Ce înţelegem din Pistruiatul?

Am crescut cu poveşti despre ilegalişti – adică acei comunişti care, după ce partidul căruia îi erau devotaţi trup şi suflet a fost declarat ilegal au continuată să lupte contra duşmanului de clasă şi capitalismului sălbatic. Nu prea am avut cum să-i evit. La şcoală manualele gemeau de lecţii care relatau isprăvile ilegaliştilor. Lecturile suplimentare la fel. Cu puţine excepţii, cam tot ceea ce însemna literatură pentru adolescenţi şi preadolescenţi – scrisă de „autori” mioritici şi de împrumut (mai ales sovietici) vorbea numai despre ilegalişti şi comunişti. Cum luptau ei contra burgheziei şi inamicului fascist, contra sângelui albastru al exploatatorilor. Lumea colcăia de ilegalişti.  Bărbaţii erau ilegalişti. Soţiile lor la fel. Şi din această promiţătoare uniune rezultau copii de ilegalişti. Care erau şi ei ilegalişti – să nu-i ignorăm pe Pistruiatul şi Roşcovanul, cărora le-a dat viaţă pe ecran Costel Băloiu.

Cărţi cu ilegalişti, manuale cu ilegalişti, lecturi suplimentare cu ilegalişti…

Cred că nu se irită nimeni – şi dacă o face o face pentru că nu ştie ce a însemnat spiritul acelor vremuri – când spun că, în acele vremuri, îmi doream şi eu să fiu ilegalist. Păi cum era să-i spui unui organ de anchetă „Sunt comunist, tovarăşe”?

Eram în clasa a VIII-a când a avut loc lovitura de stat din Decembrie ’89 şi când am revenit la şcoală am aflat cu surprindere câte dintre lecţiile existente în manual nu mai erau „valabile”. Tot ceea ce făcea referire cât de mică la comunişti fusese trecut pe o listă a lecţiilor ce nu mai trebuiau studiate. Chiar şi lecţia cu soldatul român ce făcea mari fapte de vitejie fusese trecută la index. Asta pentru că, în finalul povestirii, omul oferea o explicaţie cât se poate de pertinentă pentru ceea ce-l însufleţea pe el în luptă. Nu era vorba de dragostea de neam şi ţară, cum se poate crede.

„Sunt comunist!…”.

Repejor am aflat cum stăteau lucrurile cu comunismul şi literatura proletcultistă. Propagandă şi îndoctrinare, nimic altceva. Tot ce trebuia să slujească idealurilor conducătorilor şi nu celor conduşi.

Am crezut că acele vremuri au devenit istorie dar se pare că revin. Mai agresiv şi mai dramatic, doar protagoniştii sunt alţii.

Dacă spui ceva, ca jurnalist, eşti ameninţat cu tot felul de represalii. Eşti întrebat dacă nu-ţi este bine şi dacă ţii la pâinea ta. Nu mai bine scrii frumos şi poate capeţi firmituri? Dacă te plângi, ca simplu cetăţean, de o ilegalitate a autorităţilor, autoritatăţile vor trece la presiuni şi represalii. În cel mai pur stil comunist. Doar că, pe vremuri, comuniştii erau cei care se plângeau că au avut parte de acest tratament.

Comunismul de esenţă tare revine. Autorităţile sunt obtuze şi predispuse la abuzuri. Cei care le dezvăluie ilegalităţile au parte de tratament mafiot, specific instituţiilor de forţă din perioada comunistă.

A revenit şi Pistruiatul. E aşa difuzat şi redifuzat că, dacă iei la butonat telecomanda, e foarte probabil să-l găseşti pe Costel Băloiu pe măcar unul dintre canalele puse la dispoziţie de furnizorul de cablu. Serialul Pistruiatul lasă impresia că e mai lung decât „Dallas”-ul şi „Tânăr şi neliniştit” la un loc.

Şi nu poţi să nu te întrebi ce valenţe educative are Pistruiatul? Serialul, desigur, nu Costel Băloiu care se plânge că rolul i-a distrus viaţa. Da, sigur… Păi ce se aştepta, să primească Oscarul?  Sau să primească pensie specială?

Ce înţeleg copii din ziua de astăzi din Pistruiatul? Ce învaţă din aşa ceva? La şcoală învaţă sau nu prea dar de la televizor, din Pistruiatul ce pot învăţa? Cui se adresează serialul? Copii din ziua de azi nu au prins acele vremuri în care ilegalismul era literă de lege şi lăudat peste poate. Nostalgicilor care cu ani în urmă priveau la aventurile Pistruiatului şi suspinau cu lacrimi când Andrei o încasează şi puştiul trece la mitralieră?

Se sugerează că o să revenim la acele vremuri de un comunism feroce? Sper că nu, personal sunt sătul de ilegalişti şi de ce anume le poate capul. Dacă cineva are chef să facă vreo observaţie de genul că ăştia din ziua de azi sunt mai răi decât ilegaliştii le atrag atenţia că suspuşii de azi sunt de fapt ilegaliştii de ieri sau odraslele lor. Nu s-a prea schimbat nimic. Şi de vreme ce nu s-a schimbat de ce să nu fim intoxicaţi cu aventurile unui puşti într-o istorie mistificată?

Nu am văzut decât câteva frânturi din Pistruiatul în copilărie. Nu aveam televizor… Şi eram oarecum invidios pe colegii care aveau televizor şi puteau urmări Pistruiatul până se săturau. Pe toţi câinii din sat îi chema Calu…

După ’90 am început să văd în Pistruiatul doar un film de propagandă proletcultistă. Film pentru comuniştii de mâine, film din care nu ai nimic de învăţat şi nimic de înţeles. Vremurile la care face referire n-au existat. Comuniştii n-au fost iubitori de patrie şi nici aşa de mulţi precum susţin. Ilegalişti? Au fost dar n-au făcut nimic. S-au ascuns, pur şi simplu, chiar şi atunci când nu-i căuta nimeni. Comuniştii au început să însemne ceva abia după ce tancurile sovietice i-au impus la putere. Şi pentru că nu însemnau nimic au început să inventeze fapte ce le erau complet străine.

Valenţe educative ioc, istorie la fel. Cui foloseşte Pistruiatul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *