijlocită cu elevul.

Ori duduiţa nu avea nimic din toate acestea. Tupeu însă da. Şi bănuiesc că tupeul şi dorinţa de parvenire nu erau deloc străine de existenţa manualului pe piaţă. Nu vreau să par misogin dar „prinţesa” arăta prea bine pentru a lăsa cuiva impresia că petrece prea mult timp studiind bibliografie şcolară, programe şi ce se mai cere pentru a scrie măcar un amărât de referat. Unul scris pe bune, nu redactat prin metoda doctorală „Copy-Paste”.

Lăsa impresia că petrece mai mult timp cu machiatul decât cu cartea în mână. Dar avea deja două manuale lansate pe piaţă. La doar trei ani vechime la catedră (evit să pomenesc de experienţă în cazul ei).

Dacă duduia ar fi fost un caz singular poate ar fi fost de înţeles. La ce avalanşă de manuale alternative este pe piaţă se mai strecoară şi câte o pricepută de asta care nu are nevoie decât de un an să comită un pretins manual. Din păcate foarte mulţi dintre cei care fac manuale pe bandă rulantă au petrecut la catedră chiar mai puţin. Băieţi deştepţi, fetiţe descurcăreţe ajung pe la Ministere, Inspectorate ce se mai poate şi de acolo au parte numai de funcţii. Când să mai acumuleze experienţa adevărată ce se cere atunci câne e vorba de pus la punct un manual?

Dar când e vorba de redactat manuale, astfel de specimene sunt primele băgate în seamă. De ce? Cred că nu  mai e cazul să povestesc prea mult…

Aşa că disputa creată în jurul manualului unic sau alternativ e oarecum inutilă.  Cât timp asemenea „specialişti” comit manuale pe banda rulanta nu cred că e important dacă e vorba de manual unic sau alternativ.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *