Copiii au nevoie şi de amintiri, nu doar de timp în care să le povestească

Foarte tare ideea ministrului care păstoreşte (încă) Educaţia. Omul vrea să avem parte de un sistem educaţional ca în poveşti. De pildă, vrea ca din toamnă elevii să vină la şcoală de pe data de 12 septembrie. Adică cu trei zile mai devreme decât se obişnuia, copiii urmând să înceapă anul şcolar „pe bune” la 15 septembrie. Dar vor avea la dispoziţie trei zile (eventual şi trei nopţi, ca în poveşti) în care să tot depene poveşti din vacanţă. Foarte frumos, foarte creativ…

Păi de vreme ce avem un sistem educaţional de poveste, de ce să nu stăm şi la poveşti?

Numai că, înainte de a le rezerva copiilor timp de ceva poveşti, ar trebui să ne asigurăm că vor avea ce povesti. Pentru că majoritatea copiilor, când le expiră vacanţa şi apar la şcoală răspund cu un searbăd „Bine” când îi întrebi ce au făcut în vacanţă.

Ştiu asta din experienţa a aproape două decenii la catedră, pentru că n-am aşteptat să vină un ministru plin de Curaj care să-mi spună că trebuie să-i las pe copii să-şi depene amintirile de peste vară. De fapt, la asta se rezumă, de multe ori, prima zi de şcoală (pe lângă repartizarea manualelor şcolare).

Din păcate, cei mai mulţi dintre copii pot rezuma tot ce au făcut în vacanţă în câteva propoziţii sau chiar doar vreo trei-patru cuvinte. Calculator, ne-am jucat, televizor, telefon mobil (că are şi ăsta jocuri)… Uneori unul reuşeşte să surprindă cu un fabulos „am citit”.

Dacă elevul e cu adevărat norocos mai adaugă câte ceva:

A venit mama (sau tata) din Spania (Italia, Belgia) şi mi-a adus… telefon sau calculator. A, era să uit de tabletă (ceva mai sus am făcut-o). Şi urmează iar înşiruirea calculator, ne-am jucat, televizor, telefon mobil (şi tabletă). Eventual fără „ne-am jucat”.

Adevărul gol-goluţ e că elevii oricum stau primele zile la poveşti. Dar de cele mai multe ori nu prea au ce povesti. Pentru ei, vacanţa e o zi searbădă multiplicată de mai bine de şaizeci de ori. În prea puţine cazuri familia îşi permite să le facă micuţilor vacanţele de neuitat. În şi mai puţine cazuri chiar face eforturi în această privinţă. Mentalitatea că dacă i-ai asigurat odraslei calculator, telefon sau tabletă ţi-ai făcut datoria de părinte nu e chiar foarte veche, dar a prins bine de tot.

Când eram de vârsta elevilor poveteam despre ce am făcut în tabără, prin excursii… Mai munceam cu drag şi spor pe tarlalele patriei, mai citeam un morman de cărţi. Vizite pe la oraş cu părinţii. Acum dacă cineva îşi duce odrasla la oraş, o face pentru că vrea să-i cumpere ceva ieftin de îmbrăcat de la bazar. Eventual o vizită la Mall, că fără aşa ceva nu se mai poate concepe o ieşire la oraş. De unde tabere? De unde excursii? Cei mai norocoşi pot spune că au fost la ţară la bunici. Însă eu când scriu rândurile de faţă mă gândesc la elevii mei, care sunt deja la ţară. Şi n-au decât puţine şanse să tragă o fugă până la oraş.

E drept că şi în ziua de azi există tabere şcoalare, dar de câte intoxicaţii  cu alimente alterate au loc în aceste tabere, nu mai ai curajul să-ţi trimiţi odrasla. Excursiile au devenit sport extrem pentru organizatori. Tone de hârtii şi adeverinţe care nu ajută pe nimeni şi la nimic sunt solicitate de minister, că aşa e legea şi dacă e lege, aşa e normal. Nu se mai bagă nimeni la excursii, cel puţin nu cineva care are curajul să completeze dosarul necesar.

Părinţii, câţi mai sunt prin ţară, nu prea au timp să semene în memoria copiilor amintiri de neuitat. Cei plecaţi nici măcar atât. Le trimit „computatoare” şi îi roagă să fie cuminţi.

Domnilor guvernanţi, cei care păstoriţi Ministerul Educaţiei (nu înşir toată denumirea că prea ades e botezat pentru a da impresia de schimbare, benefică, dacă se poate) dacă vreţi ca elevii să aibă ce povesti la început de an şcolar, atunci încercaţi să le faceţi rost de amintiri. Aduceţi-le părinţii acasă din străinătate. Nu doar pentru două-trei zile, ci pentru totdeauna. Nu mai destrămaţi familii, nu mai creaţi orfani cu părinţi. Ajutaţi familiile să creeze momente memorabile, altele decât cele de genul „A venit mama dimineaţă dar deseară trebuie să plece înapoi în Italia”.

Înfiinţaţi tabere şcolare accesibile şi copiilor ai căror părinţi muncesc, nu numai pentru asistaţii social. Ce spuneţi, este dureros pentru un copil ai cărui părinţi lucrează pe salariul minim să vadă cum odrasla asistaţilor sociali din vecini pleacă în tabără pe când el nu?

Oferiţi facilităţi pentru organizatorii de excursii şi drumeţii, nu sufocaţi aceste iniţiative cu mormane de dosare care nu ajută pe nimeni. Facilităţi pentru pensiunile şi hotelurile care oferă reduceri pentru familii.

Sunt multe metode prin care copiii pot face rost de amintiri pe care să le povestească în primele zile de şcoală dar cea mai importantă şi mai umană este să le reuniţi familia. Ce poate fi mai minunat decât să petreci câteva zile alături de mama şi de tata? Chiar dacă uneori asta presupune tot calcultor, telefon şi tabletă?

 

 

Un gând despre „Copiii au nevoie şi de amintiri, nu doar de timp în care să le povestească”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *