Comentaţi la obiect…

Din ce în ce mai des în ultima vreme mă cam supără o întrebare. De ce scriu despre nevoile sistemului de învăţământ din România?

Chiar, de ce scriu? De ce tot scriu în condiţiile în care adesea am parte de reacţii destul de dubioase – să nu le spun altfel – din partea unora care prestează pe la catedră. Prestează este un termen cât se poate de general, nu doresc să intru în amănunte. Cum pot oare astfel de indivizi să insufle elevilor spirit civic şi responsabilitate, iată o enigmă pe care, chiar şi după optsprezece ani la catedră, încă nu am reuşit să o dezleg. O posibilă explicaţie ar fi faptul că nu reuşesc să înveţe pe nimeni nimic, fiind prea mici la suflet, prea meschini în autosuficienţa pe care o proclamă de fiecare dată când au ocazia. Sunt prea deştepţi pentru a învăţa ceva de la alţii aşa cum sunt prea cretini – scuze de expresie – pentru a învăţa pe oricine.

De pildă, o anumită doamnă profesoară Paulina Gabur de pe la Roznov mă face scriitor lipsit de glorie. Măi să fie… Ce ştie Paulina Gabur despre gloria literară? Dacă se raporta la articolul scris o înţelegeam. Da, doamnă, poţi fi de acord cu ceea ce scriu eu. Sau nu… Fiecare avem dreptul la o părere personală pe care suntem datori să o susţinem cu argumente. Dar de unde ai tras dumneata concluzia că aş fi lipsit de glorie literară? Poate eşti mai deşteaptă decât te arată comportamentul.

Altă deşteaptă, Veronica Tropotei (sper că nu i-am pocit numele) se întreabă cum de am devenit aşa geniu cu profesorii pe care i-am avut la liceu. Din câte îmi mai aduc aminte nu am avut nicio colegă cu numele de Veronica prin liceu, aşa că e foarte clar că madama respectivă nu ştie ce fel de profesori am avut. Nu are nicio idee, absolut niciuna… La fel ca mulţi alţii care spun că fabulez, că de vreme ce sunt scriitor e clar că inventez…

De ce să inventez? Când scriu pe blog imaginaţia e în concediu. Nu eu i-am inventat pe profesorul de fizică ce ne dădea cu capul de pereţi, nici pe cei care veneau mangă la ore, nici pe cei care aveau bunul simţ şi nici măcar nu se arătau pe la ore. Oameni ocupaţi, ce mai. Imaginaţia mea nu a reuşit să-l zămislească pe maistrul intructor care fuma în clasă. Pedagogul analfabet care ne „mângâia” cu cureaua de transmisie încă mai există fizic. Acum e „doar” agent de pază la liceul unde am învăţat. Am vrut să învăţ, mai exact, pentru că nu prea a fost de la cine. Autodidact?! În mare parte…

Am avut şi profesori minunaţi, am vorbit despre ei dar Veronica Tropotei nu a citit decât câteva rânduri şi în capul ei minunat s-a şi iscat o concluzie. E prea deşteaptă să citească tot.

Un prost – de vreme ce mi-a stâlcit intenţionat numele cred că am dreptul să-l evaluez astfel – susţine că el are treizeci de ani şi prin urmare ştie el ce ştie iar eu sunt… Nu mai spun cum sunt că a insistat destul individul.

Un individ care se pretinde LuciD (sic!) (apropo, madam Tropotei şi cealaltă deşteaptă, Gabur, ştiţi ce înseamnă treaba cu (sic!)?) mă acuză de manipulare.

Şi lista ar putea continua…

Evident, am parte şi de comentarii pozitive, de distribuiri pe reţelele de socializare, articolul dedicat pensionarilor a devenit viral – de acolo au şi sosit cea mai mare parte a „aprecierilor” de mai sus – însă trebuie să recunosc că grosul energie negative vine de la personaje ca Gabur, LuciD, Tropotei. Care, cel mai adesea, îşi dau cu părerea după cât îi duce capul. Nu prea mult.

Trăim în democraţie şi de aceea avem nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a ne spune părerea. Dar comentaţi la obiect, oameni buni. Nu fiţi ca Gabur, LuciD, Tropotei.  Şi nu uitaţi, pe acest blog funcţionează moderarea comentariilor . Din pricina unora ca ei.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *