Ce am mai scris în ultima vreme. Ce mai scriu în ultima vreme…

Finalul de an  şcolar a trecut cu paşi repezi. Şi umezi, având în vedere că în ultima perioadă a plouat mai mult decât tot anul trecut la un loc. Dar asta e de bine. N-am mai văzut de multă vreme câmpul aşa de verde. Cât despre copaci, ce să mai spun. Chiar dau umbră. Se mai plânge lumea, dar nu-i bai…

Eu unul prefer aşa o vreme. Predispune la citit şi, cel puţin în cazul meu, predispune la scris. Merge treaba, nu mă plâng. Mai ales când e trecut binişor de miezul nopţii, somnul parcă-parcă ar vrea să vină dar încă mai are răbdare, ploaia duruie pe acoperiş iar inspiraţia şade tolănită pe patul din sufragerie. Nu poţi rata aşa ocazii, prin urmare mă străduiesc cât pot. Chiar dacă – cel puţin în ultima perioadă – am revenit la programul consacrat de somn. Adică ceva mai mult sau mai puţin de patru ore pe noapte. Pentru că, pe lângă activitatea de scriitor, mai trebuie să-mi duc la bun sfârşit şi activităţile care derivă din calitatea de profesor. Îmi place sau nu, trebui să recunosc: acea parte a mea numită profesor se ocupă de nevoile celorlalte părţi care compun entitatea numită Mitoceanu Ciprian. Profesorul munceşte, aduce cei mai mulţi bani în casă şi-l subvenţionează necondiţionat pe scriitorul Mitoceanu Ciprian, pe cititorul Mitoceanu Ciprian. Pe bloggerul cu acelaşi nume şi prenume. Cât îl priveşte pe editorialist, acesta n-are nicio treabă. Nicio treabă din punct de vedere financiar deoarece îşi câştigă singur pâine.

Deşi în ultima vreme şi scriitorul a început să producă, încă mai are destul de mult până să-i permită profesorului să intre într-un concediu luuuuuuuuunnnng şi plin de viaţă. Are profesorul nişte idei în privinţa asta, nu mint că nu…

Dar să revin la activitatea scriitorului. Care, ca anul acesta, nu-şi aminteşte să fi lucrat aşa intens de multă vreme.

Din când în când tot s-a amintit de Facebook de un anume Ghid de supravieţuire comis de scriitorul Mitoceanu Ciprian.

Da, e adevărat. zilele acestea am scris ultimele rânduri dintr-un GHID DE SUPRAVIEŢUIRE.

Are şi un subtitlu mişto. Cică NU FUGI, ÎNFRUNTĂ-I!

Dătător de fiori?! Ei, nici chiar aşa. Realitatea bate mereu imaginaţia, prieteni. I-o trage rău la mufă, pe bune. Şi nu e vorba neapărat de vreun ghid de supravieţuire în junglă sau într-o lume cotropită de zombie. Există domenii aparent mult mai liniştite dar în care eşti pierdut dacă nu ai la dispoziţie o cărţulie care să te ajute.

Amănunte mai proaspete şi mai relevante? Cât de curând… Aşa că, ce să vă mai spunem? (scriitorul şi profesorul Mitoceanu Ciprian, de noi e vorba…) Staţi pe aproape. Se sfârşeşte el anul şcolar, dar din toamnă începe altul. Un anume GHID aşteaptă…

Da, şi am început să lustruiesc varianta finală a volumului trei din seria „Predestinare genetică”. Leo şi Robert au ajuns aproape de finalul aventurii lor genetice. Şi nu numai. Spun „aproape” pentru că nu se ştie niciodată. S-ar putea să existe şi ceva continuare. S-ar putea să pun punctul definitiv pentru cei doi, cine ştie? Cert este că Dawson încă nu şi-a spus ultimul cuvânt…

Aşa că, ce s-o mai lungesc? Staţi pe aproape. Toamna se numără bobocii. Şi cărţile bune tot aşa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *