Arhive categorie: despre mine

Cu cine mai empatizăm în ziua de azi? Cu scriitorul sau cu editura? Şi da, iar am primit bani

 

Sfârşitul lunii trecute şi începutul celei care taman se desfăşoară au fost destul de productive pentru scriitorul Mitoceanu Ciprian. Care a primit iarăşi bani.

Pentru început, Editura Nemira. Restanţieră de ceva ani şi care, la un moment dat, prin ianuarie, mi-a trimis un mesaj prin care îmi cerea să complezez o anume declaraţie fiscală. Am completat şi…  Aşteaptă frate!

Până la urmă m-am iritat şi am făcut scandal. Păi din 2014 şi până acum?

Recunosc, au reacţionat prompt. Până seara îmi aveam banii. Citește în continuare Cu cine mai empatizăm în ziua de azi? Cu scriitorul sau cu editura? Şi da, iar am primit bani

Se (re)lansează astăzi – Amendamentul Dawson

După ceva ani de aşteptare de la primele apariţii şi prima ediţie, Amendamentul Dawson revine în atenţia publicului iubitor de carte.

Astăzi, la ora 12.00, Crux Publishing deschide oficial târgul de carte Final Frontier 2017 (Casa Artelor, București) cu evenimentul Realism în lumi imaginare, din Nlithia și până în America fascistă, moderat de scriitorul Șerban Andrei Mazilu.

În cadrul evenimentului va fi lansat şi volumul „Amendamentul Dawson”, roman care mi-a deschis porţile către lumea scriitorilor adevăraţi.

Din păcate, nu pot ajunge la lansare din cauza unor probleme personale dar şi a programului foarte încărcat de care am avut parte în ultimele săptămâni. Îmi pare rău şi îmi asum vina. Îmi cer scuze de la toate acele persoane dragi care au încercat să mă înduplece să fac drumul la Bucureşti dar la insistenţele cărora am rezistat.

Planuri pentru 2017

Ieri m-am lăudat cu realizările mele din ultimul an. Adică cel care a început la 1 ianuarie şi se termină zilele astea. Şi, cum am aminteam, a fost un an bun. Poate şi din cauză că a fost cu o zi mai lungă ca de obicei (de asta îmi plac mie anii bisecţi) dar asta nu e o scuză pentru anul care vine.

Şi, după laude despre ce şi cum a fost, e bine să vii şi cu ceva planuri de viitor. Pe care să le afişezi la loc vizibil, acolo unde să le poată vedea tot omul şi – la o adică – să te tragă de mânecă la sfârşit de an. Stai, domnule, ce spuneai şi ce-ai făcut? Unde ţi-e seriozitatea? Unde ţi-e activitatea literară?

Pentru început, declar public că în anul 2017 nu voi mai începe niciun roman. La modul cel mai serios. Nu ştiu cum voi proceda în materie de nuvele; în ceea ce priveşte  povestirile scurte – maxim 7 – 8 pagini garantat voi mai comite câteva – dar în ceea ce priveşte romanul, anul acesta nu voi începe niciunul nou. Citește în continuare Planuri pentru 2017

Povara celebrităţii

O vreme credeam că aşa ceva nu există, că se vorbeşte în dodii. Că e o vorbă aruncată la derută, să-i ţină pe oamenii de rând departe de tot ceea ce poate oferi statutul de celebritate.

Însă am aflat pe propria piele (nu ştiu, zău, dacă mai există ceva pe lumea asta care să egaleze în trăiri experienţa directă) că treaba cu povara celebrităţii nu e chiar aşa de simplu de tăbârcit în spate.

De ceva vreme oameni pe care nu-i cunosc, despre existenţa cărora nu am avut habar vreodată, mă salută pe stradă. Nu spun că mă deranjează dar prima reacţie este să mă uit la om oarecum speriat şi să mă întreb cum de-am putut să fiu aşa de nepoliticos şi să nu i-o iau înainte. Cu salutatul, nu cu altceva… Am mereu impresia că trebuia să-l ştiu de undeva pe omul respectiv şi că a fost o impoliteţe să-l las să salute primul.

Uneori sunt acostat pe stradă şi felicitat pentru articolele din „Monitorul” (cel mai adesea) sau pentru cărţi şi povestiri (recunosc, mai rar dar în ultima perioadă interesul pare să se revigoreze). Tot de persoane pe care nu le cunosc.

Aş minţi să spun că acest interes mă deranjează. La început recunosc, mă cam stingherea dar m-am cam obişnuit. Deşi am devenit niţeluş paranoic din acest punct de vedere. Mi-e frică să mă scobesc în nas sau între dinţi în public. Nu ştii de unde sare cititorul şi-şi strică părerea despre tine. Şi de fiecare dată când ai de-a face cu un om care apreciază ceea ce faci tu, parcă simţi nevoia să fii şi tu apreciat pe lângă munca din dotare.

Se mai întâmplă şi lucruri mai puţin plăcute. Sau mai puţin obişnuite, să nu le caracterizez altfel.

Zi de mers pe drumuri – am parte de măcar astfel de două zile pe săptămână. Cel mai adesea cu mijloacele de transport în comun. Asta pentru că încerc să fac şi eu câte ceva pentru reducerea poluării de orice natură. Nu e de ajuns să îndemni oamenii să circule cu mijloacele de transport în comun, mai trebuie să dai exemplu personal. Prin urmare, chiar o fac. Circul cu mijloacele de transport în comun mai mult decât cu maşina personală. Despre limuzina aia kilometrică asociată cu celebritatea nici nu încape vorbă. Încă…

Nici bine nu mă aşez pe scaun că un individ începe să caute prilej de vorbă; se vedea pe faţa lui. Nu-i pun pumnul în gură; nu fac niciodată aşa ceva. Discuţiile ad-hoc pot afecta foarte pozitiv inspiraţia. Dar nici nu deschid primul discuţia, am şi eu mândria mea. Citește în continuare Povara celebrităţii

Cronică de întâmpinare la romanul „Faţă în faţă”

Încetul cu încetul, seria „Predestinare genetică” reuşeşte să se impună. Acum două zile stocul rezervat precomenzilor s-a epuizat, o veste care m-a luat prin surprindere (deşi poate că nu ar fi trebuit, având în vedere numărul mare de mesaje anterioare al căror subiect comun era reprezentat de volumul trei din „Predestinare genetică”). Dar, de vreme ce s-a întâmplat, nu pot decât să mă bucur. Şi să mulţumesc pentru asta cititorilor. În primul rând. Acest miracol li se datorează. În totalitate.

Însă veştile bune nu se opresc aici. Înainte de lansare volumul „Faţă în faţă” a benficiat de o cronică de întâmpinare, semnată de Millie. Citește în continuare Cronică de întâmpinare la romanul „Faţă în faţă”

Primul tiraj din „Faţă în faţă” epuizat la precomenzi

O veste de ultimă oră care m-a cam bulversat.

De fapt, puţin spus m-a bulversat. M-a cam pus pe gânduri.

Chiar acum am fost sunat de la editură şi mi s-a spus că tirajul din „Faţă în faţă” disponibil pentru precomenzi a fost epuizat. Cu alte cuvinte, primul tiraj e deja promis, fiind precomandat. Absolut fantastic! Şi nu pot spune că erau puţine cărţi. Cu această ocazie le mulțumesc tuturor fanilor mei pentru entuziasmul cu care mi-au comandat ultimul volum!

Fără voi, cititorii, această veste nu ar fi fost posibilă! Desigur, cei care continuă să precomande cartea, precum și cei care vor veni la Gaudeamus pentru a pune mâna pe romanul „Faţă în faţă” nu vor fi dezamăgiți, pentru că editura face toate eforturile să suplimenteze tirajul în scurtul timp care a mai rămas până la târg.

Pentru cei interesaţi, cartea poate fi găsită aici. Însă pentru moment este epuizată…

De la energie negativă la forţa creativă

Joi am pus punctul final la un roman la care lucrez din 2014. Punct final este un fel de a spune deoarece nu-mi fac iluzii că, în cazul în care romanul va fi acceptat de editori, nu vor urma şi inevitabilele ajustări (da, recunosc, din când în când mai comit şi eu câte o chestie rocambolesciană). Se întâmplă şi la case mai mari.

Aproape doi ani de muncă. Dar mai ales de distracţie. Timp în care Inspiraţia a mai plecat din când în când în vizită la alţi scriitori. Uneori e distractiv să scriu. Alteori e chinuială curată. Se mai întâmplă însă şi momente de alchimie curată.

Miercuri am avut o zi grea la serviciu. În special din cauza unui anume individ pentru care serviciul este doar ocazia perfectă pentru a face rost de bani. În rest nu contează. Chiar nu contează. Niciun pic de responsabilitate, nicio implicare. De aproape optsprezece ani îi suport hachiţele şi nesimţirea. Vorbeşti cu el, vorbeşti la pereţi. Asta dacă-l găseşti prin şcoală. Că de cele mai multe ori e ca sublima industrie a lui Caragiale, adică lipseşte cu desăvârşire. Mai ales când are ore. Fantastic, nu? Citește în continuare De la energie negativă la forţa creativă

Navetist de cursă lungă…

Unii se plâng de navetă. Alţii plâng situaţia navetiştilor. Numai pe mine ce mă mai caină lumea, mai ales la început de an şcolar. Vai, chiar nu ţi-ai găsit ceva mai aproape de casă ceva de lucru? Nu-ţi fă probleme, dacă pleci de la Şcoala Mileanca o să se găsească repede înlocuitor pentru tine. Nici n-o să-ţi dai seama… Da, de fapt, asta este esenţa grijii faţă de aproape – la modul general – şi faţă de mine – în special. Prin primăvară mi se oferea – la un pas de a mi se băga pe gât – un post prin reşedinţa de judeţ. Bagă pe repede înainte că aşa ceva nu prinzi curând. Am întrebat-o pe persoana care a venit cu propunerea când anume o să-i facă mintea pui. Să iau şi eu unul şi să mă distrez urmărindu-l cum roade mobila prin casă.

Cu vreo câţiva ani în urmă binevoitorii mi-au găsit şi post lângă oraş, numai să mă vadă dus. Cât mai repede şi cât mai departe.

Din păcate pentru binevoitori, eu unul prefer să lucrez în aceeaşi şcoală în care mi-am început serviciul cu şaptesprezece ani în urmă. Pentru că aşa vrea muşchiul meu – genul de explicaţie care presupune din start că nu vreau să dau nicio explicaţie. Cel puţin nu momentan. Îmi plac mie locurile astea, ceva de speriat. Şi îmi place şi naveta. Citește în continuare Navetist de cursă lungă…

Prima mea încercare pe tărâm literar

Să precizez că e vorba despre prima încercare oficială. Pentru că, până să-mi dau „examenul” public, e lesne de presupus că am mai chinuit ceva hârtie. Cu rezultate nu prea notabile; dar aşa sunt începuturile. Mai dificile pentru unii, foarte dificile pentru alţii. Cumplite pentru cei care încearcă să facă ceva ce nu le place.

Eram prin clasa a VI-a, dacă nu mă înşeală foarte tare memoria. Mare concurs mare. Implicaţi, printre alţii, şi cei de la Revista „Cutezătorii” – pe care o devoram pe atunci. Nu era mare chestie; ăia spuneau că le oferă un aparat de radio portabil celor care reuşesc să comită cele mai frumoase relatări despre cum şi-au petrecut ziua de 1 Mai.

Am aflat şi eu de concurs şi deja mă şi vedeam posesorul unui minuscul aparat de radio la care să ascult muzică şi ştiri în timp ce păşteam vaca. Da, recunosc, în copilărie am prestat şi astfel de activităţi. Nu am ascuns niciodată şi nu m-am simţit ruşinat măcar o clipă. A fost muncă cinstită. Dar ar fi fost şi mai plăcută dacă aveam cu mine un mic aparat de radio.

Şi vedeam în concursul respectiv rampa de lansare la care visează orice scriitor aspirant. Credeam că, dacă reuşesc să fac o figură acolo, o să mă preia direct Editura Ion Creangă şi o să-mi cumpere toate trăsnăile pe care aveam de gând să le scriu. Şi nu erau puţine. Citește în continuare Prima mea încercare pe tărâm literar

Bani din scris…

Mult timp am considerat că nu e cazul ca un scriitor să anunţe public că a încasat bani pentru cărţile pe care le-a scris. Sau pentru orice altă activitate care are legătură cu menirea de scriitor.

Să încasezi bani pentru ceea ce faci ar trebui să fie ceva banal de normal. La fel de natural ca respiratul, ca zborul păsărilor sau înmulţirea paramecilor. Dar în România trăim nu doar într-un alt timp, unul care e supărător de învecinat cu evul mediu timpuriu, ci şi după alte reguli. Reguli care nu au nimic în comun nici cu corectitudinea, nici cu bunul simţ. Şi în urma cărora autorii rămân cu buzele umflate. Degeaba ai contract cu o anumită editură, degeaba se angajează să-ţi plătească la termenul stabilit. Absolut degeaba…

Am păţit-o de prea multe ori în trecut. De mult prea multe. Aşa încât mi s-a tocit entuziasmul şi dorinţa de a mai înşira poveşti pe hârtie. Ce folos că scrii un roman bun? La ce ajută să scrii o sută sau o mie de povestiri bune dacă nu primeşti pentru ele nici măcar suficient mărunţiş cât să cumperi un capac de sticlă de bere sau o doză golită?

Ţi se ia şi motivaţia de a mai promova propria carte sau antologie. Atâta timp cât nu primeşti nimic la schimb pentru munca depusă orice efort e steril, lipsit de  finalitate. Pentru autor, deoarece editura are de câştigat. Însă autorul nu. El trebuie să se mulţumească doar cu sentimentul extraordinar pe care îl oferă cartea pe raft. Nu e de lepădat, pe bune că nu e de aruncat la gunoi, la fel cum nimic nu poate egala entuziasmul fanilor. Citește în continuare Bani din scris…