Arhive categorie: intamplari adevarate

Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Nu pot spune că am avut revelaţia în concediul ce tocmai s-a încheiat. Am observat asta cu mult timp în urmă. Chiar din copilărie am observat că românul se pricepe să educe mai ceva decât se pricepe la fotbal. Cum te vede cu un copil, cum simte nevoia să-ţi dea sfaturi despre cum să-l faci om. Aşa e românul, priceput şi plin de ifose de te întrebi de ce ţara asta merge cum merge în condiţiile în care salvatorii de patrie se calcă pe picioare la orice colţ de stradă. N-ai loc de ei nici în tramvai, nici în magazin, nici pe plajă.

Mai ales pe plajă… Treaba care urmează relatată acolo s-a întâmplat. Un nene s-a gândit să-mi explice el ce înseamnă educaţia de calitate. Aşa, că eram cu odrasla şi s-a simţit dator să spună ceva când aflat că pe juniorul meu nu-l interesează notele de zece.

Cum adică nu contează notele de zece? Păi eu iată ce am făcut când a venit fata mea cu o notă de nouă la română. Am lăsat-o să doarmă noaptea respectivă şi a doua zi de dimineaţă am făcut şedinţă de familie.  Citește în continuare Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Editura Tritonic cum public

„editura tritonic cum public” – aceasta este expresia care, zilele acestea, mi-a adus un vizitator. Habar nu am cine este dar îi mulţumesc că a trecut pe aici. Omul a vrut să ştie cum anume poate să publice la Editura Tritonic şi şi-a încercat norocul pe google cu expresia de mai sus. Iar motorul de căutare l-a direcţionat pe interesat către blogul subsemnatului, individ care a acumulat, pe lângă multe altele, o experienţă cât se poate de relevantă în ceea ce priveşte publicatul la Tritonic. Experienţă pe care nu ţin neapărat s-o păstrez pentru mine. Chiar nu ţin deloc. Pentru că am plătit pentru asta. Mai exact, nu am fost plătit ceea ce, din anumite puncte de vedere, este şi acesta un soi de plată.

Şi am simţit nevoia să fac ceva precizări pentru amatorul de publicat la Tritonic. Prieten drag – îngăduie-mi să te numesc astfel – dacă vrei să publici la Tritonic trebuie să ţii cont de câteva amănunte care, dacă nu îţi vor face viaţa mai uşoară, cel puţin îţi vor arăta faţa adevărată a unui sistem cu care eşti dornic să te confrunţi, să te publice, să te pună în valoare. Citește în continuare Editura Tritonic cum public

Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

Am tot spus că o să spun. O să spun câte ceva despre Quasar Iaşi. Am fost şi eu pe acolo şi pot spune cu mâna pe inimă că nu regret deloc. Chiar deloc…

Am avut parte de o zi destul de bună – din păcate nu am reuşit să ajung la Iaşi decât sâmbătă dimineaţa şi în ciuda insistenţelor de a rămâne peste noapte am părăsit fosta capitală a Moldovei seara. Sincer, George Sagy Sauciuc, dacă mai insistai puţin aş fi cedat. Dar ai ştiut unde să te opreşti.

Activităţi plăcute, nimic de spus. Discuţii interesante şi savuroase pe alocuri. Dacă erau mai multe persoane în sală sunt sigur că n-ar mai fi fost la fel. Dar, fiind cam puţini prezenţi mi-am permis să mă mai bag în discursul oamenilor. Şi nu mi-a reproşat nimeni nimic, ba chiar a fost instructiv. Citește în continuare Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Lupta dintre liceu şi şcoala profesională e cât se poate de strânsă, fiecare dintre opţiuni are partizani cât se poate de înverşunaţi.

Acum ceva timp, într-un incident care nu are nicio legătură cu postările mele pe blog un nene cât se poate de vehement era să mă ia la bătaie pentru că am îndrăznit să spun că în condiţiile actualei Românii singura opţiune este liceul şi nu şcoala profesională. Aşa sunt eu, ce scriu pe blog spun şi în public.

Cum, domnule, să spui că liceul este mai bun decât profesionala? Păi dumneata ştii pe ce lume trăieşti? Citește în continuare Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Descreieraţi de învăţământ

Zilele trecute un eveniment tragic a oferit ocazia perfectă pentru o radiografie a crizei morale ce îşi face de cap în învăţământ. Evenimentul, cât se poate de tragic, a fost ocazia perfectă pentru ca o persoană ce lucrează în învăţământ – să nu spun cadru didactic sau profesoară pentru că ar fi prea mult – să verse nişte fiere. Şi a făcut-o în mod cât se poate de public, pe site-ul jurnalului unde era anunţată nenorocirea.

Iar gestul doamnei în cauză – n-o să dau mai multe amănunte despre nenorocire şi nici n-o să dau nume; există momente în viaţă şi în societate în care discreţia este cât se poate de potrivită – a stârnit o avalanşă de reacţii cu nimic mai prejos decât comentariul vădit răutăcios. Citește în continuare Descreieraţi de învăţământ

Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Zilele acestea, încercând să fac niscaiva curăţenie pe blog în vederea unor activităţi viitoare – aşa sunt unii, înainte de a se apuca de ceva nou pun mâna şi repară ce este mai vechi – am descoperit câteva chestii  mai mult decât surprinzătoare.

Cea mai căutată chestie din ultima perioadă – mai exact înainte de încheierea anului şcolar – a fost cea care a dus cititorii la articolul „Discurs de discurs la festivitatea de premiere„. Pentru cei interesaţi faza e cât se poate de reală.

La fel cum sunt si căutările care au dus la pomenitul articol cu discursul de discurs.

Iată câteva: Citește în continuare Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Alina Eremia… Mai mult ţoapă decât divă

Sâmbătă, ca de ziua păcălelilor, am ales să rămân în oraş în condiţiile în care am fost ameninţat cu represalii foarte dure dacă nu ajung la Bucureşti, la Final Frontier – târg de carte. Am riscat, am rezistat şi am rămas pe loc.  Din păcate am avut câteva urgenţe de rezolvat pe plan local aşa că a trebuit să amân vizita la Bucureşti.

Printre altele, chiar de ziua păcălellilor, am ajuns pe la Uvertura Mall Botoşani. Să văd ce mai fac cărţile de la Alexandria. Acolo, gălăgie cât încape. Juniorul mă trage de mânecă. Tati, în seara asta cântă Alina Eremia. Hai să vedem şi noi.

Încă nu era ora de cântat. Doar o repetiţie preventivă, să vadă diva de Buftea cum stă treaba cu instalaţia de sonorizare, să vadă şi ea dacă publicul de la Botoşani este aşa de… Aşa de nu ştiu cum să spun să nu jignesc pe nimeni.

Juniorul foarte emoţionat. Cântă Alina Eremia. Îmi dai voie să-i cer un autograf? Citește în continuare Alina Eremia… Mai mult ţoapă decât divă

Definiţia gravitaţiei. Tot despre fizică…

Uneori şi profesorii reuşesc să uimească, nu numai elevii. Amintiri dintr-un trecut nu foarte îndepăratat şi trăit pe propria piele de câţiva elevi pe care i-am avut în grijă ca diriginte.

-Dom’ diriginte, ştiţi ce am învăţat astăzi la fizică?

De unde să ştiu eu? Eu nu am treabă cu fizica. Nu mai am treabă cu aşa ceva. Am urât fizica, mai ales în liceu. În mare parte din cauza profesorului pe care l-am avut în clasa a IX-a.

-Ştiţi ce este gravitaţia?! Citește în continuare Definiţia gravitaţiei. Tot despre fizică…

O (posibilă) definiţie pentru obiectul de studiu numit fizică

Mereu am fost de părere că programele şcolare ale elevilor sunt foarte stufoase, prea bogate în conţinuturi irelevante şi cel mai adesea complet inutile, cărora le lipseşte nu numai aplicabilitatea în viaţa de zi cu zi, dar adesea nu au nicio valoare teoretică.

Nu surprinde pe nimeni că elevi care au vârsta potrivită pentru a intra în liceu sau l-au terminat deja habar nu au să răspundă la întrebări de cultură generală foarte simple. Însă uneori chiar şi caracterele pregătite pentru asemenea situaţii pot fi luate pe neaşteptate. Citește în continuare O (posibilă) definiţie pentru obiectul de studiu numit fizică

Caractere şi caractere. Chestie de construcţie psihică, domnule…

Lucrând în învăţământ ai şansa să cunoşti o sumedenie de oameni. Nu vorbesc numai de elevi, ci şi de părinţi lor, alte rubedenii (de când cu deschiderea graniţelor mai degrabă ai de-a face cu bunicii, unchii, mătuşile sau chiar vecinii elevilor decât cu părinţi acestora).

Ai ocazia să cunoşti o mulţime de caractere, să faci faţă la numeroase provocări şi situaţii. Unele care reuşesc să te pună pe gânduri şi să te urmărească chiar şi după ce elevii respectivi reuşesc să termine şcoala.

Există caractere şi caractere… Îmi aduc aminte de o elevă foarte silitoare; clasa a VIII-a, deci ultima linie dreaptă înainte de final. A încasat o notă de opt (nu, nu la mine, nu vă uitaţi aşa rău). La prima oră de curs am găsit-o plângând. Foarte implicată în ceea ce făcea. Sărea cămaşa pe ea. Orice am încercat să o liniştesc n-a dat niciun fel de roade. Citește în continuare Caractere şi caractere. Chestie de construcţie psihică, domnule…