Arhive categorie: Tara lor si mandra lui

Uneori politeţea şi bunul simţ trebuie să vină şi de la cei mai în vârstă

E ştiut – şi încă aplicat – că e civilizat şi politicos să-i respecţi pe cei mai în vârstă. Adică să-i saluţi înainte să o facă ei, să le cedezi locul în autobuz sau tramvai, să-i laşi să se bage în faţă când plătesc dări la caserie, să le dai o mână de ajutor la cărat sacoşele sau la trecut strada.

Da, tinerii trebuie să-i respecte pe cei în vârstă, e ştiut de când lumea. Viitorul trebuie să ofere tribut trecutului şi să se gândească (să spere) că v-a prinde şi el iarna vieţii când un pic de ajutor sau de respect vor fi bine venite.

Cu ceva timp în urmă am aterizat într-o frizerie. Şi cum am ajuns prea repede am fost nevoit să mă aşez pe bancă şi să aştept până se va elibera vreun loc la foarfece. Nu-i bai, aştept. Mai ales că aveam la mine şi o carte… Citește în continuare Uneori politeţea şi bunul simţ trebuie să vină şi de la cei mai în vârstă

Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva

Zilele trecute, mai degrabă împins de nevoi care nu erau ale mele  (am fost rugat să fac un comision pentru cineva) decât de voie am poposit într-o instituţie publică.

Firesc, primul drum l-am făcut la Secretariat. De acolo poţi obţine relaţiile necesare pentru a te descurcat într-o instituţie publică despre care ştii câte ceva, că doar nu eşti din altă ţară, mai puţin pe unde-şi are cotlonul fiecare individ pe care vrei să-l vizitezi. Şi erau vreo doi.

La secretariat o domnişoară – am aflat ulterior starea civilă şi, având în vedere ce a urmat treaba asta cu domnişoara e perfect explicabilă – s-a grăbit să mă repeadă. Şi să-mi vorbească foarte urât. Ce mă priveşte pe mine unde vrei să ajungi dumneata? Ai treabă cu cineva, te-a delegat, atunci descurcă-te! Citește în continuare Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva

Ce se ascunde în spatele berii nepasteurizate

Nu mai ştiu exact cine a început moda asta dar se pare că a prins. Tot mai multe fabrici de bere încep să lanseze pe piaţă sortimente de bere nepasteurizată. Şi nu numai că au lansat dar şi insistă să se laude cu ele. Şi le fac şi publicitate, una de-a dreptul subversivă. O marcă de bere – nu spun numele din motive lesne de priceput – face apel la metodele postdecembriste de promovare a produselor doar că acţionează ceva mai nuanţat.

După Revoluţie produsele cărora li se făcea reclamă erau scoase de sub tejghea. Pentru că în perioada precedentă ce era bun şi merita cumpărat nu stătea pe raft ci sub tejghea. Acum, când se face reclamă la bere nepasteurizată o parte din metehnele comuniste ies la iveală. Berea nepasteurizată nu mai este scoasă de sub tejghea, acel locuşor minunat care dădea garanţie şi umplea de parale pe gestionarii întreprinzători. Nu, acum, când se vorbeşte despre bere nepasteurizată ţi se cere să taci. Cum spui „nepas…” devii sigur că nu mai ajungi la finalul cuvântului, toţi cei din jur depunând eforturi serioase pentru a te face atent că nu trebuie să spui aşa ceva. Reclama nu sugerează nici pe departe ce anume li se întâmplă celor care trăncănesc despre berea nepasteurizată, ce ce crimă se fac vinovaţi când spun asta dar esenţa este că nu trebuie să se vorbească. Şi având în vedere cu ce anume s-a înlocuit berea pasteurizată tind să le dau dreptate celor care doresc să nu se pomenească despre berea nepasteurizată. Citește în continuare Ce se ascunde în spatele berii nepasteurizate

Ce înţelegem din Pistruiatul?

Am crescut cu poveşti despre ilegalişti – adică acei comunişti care, după ce partidul căruia îi erau devotaţi trup şi suflet a fost declarat ilegal au continuată să lupte contra duşmanului de clasă şi capitalismului sălbatic. Nu prea am avut cum să-i evit. La şcoală manualele gemeau de lecţii care relatau isprăvile ilegaliştilor. Lecturile suplimentare la fel. Cu puţine excepţii, cam tot ceea ce însemna literatură pentru adolescenţi şi preadolescenţi – scrisă de „autori” mioritici şi de împrumut (mai ales sovietici) vorbea numai despre ilegalişti şi comunişti. Cum luptau ei contra burgheziei şi inamicului fascist, contra sângelui albastru al exploatatorilor. Lumea colcăia de ilegalişti.  Bărbaţii erau ilegalişti. Soţiile lor la fel. Şi din această promiţătoare uniune rezultau copii de ilegalişti. Care erau şi ei ilegalişti – să nu-i ignorăm pe Pistruiatul şi Roşcovanul, cărora le-a dat viaţă pe ecran Costel Băloiu. Citește în continuare Ce înţelegem din Pistruiatul?

Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată Gabriel Oprea, generalul de patru stele care nu s-ar da în lături de la provocarea unui conflict armat doar să aibă ocazia de a deveni al patrulea mareşal din istoria României. Aşa, să ne lăudăm şi noi cu un careu de mareşali şi să aibă copiii ocazia să-l studieze pe Oprea la Istorie, alături de Andreea Esca şi Mircea Badea, eventual Teo Trandafir.

Infatuat, arogant, plin de ifose, cu un trecut dubios şi o avere şi mai dubioasă, „interesul naţional” nu e genul de individ care să stârnească admiraţie sau compasiune (asta în legătură cu problemele pe care le are dar de care se pare că a şi scăpat). Stârneşte mai degrabă dispreţul omului simplu şi cinstit şi invidie din partea parvenitului care n-a reuşit să se strecoare acolo unde a ajuns generalul de patru stele. „Că n-o fi el mai deştept decât mine…” sau „Uite unde a ajuns ăsta şi eu care-s mai deştept ca el…”

Mai pe scurt, Oprea  a avut întotdeauna concurenţă. Şi nu ştiu de la cine are parte de dispreţ mai zdravăn. De la cei cinstiţi sau de la parveniţii pe care i-a lăsat în urmă. Citește în continuare Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Profesională sau liceu?

Un articol pe care am fost rugat să-l scriu cu ceva timp în urmă dar a cărui punere în pagină am tot amânat-o din motive obiective. Sper să nu fie chiar foarte târziu şi, până la urmă, să fie de folos cuiva.

Pentru amatorii de lămuriri pe scurt voi spune doar atât. Câţi copii de profesori – chiar şi genul de odrasle care nu s-au prea dat în vânt după învăţătură – ştiţi că sunt înscrişi la şcoala profesională? Bănuiesc că nu prea mulţi. Eu unul nu ştiu niciun copil de profesor care să fi optat pentru învăţământul profesional în dauna celui liceal. Şi cunosc ceva profesori. În câteva judeţe. Iar odraslele lor sunt toate la liceu. Sau măcar încearcă să ajungă acolo. Aşa că… Citește în continuare Profesională sau liceu?

Alina Eremia… Mai mult ţoapă decât divă

Sâmbătă, ca de ziua păcălelilor, am ales să rămân în oraş în condiţiile în care am fost ameninţat cu represalii foarte dure dacă nu ajung la Bucureşti, la Final Frontier – târg de carte. Am riscat, am rezistat şi am rămas pe loc.  Din păcate am avut câteva urgenţe de rezolvat pe plan local aşa că a trebuit să amân vizita la Bucureşti.

Printre altele, chiar de ziua păcălellilor, am ajuns pe la Uvertura Mall Botoşani. Să văd ce mai fac cărţile de la Alexandria. Acolo, gălăgie cât încape. Juniorul mă trage de mânecă. Tati, în seara asta cântă Alina Eremia. Hai să vedem şi noi.

Încă nu era ora de cântat. Doar o repetiţie preventivă, să vadă diva de Buftea cum stă treaba cu instalaţia de sonorizare, să vadă şi ea dacă publicul de la Botoşani este aşa de… Aşa de nu ştiu cum să spun să nu jignesc pe nimeni.

Juniorul foarte emoţionat. Cântă Alina Eremia. Îmi dai voie să-i cer un autograf? Citește în continuare Alina Eremia… Mai mult ţoapă decât divă

Minivacanţa – mai mult nocivă decât benefică

După ce codurile de vreme rea au dat peste cap reluarea cursurilor şcolare după vacanţa de iarnă, oferind celor mici măcar două zile  de vacanţă în plus, dacă nu chiar o săptămână întreagă, cum s-a întâmplat la Bucureşti, ceea ce a început doar la nivel de zvon şi discuţie a devenit oficial.

Miercurea trecută, în cadrul unei şedinţe de Guvern la care a participat şi cel dintâi profesor al ţării – l-am numit astfel pe preşedintele Iohannis despre care se ştie nu numai  că este profesor, dar este un profesor cu stare – s-a discutat dacă ar fi bine sau nu ca data de 23 ianuarie să fie declarată zi liberă, având în vedere că nu e o zi de luni oarecare ci una care precede ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, zi liberă prin lege (Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în data de 7 octombrie 2016) şi vine taman după două zile libere.

Şi, de vreme ce a existat aşa o potrivire de inteligentă, de ce să nu se profite la maxim şi să se ofere bugetarilor şi elevilor – personal, mă interesează mai mult partea cu elevii – încă o minivacanţă?

O minivacanţă la nici două săptămâni de la începerea cursurilor şi în condiţiile în care şcolile nu au apucat să recupereze orele pierdute din cauza codurilor de viscol. O minivacanţă pe care nici cadrele didactice şi nici chiar elevii nu o consideră foarte potrivită. Citește în continuare Minivacanţa – mai mult nocivă decât benefică

Da, directorul era în trening

În copilărie, una dintre poveştile care m-a intrigat cel mai mult a fost „Hainele cele noi ale împăratului”, de H. C. Andersen. Nu mi-am putut explica mult timp cum de atâţia indivizi cu funcţii alese – şi prin urmare te puteai aştepta de la ei la un anume bagaj de cunoştinţe şi abilităţi – s-au lăsat traşi pe sfoară de doi şarlatani. Până la urmă am prins eu şi morala poveştii. Am priceput cum devine cazul şi cu proverbul „Nu haina îl face pe om” deşi cei din jurul meu se comportau într-un fel anume care îmi dădea de înţeles că, în ciuda înţelepciunii populare, realitatea era cu totul alta.

Ca trăitor pe meleagurile Moldovei am resimţit întotdeauna o oarece iritare când, aflând de pe coclauri provin, conaţionali care se considerau mai pricopsiţi se grăbeau să mă întrebe cum anume îţi poţi dai seama care e mirele la o nuntă de moldoveni. La început recunosc, m-am făcut de baftă. Am încercat eu să ofer un răspuns adecvat şi adevărat dar mi s-a dat repede peste nas şi mi s-a precizat că, la o nuntă de moldoveni mirele este individul ambalat în trening nou.

Da, mişto glumă, nu am ce să comentez. Deşi nu mi s-a întâmplat niciodată să mă duc în trening la vreo nuntă şi nici să văd vreun mire astfel costumat pot spune că, în privinţa acestei legende urbane, există un sâmbure de adevăr. Un sâmbure ceva mai mare.

Personal, nu prea dau dau în vânt după etichetă. Nu mă simt foarte confortabil în costum oficial, mă strânge cravata, mă irită cămaşa, pantofii parcă sunt căptuşiţi cu ace… Prefer oricând o costumaţie lejeră, sport uneia scorţoase şi oficiale. Însă, dacă e nevoie… Uneori fac exces de zel. De plidă, la prima lansare „Crux” la care am participat am constatat că singurul individ care adoptase o formă de prezentare ce includea cămaşă şi sacou. Nu pot spune că m-am simţit prost dar nici nu mi-a picat bine când am constatat că se putea… altfel. Citește în continuare Da, directorul era în trening

Şcoală în vremea codului de viscol

Drum de seară, pe microbuz. Nu foarte târziu dar mai târziu nu se poate, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Adică nu mai există maşină. Unii pleacă la serviciu cu noaptea în cap, eu unul plec la ceas de seară.  Să nu cumva să ajung prea târziu la şcoală mâine, cât timp nu a fost nici măcar zvon că mâine (miercuri, 11 ianuarie) ar mai fi închise şcolile. Dar de vreme ce există ceva coduri şi noaptea nu e ca ziua aşa cum nici iarna nu e ca vara… M-am pornit din timp spre locul de muncă.

Întuneric, frig. Microbuzul derapează uşurel ici-colo pe aşchiile de gheaţă care nu au fost îndepărtate de pe carosabil. Dar se poate circula. Mai încet, mai cu prudenţă dar se poate circula. Călători puţini. Condiţii de iarnă.

La Radio Lucian Mândruţă invită cetăţeanul de rând să-şi dea cu părerea despre faptul că în Bucureşti – şi nu numai – şcolile vor fi închise mâine. În Bucureşti vacanţa se prelungeşte până luni. Este bine, este rău? Ar trebui să se facă şcoală şi pe viscol, nu contează culoarea codului cât timp calendarul şcolar este în desfăşurare.

Ascult cum îşi dau cu părerea tot felul de specialişti. Şi de idioţi. Inclusiv Mândruţă. Nu-l urmăresc dar cât timp butoanele radioului sunt controlate de şofer nu stă în puterea mea să caut ceva mai bun de ascultat.

Ascult şi-mi aduc aminte. De acele ierni dintre care unele pot fi încadrate la categoria cumplite fără niciun fel de înflorituri. Când nu s-a întrerupt şcoala nici măcar o singură dată în ciuda urgiei abătute peste ţară. Citește în continuare Şcoală în vremea codului de viscol