Arhive categorie: Mi se rupe

Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva

Zilele trecute, mai degrabă împins de nevoi care nu erau ale mele  (am fost rugat să fac un comision pentru cineva) decât de voie am poposit într-o instituţie publică.

Firesc, primul drum l-am făcut la Secretariat. De acolo poţi obţine relaţiile necesare pentru a te descurcat într-o instituţie publică despre care ştii câte ceva, că doar nu eşti din altă ţară, mai puţin pe unde-şi are cotlonul fiecare individ pe care vrei să-l vizitezi. Şi erau vreo doi.

La secretariat o domnişoară – am aflat ulterior starea civilă şi, având în vedere ce a urmat treaba asta cu domnişoara e perfect explicabilă – s-a grăbit să mă repeadă. Şi să-mi vorbească foarte urât. Ce mă priveşte pe mine unde vrei să ajungi dumneata? Ai treabă cu cineva, te-a delegat, atunci descurcă-te! Citește în continuare Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva

Paradigma scriitorilor s-a schimbat. Când o să se schimbe şi paradigma editorilor?

Zilele acestea mi-am aruncat ochii pe net. Mai mult decât de obicei. Şi drept pedeapsă am avut parte mai mult de nedumerire. Şi nervi. Ipocrizia mă enervează la culme, să fim bine înţeleşi. Şi am de gând să nu mai păstrez starea aia de turbare numai pentru mine. O dau mai departe, poate se înţeapă şi ăia care m-au înfuriat. Poate îi apucă turba şi pe ei. Şi dacă mai turbă puţin să spunem că mă simt eu mai bine…

Să spunem că rândurile de mai sus le-am livrat la nervi. Deşi nu e chiar aşa. Să spun doar că, dacă se întâmplă ca ziua cuiva – cuiva anume – o să fie stricată de articolul ăsta, o să mă simt bine. Măcar atât.

Mai întâi m-am nedumerit. Am aflat că romanul meu Colţii, încă se mai găseşte pe piaţă. Prin Auchan şi pe E-mag. Asta după ce au trecut mai bine de trei ani de la expirarea contractului cu Editura Tritonic. Şi după ce am primit pe data de 4 martie  2016 un mesaj de la Bogdan Hrib prin care eram informat că stocul pentru „Colţii” a fost epuizat. Bine, după ce am făcut eu puţină gălăgie. Fără niciun fel de precizări despre drepturile de autor. De ce să ne mai complicăm cu astfel de prostii? Doar trăim în România şi în România din scris trăiesc editorii, nu autorii.  Citește în continuare Paradigma scriitorilor s-a schimbat. Când o să se schimbe şi paradigma editorilor?

Notificare publică pentru editurile Texarom şi S.C. Millennium Books SRL

Astăzi, 29 septembrie 2016, se împlinesc cinci ani de când am semnat opt contracte cu editurile Texarom şi Millennium Books. Opt contracte pentru opt cărţi. Pe cinci ani.

Perioada contractuală expiră chiar astăzi. În cazul în care nu aş fi notificat editurile această perioadă s-ar fi prelungit automat. Din motive care ţin în special de lipsa de implicare a celor două edituri în direcţia publicării şi promovării cărţilor pentru care s-a făcut cesiunea drepturilor de autor, evitarea plăţii pentru cărţile vândute dar şi din motive personale, am decis să renunţ la colaborarea cu Texarom şi Millennium Books, drept pentru care fac prezenta notificare.

Asta să ştie toată lumea. Aşa cum am făcut publică semnarea contractelor, consider că sunt îndreptăţit să bat toba şi pe tema încetării colaborării. Să fie într-un ceas bun :)!

Mi se perturbă-n Forţă…

 

Sincer să fiu, nu mă atrăgea deloc să văd cum se deşteaptă forţa; aveam eu nişte presentimente, nişte informaţii cum că o să fie o sfârâială care o să mă coste. N-aşteptam nimic de la Star Wars VII. Dar când ai în casă o odraslă care se declară sus şi tare „fan înrăit” te mai poţi opune Trezirii Forţei?

Aşa că, mai mult cu Forţa decât de bună voie, fuga la Mall să vedem ce le-a mai fătat mintea scenariştilor.

Prima chestie care mi-a trecut prin cap? Citește în continuare Mi se perturbă-n Forţă…

Să ne ferim de „Aferim”. Feriţi-vă bine!

Când s-a cam terminat vâlva, hop şi eu să văd „Aferim”. Tot era vremea cum era şi o vizită la cinema părea o idee bună. La câtă publicitate i s-a făcut şi cât de ridicat în slăvi a fost de când s-a lansat şi până în ziua în care m-am apucat să-l văd, mă aşteptam… Mă aşteptam să fiu dezamăgit. Nu de alta, dar stă în firea românului să se laude, exact ca găina care face un ou la săptămână şi se laudă o lună. Ce-i drept, la cât de clorotică este industria cinematografică de pe meleagurile noastre, chiar şi o realizare ca „Aferim” nu putea trece neobservată. Nu de alta, dar chiorul e împărat în ţara orbilor. Şi Aferim e film în ţara în care nu se prea fac filme.

Însă Aferim s-a ferit să-mi înşele aşteptările. O porcărie de film care, foarte bine, la câtă acţiune are, putea fi bine produs ca piesă de teatru radiofonic. Una pentru care merită să dai aparatul de radio mai tare şi apoi să-l închizi. Citește în continuare Să ne ferim de „Aferim”. Feriţi-vă bine!

Biroul lui Ceauşescu, de la mărire la 55.000 de euro

Zilele trecute am aflat întâmplător că fabulosul birou al tovarăşului Ceauşescu s-a vândut. Este vorba de biroul pregătit pentru a-i servi dictatorului în Casa Poporului, cadou pentru aniversarea din 1990, când urma să facă 72 de ani.. N-a mai apucat să-şi primească pomenitul dar deoarece cadoul primit în decembrie l-a dat peste cap şi l-a băgat în pământ.

Mobilierul s-a vândut cu o sumă de-a dreptul ridicolă, doar vreo 55.ooo de euro, deşi, la prima vedere, pare destul de mare, dacă ne gândim că preţul de pornire a fost de doar 10.000. De euro, că doar nu de lei.

Nu mă număr printre admiratorii dictatorului, dar în ceea ce priveşte biroul… Ei bine, dacă mi-aş fi permis, l-aş fi achiziţionat. Mai ales că, având în vedere preţul, e cam gratis. Citește în continuare Biroul lui Ceauşescu, de la mărire la 55.000 de euro

Cine îl sancţionează pe Dragoş Pătraru?

Zilele acestea cap de afiş s-a instalat cazul unei învăţătoare din Cluj, de la Liceul „Sigismund Toduţă” care, în urma unor ieşiri necontrolate, a ajuns să fie înregistrată de tatăl unuia dintre copiii din clasă în timp ce-i adresează micuţului cuvinte nu prea frumoase. Atât a trebuit. A luat mass-media foc, au început să dezbată tot felul de deştepţi pe la televiziuni. Cică şi pe la TVR 1 – habar n-aveam că mai există; credeam că s-a desfiinţat de mult. La cât mă uit la televizor… – un anume Dragoş Pătraru şi-a dat cu părerea. Părere care conţinea mai degrabă „beep-uri” decât cuvinte. Şi ştim cu toţii ce se ascunde în spatele unui „beep”. Comparativ, înregistrarea în care e implicată învăţătoarea conţine mult mai puţine abuzuri verbale (noroc cu netul, că am putut să urmăresc evenimentul şi discuţiile de pe marginea lui). De fapt, nu conţine niciun „beep”. Dragoş Pătraru însă dăi şi tună împotriva învăţătoarei respective, care e teroristă, tâmpită, animal. Şi ce i-o mai fi spus. Cică n-a mai văzut aşa ceva.

Nu pun palma pentru învăţătoare.  Dar de cazul ei se va ocupa Inspectoratul Judeţean, Comisia de Disciplină din cadrul unităţii de învăţământ. Este cine să se ocupe. Dragoş Pătraru trebuia să semnaleze cazul şi să-şi vadă de treabă, respectiv cum să cheltuie banii primiţi de la TVR, televiziunea naţională care trăieşte pe banii celor care nu-i urmăresc programul. Cu ce e mai bun Pătraru decât  învăţătoarea în care aruncă cu insulte? Cu nimic. Pătraru a devenit un fel de ţaţă, un inidivid care urmăreşte audienţa cu orice preţ, în speranţa că va aduce ratingul dorit, care speră că prin prestaţia agresivă o să obţină o cotă de audienţă record pentru mortăciunea televiziunilor.

Vine la şcoală beep împuţită pentru că trebuie să vină la şcoală. Iar tu eşti acolo în beep ca să-l înveţi carte. Fără să urli ca descreierata, fără să-l umileşti beep şi fără să le ordoni celorlalţi copii să-l umilească” Dragoş Pătraru, jurnalist.

Aşa se exprimă un jurnalist. Ca şi învăţătoarea, rostul mass-mediei e să educe. Dar mass-media s-a distanţat total de rolul pedagogic. Orice pentru audienţă. Orice! Diferenţa între jurnalist şi pedagog ar trebui să fie minimă, fiecare încercând să educe cu mijloacele pe care le are la dispoziţie. 

Învăţătoarea aia mi-a făcut o impresie proastă. Dar mult mai prostă este imaginea pe care şi-a creat-o în ochii mei Dragoş Pătraru. Care nu doar  nu e cu nimic mai bun, ci e mult mai rău. Când te exprimi în Beep-uri la o televiziune cu pretenţie (fie ea şi un cadavru întreţinut de contribuabili) nu ai dreptul să vorbeşti astfel. Nu ai acest drept în condiţiile în care te consideri jurnalist şi nu eşti un golan de pe stradă, un Serghei Mizil, de pildă, dar personajul respectiv e simpatic de felul lui, nu trebuie să-l mai comparăm cu un jeg ca Dragoş Pătraru.

Aşa cum învăţătoarea nu avea dreptul să-l umilească pe elev, nici tu, Dragoş Pătraru, nu aveai dreptul să umileşti. Mai ales că te consideri jurnalist, de fapt, un golan cu pretenţii care a simţit că o învăţătoare i-a ridicat mingea la fileu şi a simţit nevoia să se adreseze unui public ţintă foarte consistent. Pe ea o va ancheta şi eventual sancţiona Comisia de Disciplină, Inspectoratul. Ministerul s-a implicat deja. pe Dragoş Pătraru cine îl anchetează? Cine îl sancţionează? Nu s-a gândit nimeni că, atunci când Pătraru îşi vărsa veninul, poate erau şi copii prin faţa televizorului? Cine se crede Dragoş Pătraru de-şi permite să vorbească astfel? O fi vreun soi de Superman? Că şi ăla mai gazetărea…

 

Ieri m-am distrat. De minune!

Ieri pot spune că m-am distrat. A fost o zi oarecum mohorâtă, numai bună de petrecut în casă, instalat comod cu o carte în mână. Numai că n-am făcut asta. Păi… A fost 1 Aprilie. Şi ce face omul de 1 Aprilie? Cască ochii bine să nu ia ţeapă şi încearcă să-i păcălească pe alţii. Pe la şcoală elevii au început să-mi spună că unul sau altul şi-a rupt mâna. Au pus chiar la cale şi o scenetă cu o fetiţă care bocea. Ei bine, nu le-a mers. Dar, de vreme ce am fost aşa de vigilent, mi-am încercat norocul. Şi am comis următorul anunţ de importanţă naţională. Cică cei de la Tritonic mi-au dat drepturile de autor.

Din păcate, n-a fost decât o glumă de 1 aprilie, că de păcălit nu poate fi vorba. Păcăliciul sunt eu la faza asta, că nu am văzut un sfanţ de la Tritonic. Şi nici n-o să văd. Dar m-am distrat difuzând ştirea pe Face. Am strâns şi câteva kilograme de aprecieri pentru efortul meu. Plus comentarii. Cel mai tare îl redau „Ce părți bune are controalele ANAF-ului ? Fiți serios, aceste controale sunt și urmăresc de fapt, falimentarea afaceriștilor și producătorilor autohtoni la comandă politică ! Suntem conduși de o gașcă politică mizerabilăăăăă !„. Omul mi-a dat şi-un like! 🙂

Dacă mai vreţi să vedeţi odată ştirea

Postacii… EXISTĂ!

Da, ca la reclama aia cu „Bulinele există”. Şi-apoi cade moşul pe spate ca un trunchi de stejar secular.

Trebuie să recunosc, din când în când mă mămâncă palma. Sau degetele. Sau în partea dorsală, că aşa spune mai toată lumea. Sâmbătă, 28 martie, în timp ce adăstam alene în faţa calculatorului aşteptând să vină inspiraţia, n-am avut de lucru şi am distribuit o postare de pe Blogul lui Bulă. Da, că şi-a făcut şi ăla blog, de vreme ce au şi alţii. O postare legată de Iliescu, cea mai odioasă creatură din câte s-au prăsit sub soare. Simpatică ipoteza, am râs cu lacrimi. Şi am distribuit pe unde am apucat. Recunosc, nu atât să se bucure şi alţii imaginându-şi-l pe criminalul naţional mânjit de kk din creştet până în tălpi, cât să văd reacţia.

Mai interesat să văd dacă are postaci şi Ilici. Şi are. Ajung cu postul în grupul Uniţi Salvăm România şi nici bine nu postez că vine reacţia.

Domnul Ion Ferariu îmi atrage atenţia: „….nu duceți în eruoare generațiile tinere – Iliescu nu a fost ciocoi comunist – el a fost dușmanul socialismului – dușmanul poporului român„. Comentariu acceptabil ca formulare. Conţinutul nu-l discut.

Îi atrag atenţia că Iliescu e duşmanul. Dar imediat vine din Galaţi Andrei Cristian care e mai vehement. „Nu citesc nimic din ce scriu DOBITOCII pe Facebook. DERBEDEII se distrează / Și pe mine nu mă INTERESEAZĂ /” Face şi versuri.

Cu idioţi de-ăştia vrem să salvăm România? Dacă-i aşa, la ce bun să mai fie salvată? Şi, de vreme ce dau cu pietre în maimuţa de Iliescu, automat sunt băsist. Cocnluzia o trage tot Andrei Cristian (sincer, mă îndoiesc că e numele lui. Nu de alta, dar postacii vor să fie anonimi şi fictivi).

Dar TU măi Ciprian MITOCANU ,ce pretenții emiți ,ce valențe de VRĂJITOR ai TU măi KK-narule ,să aduci vr-un APORT în ȚARA asta distrusă de DERBEDEI ca tine care l-ați pupat în cur 10 ani de zile pe TICĂLOSUL Băsescu ???” (postacul mi-a halit o literă din numele de familie, scrisul îi aparţine. Sau mai degrabă (sic!))

Ţin să-i atrag atenţia idiotului că, de ceva vreme, când am avut ocazia, am spus şi am scris de Băsescu ce trebuie. Niciodată ceva care să-i facă plăcere beţivului smiorcăit. De parcă ar băga asta în seamă postacul. Cum să bage în seamă?! La cât e de bătut în cap, mă îndoiesc. Boul nu s-a legat de cel ce a scris articolul ci de cel care l-a distribuit. Halal minte!

Pe alt grup m-a atacat instantaneu o pensionară. De vreo 55 de ani. Care presupune că cei care scriu aşa ceva ori sunt copii de bani gata, ori altceva (scuze, chiar că nu mai găsesc postarea respectivă). Şi dăi, şi luptă. A comentat de vreo patru ori.

Şi lista poate continua. Postacii există. Şi nu doar postează, ci se dau şi drept gărzi de corp ale celor la care ling blidele. Gărzi în spaţiul virtual. Dacă o fac pentru bani, gestul e oricum mai mizerabil decât dacă o fac din propria conştiinţă. Atâta-ţi trebuie să te legi de idolii lor. Care, luaţi la grămadă, sunt o apă şi-un pământ.

Postacii există! Şi-s mulţi şi vehemenţi. În cazul în care puneţi palma pentru fosila de Iliescu pe gratis, am o veste bună pentru voi. Sunt câţiva „oameni politici” care plătesc pentru serviciul ăsta. Aşa că nu pierdeţi timpul de pomană şi postaţi pentru ei, tovarăşi!

Asta-i treaba. Ca scriitor, încerci sentimentul amar că, dacă distribui o recenzie sau semnalezi o carte, un eveniment legat de lumea cărţilor, nu bagă nimeni în seamă. Dar dacă distribui o tâmpenie… Adună like-uri, comentarii, distribuiri, tot ce trebuie. Un pas până la viral.

Un experiment cu rezultate dinainte cunoscute. Promit că nu mai fac.

Contor să fie, dar să-l ştiu şi eu (şi alţii)

Chiar de la începutul aventurii mele în blogosferă (au trecut ceva ani de-atunci, parcă) l-am bătut la cap pe Lucian să-mi bage contor pe blog. Să văd şi eu ce şi cum. Să vadă şi alţii ce şi cum, nu de alta, dar poate-i interesează. Nu că n-.ar exista şi alte variante pentru a verifica traficul, dar personal am crezut că un contor „la vedere” e o variantă mai cinstită. N-am prea băgat mult în seamă chestia asta (adică nu „călcam pe buton” decât odată pe zi) până acum vreo două zile când mi-a atras atenţia cu un afişaj cel puţin bizar. La numărul total de vizitatori pe ziua respectivă erau vreo 8. La „vizitatori on-line” erau „numai” 13. Ciudata maimuţa, turbata la gratii mi-am spus. Azi dimineaţă, că tot am aruncat o privire, la un total de vreo 6 vizitatori abia 8 erau on-line. Şi mai ciudat, nu? Bine, contorul e moca, dar se pare că, aşa cum se spune, cât dai atâta face…

Ei bine, mă gândesc să-i fac vânt contorului de la Histats.com. Nu de alta, dar de la o vreme a dat-o pe politică… Adică le cam minte…