Cel mai inventiv miliţian

Cel mai adesea, omul obişnuit încearcă un sublim sentiment de satisfacţie când află că există altul mai prost decât dânsul. Cu cât mai prost, cu atât mai bine. Şi cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Calitate şi cantitate la un loc, să aibă omul cu ce se mândri.

Cu ceva ani în urmă, pe vreme a miliţienilor – pentru cine încă nu ştie când anume trăiau miliţienii, e bine de ştiut că aceştia erau baza pazei şi ordinii publice în Epoca de Aur – un miliţian care nu prea ştia să scrie şi să citească (pe bune, ăsta nu e un banc; de fiecare dată când se prezenta pe la şcoală să ne îndrume în vreo anume privinţă; în special privitoare la circulaţie sau bombe din al doilea război mondial, individul citea mai degrabă pe litere decât pe silabe) făcea mare haz de un coleg mai tânăr.

Care, la o şedinţă din aia de miliţieni în care se trăgea linie la sfârşit de an şi se stabilea cât de bine şi-a făcut Miliţia română treaba, a fost scos în faţă. Adică evidenţiat. Nu era mare cinste să fii evidenţiat la Miliţie. Cel puţin nu pentru o treabă numită „Proces verbal de scotocire”. Asta cât timp exista „Proces verbal de percheziţie”. Mult mai la îndemână şi mult mai legal. Însă dacă tinerelul a ţinut neapărat să dea o patină autentică activităţii personale…

Cum spuneam, pe seama tăntălăului făcea haz un individ care abia citea. Care mai tot timpul, după ce se apuca de silabisit, îşi aducea aminte că şi-a uitat ochelarii de citit la postul de Miliţie. De parcă îl văzuse cineva vreodată cu ochelari… Dar e mai mişto să râzi de cel care scrie aiurea. Chiar dacă nici tu nu te-ai fi descurcat mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *