Ce urmăresc, de fapt, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur

Mare ştire mare. Pe care presa – şi nu vorbesc numai despre presa tabloidă – s-a grăbit să o arunce în prim plan. Dana Nălbaru (fostă solistă la HI-Q) şi bărbătuşul ei, actorul Dragoş Bucur, s-au gândit să-şi educe odrasla acasă. Au tras ei concluzia că pentru Sofia, fiica lor de 9 ani, sistemul educaţional convenţional nu e suficient de bun şi au optat să şi-o educe singuri.

Sunt de acord că sistemul educaţional actual nu e prea grozav. De fapt, e plin de hibe. Prea multe materii care nu sunt necesare, programe prea încărcate, programul de lucru infernal la care nu rezistă decât foarte puţini copii. Şi după ce scapă din acest infern, cei mai mulţi eşuează în slujbe la stat, tânjind după copilăria pierdută sub mormane de cărţi şi întrebându-se ce au avut de câştigat pentru că au acumulat tone şi tone de date şi formule inutile pe care, cu timpul, au şi început să le uite. Cunoştinţe de care nu avut nevoie niciodată dar pentru asimilarea cărora au pierdut zile întregi din copilăria lor.

Pur şi simplu copiii sunt exploataţi mai ceva ca sclavii pe plantaţie. Programul elevilor este infernal. Să ne gândim că un copil de ciclul primar are la şcoală patru ore pe zi. Patru ore pe care le petrece în mare parte învăţând în pas alergător, pentru că programa trebuie parcursă, nu prea este timp pentru aprofundare, pentru exerciţii uşoare, pentru relaxare. Cine rămâne în urmă, rămas rămâne. Recuperarea este aproape imposibilă.

După cele patru ore de chin în care i se pretinde să fie cuminte şi să asculte atent, „numai ochi şi urechi” – eventual să stea cu mâinile la spate – copilul nu a scăpat. Merge acasă unde-l aşteaptă o căruţă de teme. Încă trei-patru ore de chin. Asta dacă-l mai ajută vreunul dintre părinţi – surprinde pe cineva faptul că părinţii sunt din ce în ce mai mult depăşiţi de ceea ce se pretinde odraslei? Dacă nu-l ajută nimeni mai bagă vreo două ore…

La gimnaziu elevul petrece cinci-şase ore în bancă la şcoală şi mai adaugă măcar încă patru pentru teme

Deja s-au adunat mai mult de opt ore pe zi. Mai mult de patruzeci de ore pe săptămână. Dar pentru unii dintre pitici chinul e şi mai mare. Părinţii responsabili bagă în ei meditaţii. Că aşa au auzit ei că e bine sau că aşa le-a spus profesorul la care au apelat să le mediteze odrasla. Şi la meditaţii te chinuie proful, nu glumă, că doar nu vrea să încaseze banii părinţilor pe degeaba.

Mai apare şi presiunea concursurilor şi olimpiadelor şcolare – mult prea multe şi mult prea solicitante. Învăţătorii şi profesorii se dau în vânt după puncte dar nici cu unii părinţi nu ţi-e ruşine. Aşa că elevul devine o maşină de produs puncte implicându-se în activităţi care nu-i fac nicio plăcere şi cel mai adesea nu-i ajută la nimic nici pe moment şi cu atât mai puţin pe viitor. Dar dacă e foame de puncte…

Aşa că exploatarea se intensifică, presiunea creşte şi mai mult. Cel care are de pierdut şi nimic de câştigat este elevul.

Ar mai fi multe de spus despre problemele şi absurdităţile care macină sistemul educaţional. Însă era vorba de cuplul de vedete Bucur şi Nălbaru. Care şi-au retras odrasla de la şcoală alegând să o educe acasă. Probabil au luat de bun îndemnul văzut pe vreun tricou, ăla cu „Nu lăsa şcoala săţ-i strice educaţia” (sic!).

Nu le-a plăcut lor sistemul actual – cel care nu e aşa de grozav pe cât se pretinde, recunosc! – dar ei personal spun că nu au nimic cu profesorii. Declaraţie de circumstanţă, pentru că dacă eşti un părinte implicat şi ştii să discuţi cu învăţătorul sau profesorul, garantat obţii rezultate. Poţi eluda oarecum sistemul; sunt atâţia care o fac. Altfel cum ar exista elevi care „halesc cartea” şi elevi care reuşesc să termine liceul fără să ştie nici măcar tabla înmulţirii cu doi? Îi poţi pune în vedere cadrului didactic faptul că progenitura ta nu este maşină de făcut puncte şi de adunat premii în tot felul de competiţii. Poţi discuta, poţi stabili anumite limite pentru binele copilului tău sau, dacă nu reuşeşti să ajungi la un consens, îţi iei odrasla şi o muţi la altă şcoală. Şi când trăieşti în Bucureşti nu e greu de găsit alternative educaţionale. E imposibil să nu găseşti oameni dedidaţi şi conştienţi, oameni cu care să se poată discuta şi coopera. Nu găseşti la stat?! Du-te în sistemul privat unde chiar poţi să duci tratative, poţi stabili nişte limite.

Însă de fapt decizia celor doi musteşte de dorinţa de publicitate. Vor Nălbaru şi Bucur să se vorbească despre ei, să le crească valoarea. Aceasta e principala miză, nu educaţia copilei pe care am serioase îndoieli că o pot educa. Şi nu doar educaţie de circumstanţă; e o mare diferenţă între a dori să faci educaţie şi a face educaţie. Vorbesc despre educaţie în adevăratul sens al cuvântului. Care – indiferent cât de găunos e sistemul educţional actual – nu se poate face decât de către profesori competenţi şi dedicaţi. Nu cu indivizi care au impresia că ştiu să educe. E o mare diferenţă între a fi educator şi a te crede aşa ceva. Şi nu oricine lucrează la catedră poate pretinde că e capabil să educe.

De asta au dat ei anunţ pe net, să ştie lumea ce şi cum dar mai ales să ştie de ei. Dacă doreau doar să-şi educe copila acasă, puteau să şi-o retragă de la şcoală şi să tacă din gură, nu să dea sfoară în ţară. Dar ei au mizat pe treaba asta tocmai pentru a face vâlvă. Publicitate adică.

Nălbaru şi Bucur nu au stofă de educatori. Ei vor, de fapt, să-şi educe fiica pentru a deveni o viitoare vedetă. Vor să arate cine sunt ei, cine e copilul lor. Vor să-i asigure un viitor bazat pe exploatarea notorietăţii. Adică trebuie să fie plătită pentru cine e, nu pentru ceea ce va şti să facă. Sunt multe personaje care trăiesc de pe urma notorietăţii pe care nu mai ştiu cum s-o întreţină. De ce n-ar trăi şi Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur? Adică ei nu sunt vedete? Cu ultima mişcare chiar au reuşit să atragă refletoarele.

Şi apoi, să ne gândim că sistemul „home schooling” nu este recunoscut în România, lucru bine cunoscut de cei doi părinţi cu veleităţi de educatori. Cu alte cuvinte, dacă nu merge la şcoală rămâne neşcolarizată. Mai întâi însă va încerca senzaţia de repetenţie prin abandon şcolar. Nălbaru ştie asta, la fel şi Bucur. Dar de fapt ei voiau ceva publicitate. Pe care au obţinut-o. Aruncând cu noroi într-o categorie socio-profesională – mă refer la profesori. Nu poţi spune că nu ai nimic cu profesorii dacă-ţi retragi odrasla de la şcoală. E ceva, există o râcă. Şi nu se poate ca în întreg Bucureştiul să nu găseşti un învăţător care să-ţi placă.

Au obţinut publicitatea implicându-şi copila într-un război mediatic pe care-l vor pierde aparent (sunt în stare să pariez că fiica celor doi va ajunge până la urmă la şcoală) dar vor avea de câştigat de pe urma publicităţii gratuite.

Sper ca micuţa Sofia să nu înveţe numai partea asta din lecţia pe care vor să i-o servească părinţii.

2 păreri la “Ce urmăresc, de fapt, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur”

  1. Wonderful beat ! I wish to apprentice while you amend your web site, how can i subscribe for a blog site? The account aided me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast offered bright clear idea aedcgbcddkad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *