Arhive categorie: educatie

Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Nu pot spune că am avut revelaţia în concediul ce tocmai s-a încheiat. Am observat asta cu mult timp în urmă. Chiar din copilărie am observat că românul se pricepe să educe mai ceva decât se pricepe la fotbal. Cum te vede cu un copil, cum simte nevoia să-ţi dea sfaturi despre cum să-l faci om. Aşa e românul, priceput şi plin de ifose de te întrebi de ce ţara asta merge cum merge în condiţiile în care salvatorii de patrie se calcă pe picioare la orice colţ de stradă. N-ai loc de ei nici în tramvai, nici în magazin, nici pe plajă.

Mai ales pe plajă… Treaba care urmează relatată acolo s-a întâmplat. Un nene s-a gândit să-mi explice el ce înseamnă educaţia de calitate. Aşa, că eram cu odrasla şi s-a simţit dator să spună ceva când aflat că pe juniorul meu nu-l interesează notele de zece.

Cum adică nu contează notele de zece? Păi eu iată ce am făcut când a venit fata mea cu o notă de nouă la română. Am lăsat-o să doarmă noaptea respectivă şi a doua zi de dimineaţă am făcut şedinţă de familie.  Citește în continuare Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată Gabriel Oprea, generalul de patru stele care nu s-ar da în lături de la provocarea unui conflict armat doar să aibă ocazia de a deveni al patrulea mareşal din istoria României. Aşa, să ne lăudăm şi noi cu un careu de mareşali şi să aibă copiii ocazia să-l studieze pe Oprea la Istorie, alături de Andreea Esca şi Mircea Badea, eventual Teo Trandafir.

Infatuat, arogant, plin de ifose, cu un trecut dubios şi o avere şi mai dubioasă, „interesul naţional” nu e genul de individ care să stârnească admiraţie sau compasiune (asta în legătură cu problemele pe care le are dar de care se pare că a şi scăpat). Stârneşte mai degrabă dispreţul omului simplu şi cinstit şi invidie din partea parvenitului care n-a reuşit să se strecoare acolo unde a ajuns generalul de patru stele. „Că n-o fi el mai deştept decât mine…” sau „Uite unde a ajuns ăsta şi eu care-s mai deştept ca el…”

Mai pe scurt, Oprea  a avut întotdeauna concurenţă. Şi nu ştiu de la cine are parte de dispreţ mai zdravăn. De la cei cinstiţi sau de la parveniţii pe care i-a lăsat în urmă. Citește în continuare Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Lupta dintre liceu şi şcoala profesională e cât se poate de strânsă, fiecare dintre opţiuni are partizani cât se poate de înverşunaţi.

Acum ceva timp, într-un incident care nu are nicio legătură cu postările mele pe blog un nene cât se poate de vehement era să mă ia la bătaie pentru că am îndrăznit să spun că în condiţiile actualei Românii singura opţiune este liceul şi nu şcoala profesională. Aşa sunt eu, ce scriu pe blog spun şi în public.

Cum, domnule, să spui că liceul este mai bun decât profesionala? Păi dumneata ştii pe ce lume trăieşti? Citește în continuare Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Descreieraţi de învăţământ

Zilele trecute un eveniment tragic a oferit ocazia perfectă pentru o radiografie a crizei morale ce îşi face de cap în învăţământ. Evenimentul, cât se poate de tragic, a fost ocazia perfectă pentru ca o persoană ce lucrează în învăţământ – să nu spun cadru didactic sau profesoară pentru că ar fi prea mult – să verse nişte fiere. Şi a făcut-o în mod cât se poate de public, pe site-ul jurnalului unde era anunţată nenorocirea.

Iar gestul doamnei în cauză – n-o să dau mai multe amănunte despre nenorocire şi nici n-o să dau nume; există momente în viaţă şi în societate în care discreţia este cât se poate de potrivită – a stârnit o avalanşă de reacţii cu nimic mai prejos decât comentariul vădit răutăcios. Citește în continuare Descreieraţi de învăţământ

Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Zilele acestea, încercând să fac niscaiva curăţenie pe blog în vederea unor activităţi viitoare – aşa sunt unii, înainte de a se apuca de ceva nou pun mâna şi repară ce este mai vechi – am descoperit câteva chestii  mai mult decât surprinzătoare.

Cea mai căutată chestie din ultima perioadă – mai exact înainte de încheierea anului şcolar – a fost cea care a dus cititorii la articolul „Discurs de discurs la festivitatea de premiere„. Pentru cei interesaţi faza e cât se poate de reală.

La fel cum sunt si căutările care au dus la pomenitul articol cu discursul de discurs.

Iată câteva: Citește în continuare Când unii e grozavi, atunci e grozavi

De ce şcoala profesională nu e soluţia

Pentru articolul precedent, în care mă întrebam retoric ce anume este de preferat, respectiv şcoală profesională sau liceu, mi-am cam încasat porţia de înjurături pe Facebook şi nu numai. Fiind cam prost dispus am şters comentariile respective deşi cred că m-am pripit. Poate interesează pe cineva – nu neapărat pe cineva aflat în acea postură în care să poată lua măsuri – gradul de revoltă şi imbecilitate ce zace în unii indivizi (şi individe). Nu e ceva ilegal să fii imbecil sau revoltat dar, pe de altă parte, de la cei care lucrează în învăţământ  ai anumite pretenţii. Mai ales că, dacă e să le analizezi dosarul, cam toţi au reuşit să treacă testul psihologic care se face la început de an şi care are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte angajarea respectivului dar, pe de altă parte, nu are nicio valoare atunci când e vorba despre starea de sănătate mintală a persoanei respective.

Nu e prima dată când sunt luat în şuturi virtuale de persoane care nu sunt de acord cu ceea ce scriu şi ce gândesc eu şi, deşi reprezintă o minoritate şi îi invit să găsească altceva mai bun de făcut – aparent trăim într-o ţară liberă şi, prin urmare, fiecare e liber să scrie şi să citească ceea ce i se potriveşte – persoanele respective se încrâncenează împotriva mea cu o dedicaţie demnă de o cauză mai bună. Citește în continuare De ce şcoala profesională nu e soluţia

Profesională sau liceu?

Un articol pe care am fost rugat să-l scriu cu ceva timp în urmă dar a cărui punere în pagină am tot amânat-o din motive obiective. Sper să nu fie chiar foarte târziu şi, până la urmă, să fie de folos cuiva.

Pentru amatorii de lămuriri pe scurt voi spune doar atât. Câţi copii de profesori – chiar şi genul de odrasle care nu s-au prea dat în vânt după învăţătură – ştiţi că sunt înscrişi la şcoala profesională? Bănuiesc că nu prea mulţi. Eu unul nu ştiu niciun copil de profesor care să fi optat pentru învăţământul profesional în dauna celui liceal. Şi cunosc ceva profesori. În câteva judeţe. Iar odraslele lor sunt toate la liceu. Sau măcar încearcă să ajungă acolo. Aşa că… Citește în continuare Profesională sau liceu?

Învaţă dacă vrei să intri la profesională. Altfel… o să faci liceul

Pentru neavizaţi titlul articolului ar putea părea mai degrabă o glumă din categoria „Bea berea mai repede că se răceşte”. Sau „Haleşte mai repejor îngheţata aia că dacă apucă să se răcească nu te văd bine….” – asta pentru a nu fi acuzat că fac reclamă la bere.

Cum adică să-i spui unui copil să înveţe, să mănânce cartea dacă respectivul îşi doreşte să ajungă la profesională? Şi să-i atragi atenţia că, dacă nu o va face, riscă să ajungă la liceu? Nu cumva era invers?

Din păcate, acesta este tristul adevăr al zilelor noastre. Pentru un absolvent de opt clase este mai simplu să ajungă elev de liceu decât de şcoală profesională. Locul în liceu este garantat pentru toată lumea, chiar şi pentru cei care nu sunt interesaţi de aşa ceva. Cu profesionala însă…

Cine vrea să urmeze cursurile unei şcoli profesionale trebuie să ştie că, în cele mai multe situaţii, va avea parte de un examen în adevăratul sens al cuvântului. Iar dacă nu va reuşi să obţină o notă onorabilă la respectivul examen are toate şansele să rateze profesionala. Noroc că există liceu… Citește în continuare Învaţă dacă vrei să intri la profesională. Altfel… o să faci liceul

Toţi profesorii ar trebui să primească spor de calculator

Ştire recentă. În judeţul Gorj câteva zeci de directori, contabili şi secretari au cerut spor de condiţii vătămătoare. Mai exact acel spor cunoscut sub numele de spor de ecran sau de calculator. Depinde cum îi spune fiecare dar bănuiesc că nu există nimeni care să nu-şi fi dat seama despre ce anume este vorba.

O cerere pe care eu personal o susţin dar care a ajuns să învrăjbească atât factorii de decizie cât şi pe profesori. Undeva printr-o comună din Gorj, Alimpeşti, dacă nu mă înşeală memoria, pe marginea subiectului au ajuns să-şi dea cu părerea şi consilierii locali.

De la ISJ li s-a transmis că sporul de calculator nu este acordat legal şi, prin urmare, ar face bine să-şi bage pretenţiile undeva. Cică legislaţia nu e foarte clară în această privinţă. Mie îmi spuneţi…

Cu ceva ani în urmă am ocupat funcţia de director de şcoală. Şi una dintre problemele care au apărut era legată de sporul de calculator. În condiţiile în care petreceam mai bine de opt ore pe zi (uneori mă prindea noaptea butonând tot felul de rapoarte şi situaţii cerute de minister şi ISJ şi nu numai) acordarea sporului de calculator mi se părea mai mult decât firească. Una e să stai cu ochii în ecran pentru că aşa vrei tu – nu mă obligă nimeni să-mi scriu cărţile – şi alta e să-ţi nenoroceşti ochii în interes de serviciu. Citește în continuare Toţi profesorii ar trebui să primească spor de calculator

Cristina Tunegaru – rebela inconştienţă

De ceva vreme nu am mai trecut pe aici, adică pe blog. Din motive cât se poate de obiective pe care le voi detalia într-un viitor foarte apropiat. Însă în momentul de faţă simt nevoia să spun câteva cuvinte pe marginea unui subiect care a inflamat reţelele de socializare şi a stârnit un val de reacţii dintre care unele demonstrează o totală necunoaştere a realităţilor – aşa hidoase cum sunt – ce guvernează sistemul de învăţământ.

O profesoară, Cristina Tunegaru,  a anunţat pe contul de Facebook că a fost dată afară din învăţământ. Mai exact, că urmează să fie dată afară.

„Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară !

Fără să întrebe părinții sau elevii, fără să mă anunțe măcar, un funcționar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Și m-am trezit scoasă din școală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017”.

Cam aşa începe postarea care a aprins internetul şi i-a determinat pe mulţi să facă legătura între criticile aduse de Tunegaru Primarului General al Capitalei şi presupusa concediere. Persecuţie la adresa unui cadru didactic care a criticat sistemul. E limpede ca bună ziua, cei mai mulţi nici măcar nu s-au obosit să citească articolele apărute pe această temă înainte de a comenta. Iar multe dintre pomenitele articole au fost scrise în total dispreţ faţă de deontologia meseriei de jurnalist.

Realitatea este cu totul alta şi mă face pe mine, ca profesor, editorialist şi părinte să mă întreb dacă nu cumva avem de-a face cu  un fake news bine pus la punct, menit să transforme în vedetă o persoană al cărei teribilism îl depăşeşte pe al multora dintre elevii problemă.

N-a dat-o nimeni afară pe Cristina Tunegaru. Ea este suplinitor calificat. Asta înseamnă că e angajată pe durată determinată. Adică până la 31 august. Nefiind titulară pe post avea posibilitatea de a cere cel mult continuiate. Putea să prindă titulatură în altă şcoală – la media pe care o are – dar nu a făcut-o. De ce? Pentru că a vrut o anume şcoală. Nu ştiu exact care au fost dedesubturile angajării Cristinei Tunegaru dar e posibil să fi ştiut de la început că un contract de suplinitor nu este tot una cu titulatura. Spune că a fost dată afară? Situaţia nu e chiar aşa dramatică. Încă lucrează în şcoala respectivă. Până pe 31 august, când expiră contractul. Şi când expiră contractul nu prea poţi spune că ai fost concediat. Citește în continuare Cristina Tunegaru – rebela inconştienţă