Coşmarul Vraciului. Cronicile Wardstone

JOSEPH DELANEY

EDITURA CORINT JUNIOR

2010

Să scrii serii este, după părerea mea, o încercare destul de riscantă. Dacă-ţi obişnuieşti cititorul cu un anume ritm al acţiunii, cu o intensitate ridicată a suspansului, mai devreme sau mai târziu se întâmplă previzibilul. Adică o să ajungi să dezamăgeşti cititorul. La început câţiva, apoi ceva mai mulţi şi, într-un final… Dacă autorul nu are înţelepciunea să curme seria cât încă mai are fani, cât sunt încă cititori care mai speră la acel ceva care nu mai vine şi vor supravieţui cu convingerea că „dacă seria mai continua…”. Dacă seria mai continua, poate ieşea ceva bun din toată afacerea.

Din păcate am citit multe serii. Cele mai multe bune, unele excelente, la primele volume. Pe urmă intervine lipsa inspiraţiei. Sau convingerea autorului că, de vreme ce a pus ghearele pe publicul ţintă, nu mai e necesar un efort chiar aşa de mare pentru a-l menţine în mrejele creaţiei. Dacă aşa gândesc, atunci să le fie de bine, pe mine mă cam pierd de client.

Din fericire, nu este cazul seriei de faţă. Cronicile Wardstone au reuşit să-mi menţină interesul la cote înalte de la prima pagină a primului volum şi până în momentul de faţă. Rareori am avut parte de aşa o desfătare ca cititor. Josep Delaney dă dovadă – încă o dată – că ştie să-şi respecte cititorul, lucru care se întâmplă destul de rar printre făuritorii de serii. Omul ştie să citească în primul rând şi, de vreme ce ştie să citească, ştie să şi scrie. Şi o face la superlativ, volumul de faţă întărindu-mi convingerea că, pentru moment, există autori care scriu serii şi Joseph Delaney.

De fiecare dată când încep un volum din seria Wardstone o fac cu inima strânsă. Nu de alta, dar posibilitatea ca aventurile lui moş Gregor şi ale ucenicului său s-ar putea să se finalizeze este o perspectivă destul de sumbră pentru un cititor care a îndrăgit seria. Şi-apoi, de ceva vreme fel de fel de personaje din carte ne ameninţă că zilele vraciului sunt cam numărate şi e cazul ca ucenicul să preia, foarte curând, toate responsabilităţile magistrului său. O perspectivă nu foarte îmbucurătoare pentru ucenicul Tom, care are aşa de multe secrete că îi este şi frică să se afle în vecinătatea Vraciului.

Cartea nu începe deloc bine şi cele mai sumbre presimţiri par să se adeverească. Revenit în Comitat împreună cu Alice şi Tom, Vraciul îşi găseşte casa în ruină; preţioasa lui bibliotecă s-a redus doar la un morman de cenuşă. Vrăjitoarea din puţul din grădină, Osoasa Lizzie a scăpat. Războiul ameninţă Comitatul iar protagoniştii sunt atât de disperaţi.

În aceste condiţii, insula Mona (de fapt este vorba despre insula Man) pare un refugiu ceva mai sigur. Dar şi aici îi aşteaptă noi aventuri. O creatură stranie, numită bugan, imună la fier şi sare, capabilă să se materializeze sub forma unui taur sau a unui bărbat păros o să le dea enorm de furcă, mai ales că e sub influenţa lordului Barrule, şaman şi stăpân al insulei, care-l mai are de partea sa şi pe Corn, neomul, capabil să adulmece vrăjitoarele. Din fericire, eroii noştri nu sunt singuri. Adriana, vrăjitoarea de păsări, îndrăgostită de Simon, pare cât se poate de promiţătoare. Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, Osoasa Lizzie şi-a pus în cap ceva gânduri de stăpânire.

Spre deosebire de volumele precedente, în Coşmarul Vraciului avem de-a face cu o acţiune mult mai dinamică. Greu de crezut dar cât se poate de adevărat. Iată o serie la care graficul merge în sus, de la volum la volum. Răsturnările de situaţie sunt de-a dreptul imprevizibile. Nu de alta, dar după atâtea volume câte mi-au trecut prin mână aveam pretenţia că pot „simţi” evoluţia naraţiunii. Din fericire, m-am înşelat. Greu de anticipat cum o să se termine lucrurile, greu de ghicit ce ne aşteaptă la următoarea pagină. Şi tot ca un element de noutate, Coşmarul Vraciului este volumul cu cele mai multe victime. Din ambele tabere. Personajele apar doar pentru a-şi face numărul şi a sfârşi mai apoi, adesea în chinuri groaznice. Cele mai bine puse la punct strategii se dovedesc a fi deşarte. Speranţa nu moare dar sunt momente când totul pare să se termine. Din fericire, ştiu că mai există ceva volume, aşa că nu-şi fac griji (chiar aşa de ) mari.

Personal, consider că acesta este cel mai palpitant volum de până acum. Dacă cele care urmează reuşesc să marcheze măcar jumătate din punctele celui de faţă, pot spune că Seria Wardstone este o serie care nu-şi dezamăgeşte fanii. De fapt, cei care şi-au pus în cap să trăiască din scris şi încă de pe urma unor serii de romane, ar face bine să introducă Cronicile Wardstone în bibliografia obligatorie.

Lectură plăcută, dragilor, alături de Tom, Alice şi Moş Gregory.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *