Arhive categorie: Proza

Casa Corăbierului. În curând…

Am tot ameninţat cu noutăţi privitor la o anumită editură. O editură de existenţa căreia sunt cât se poate de vinovat.

Sincer să fiu, eram convins că voi avea ocazia să vorbesc ceva mai devreme despre editură însă se pare că m-am cam grăbit. Fiind cam novice în domeniu, am reuşit să fac unele mici greşeli care m-au cam întârzâiat.

Dar, cu toate acestea, pot spune nu numai că prima carte a plecat la tipar dar a şi venit.

Casa Corăbierului. O nuvelă la care ţin foarte mult şi care a strâns ceva fani până în momentul de faţă. Deocamdată atât… Doar coperta

Mai multe amănunte la momentul potrivit.

În curând…

Începutul de an a venit cu veşti destul de bune pentru activitatea literară a subsemnatului. Chiar foarte bune, aşa că mă feresc să ţin secretul doar pentru mine.

După cum probabil v-aţi imaginat, este vorba despre cărţi. Cărţi care poartă semnătura subsemnatului. Şi care vor fi foarte curând accesibile cititorilor.

Despre ce anume este vorba? N-o să spun chiar totul din prima; suspansul trebuie dozat şi, după câte se poate observa, chiar asta fac. N-o să dau chiar totul din casă. Spun doar că e vorba de două cărţi. Două…

Care vor fi prezente la rafturi reale sau virtuale curând. Foarte curând.

Voi reveni cu amănunte…

Staţi pe aproape… Suspansul pluteşte în aer.

Începe astăzi. Gaudeamus…

Între 16 şi 20 noiembrie, în Pavilionul Central de la Romexpo. Bucureşti, unde în altă parte?

Cel mai mare târg de carte din România. Abia aştept să ajung acolo. Am ceva treabă prin zonă, după cum au putut afla cei interesaţi.

Vă aştept şi pe voi, cei care iubiţi cartea şi, prin aceasta, susţineţi scriitorii.

Şi, dacă treceţi pe acolo, rezervaţi-vă măcar câteva minute pentru standul Editurii Crux. Sâmbătă mă găsiţi şi pe mine pe acolo…

GAUDEAMUS 2016… Târg de carte…

Cronică de întâmpinare la romanul „Faţă în faţă”

Încetul cu încetul, seria „Predestinare genetică” reuşeşte să se impună. Acum două zile stocul rezervat precomenzilor s-a epuizat, o veste care m-a luat prin surprindere (deşi poate că nu ar fi trebuit, având în vedere numărul mare de mesaje anterioare al căror subiect comun era reprezentat de volumul trei din „Predestinare genetică”). Dar, de vreme ce s-a întâmplat, nu pot decât să mă bucur. Şi să mulţumesc pentru asta cititorilor. În primul rând. Acest miracol li se datorează. În totalitate.

Însă veştile bune nu se opresc aici. Înainte de lansare volumul „Faţă în faţă” a benficiat de o cronică de întâmpinare, semnată de Millie. Citește în continuare Cronică de întâmpinare la romanul „Faţă în faţă”

Primul tiraj din „Faţă în faţă” epuizat la precomenzi

O veste de ultimă oră care m-a cam bulversat.

De fapt, puţin spus m-a bulversat. M-a cam pus pe gânduri.

Chiar acum am fost sunat de la editură şi mi s-a spus că tirajul din „Faţă în faţă” disponibil pentru precomenzi a fost epuizat. Cu alte cuvinte, primul tiraj e deja promis, fiind precomandat. Absolut fantastic! Şi nu pot spune că erau puţine cărţi. Cu această ocazie le mulțumesc tuturor fanilor mei pentru entuziasmul cu care mi-au comandat ultimul volum!

Fără voi, cititorii, această veste nu ar fi fost posibilă! Desigur, cei care continuă să precomande cartea, precum și cei care vor veni la Gaudeamus pentru a pune mâna pe romanul „Faţă în faţă” nu vor fi dezamăgiți, pentru că editura face toate eforturile să suplimenteze tirajul în scurtul timp care a mai rămas până la târg.

Pentru cei interesaţi, cartea poate fi găsită aici. Însă pentru moment este epuizată…

De la energie negativă la forţa creativă

Joi am pus punctul final la un roman la care lucrez din 2014. Punct final este un fel de a spune deoarece nu-mi fac iluzii că, în cazul în care romanul va fi acceptat de editori, nu vor urma şi inevitabilele ajustări (da, recunosc, din când în când mai comit şi eu câte o chestie rocambolesciană). Se întâmplă şi la case mai mari.

Aproape doi ani de muncă. Dar mai ales de distracţie. Timp în care Inspiraţia a mai plecat din când în când în vizită la alţi scriitori. Uneori e distractiv să scriu. Alteori e chinuială curată. Se mai întâmplă însă şi momente de alchimie curată.

Miercuri am avut o zi grea la serviciu. În special din cauza unui anume individ pentru care serviciul este doar ocazia perfectă pentru a face rost de bani. În rest nu contează. Chiar nu contează. Niciun pic de responsabilitate, nicio implicare. De aproape optsprezece ani îi suport hachiţele şi nesimţirea. Vorbeşti cu el, vorbeşti la pereţi. Asta dacă-l găseşti prin şcoală. Că de cele mai multe ori e ca sublima industrie a lui Caragiale, adică lipseşte cu desăvârşire. Mai ales când are ore. Fantastic, nu? Citește în continuare De la energie negativă la forţa creativă

„Imaginează-ţi John, doar imaginează-ţi” la final

Povestirea „Imaginează-ţi John, doar imaginează-ţi” a ajuns la cel de-al treilea episod. Ultimul, mai exact. Aventura fanaticului care avea pretenţia să fie asimilat idolului său a ajuns la un final – sper! – neaşteptat.

Nu este uşor să fii rege dar cel mai adesea este greu să fii cavaler. Sacrificiul poate fi la fel de bine o chestiune de loailitate dar şi una de orgoliu personal. Citește în continuare „Imaginează-ţi John, doar imaginează-ţi” la final

Creaturile de coşmar ale nopţii

OLIVIU CRÂZNIC

CEASUL FANTASMELOR

EDITURA CRUX PUBLISHING

2015

Oliviu Crâznic, autor multi-premiat naţional şi internaţional, a reuşit să „rupă gura târgului” cu fenomenalul „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” (Editura Vremea, 2010), un roman care a făcut ceva vâlvă la vremea respectivă. Însă, după debutul atât de promiţător, a urmat o perioadă de pauză în care autorul s-a concentrat asupra altor proiecte, reuşind, printre altele, să ofere cititorilor antologia „Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului” (Editura Millennium Books, 2012) şi numeroase povestiri.

Anul 2015 marchează o revenire a lui Oliviu Crâznic, care ne oferă volumul „Ceasul fantasmelor”. Din păcate pentru fanii necondiţionaţi ai „Coşmarului” nu avem de-a face cu un nou roman ci cu o interesantă colecție de povestiri grupate în patru categorii:

I. Înainte de coșmar

II. Ceasul fantasmelor

III. Viitorul ieri și azi

IV. Întâlnire cu Ermengaarde

Citește în continuare Creaturile de coşmar ale nopţii

Volumul „Faţă în faţă” disponibil la precomandă

Anul trecut, cam tot prin această perioadă, „În sângele tatălui” primul volum al seriei „Predestinare genetică”, îşi croia drum către cititori. Anul acesta emoţia începutului este înlocuită cu nostalgia trecutului. Asta pentru că seria „Predestinare genetic” a ajuns la final, ultimul volum al seriei – „Faţă în faţă” –  fiind accesibil doritorilor la precomandă. Cu reducerea de rigoare şi transport gratuit. Şi – evident! – cu autograful autorului.

În sfârșit față în față, Robert Piest și Leonard Goldman încep un joc periculos de-a șoarecele și pisica. Drumul spre adevăr este presărat cu cadavre, dar cine va câștiga și cine va plăti pentru faptele sale?

Predispoziţia pentru crimă pare să se manifeste mai intens ca oricând favorizându-i congresmanului Dawson o ascensiune politică fulminantă. Zorii unei noi ere se întrevăd, cu preţul vieţii unor oameni nevinovaţi, iar politicianul este acolo pentru a culege roadele„.

Pentru cei interesaţi de aventurile cărora Robert şi Leo trebuie să le facă faţă (în „Faţă în faţă” 🙂 ) volumul se găseşte la un clic distanţă chiar aici.

Lectură plăcută să aveţi, dragi cititori!

Imaginează-ţi John, doar imaginează-ţi. Partea a doua. În „Puterea”

Săptămâna trecută a început o mică aventură pe culoarele timpului. Relatarea acesteaia apare în cotidianul Puterea. Săptămâna aceasta aventura continuă cu cel de-al doilea episod. Care – din păcate sau din fericire – nu este ultimul. Drama continuă.

Încercase să o facă o doamnă, doamna lui. Yoko a lui. Şi la început trăise cu impresia că-i reuşise. Coafată ca Yoko, îmbrăcată ca Yoko… femeia arăta exact aşa cum trebuia să arate. Şi încă fără intervenţii chirurgicale, aşa cum i se întâmplase lui. Dar era de o încăpăţânare…

Mda, ar fi trebuit să-i dea de gândit. Odată foamea alungată din stomac, ieşea la iveală ticăloşia. Afurisita nu avea niciun pic de sentiment pentru Beatles, pentru John sau pentru Yoko. Pur şi simplu era decisă să dea cu piciorul darului de nepreţuit cu care se pricopsise fără să-l solicite. Ce femeie cu capul pe umeri nu şi-ar fi dorit să semene măcar de departe cu Yoko Ono?

O vreme îi trecuse prin cap să o înveţe să folosească clapele. Avea oarecare talent şi cu puţină muncă… John Lennon şi Plastic Ono Band… Ar fi fost o variantă, una demnă de luat în seamă, poate că ar fi reuşit să prindă ceva spectacole, ori măcar posibilitatea să se producă într-un loc mai bun.

Dar să o scoată în lume însemna riscul de a o pierde. El era John, se simţea John, dar ea nu era Yoko. Şi nu putea să uite că, deşi John Lennon o considerase pe Yoko drept o fiinţă aproape magică, ce ar fi putut să-i rezolve toate problemele, Yoko, adevărata Yoko Ono, nu se sfiise să-l înşele. Chiar şi ea, care-l iubise… Aşa că nu-şi putea permite să rişte. Trebuia să fie vigilent. Paradoxal, dar pentru a menţine iluzia cât mai aproape de perfecţiune, trebuia să fie cât mai ancorat în realitate. Un oarecare joc de cuvinte. Lui John i-ar fi plăcut asta. Lui John îi plăceau  jocurile de cuvinte.

Mikoko nu-i împărtăşea pasiunea şi dedicaţia pentru John. Şi o durea undeva să fie Yoko Ono. N-o interesa nici măcar muzica celor de la Beatles. Doar să bage pe maţ, să se uite la televizor şi să facă crize din orice. Să devină independentă, asta o interesa, asta voia, căţeaua nemernică

Pentru cei interesaţi de restul lecturii, clic aici.