CREATURA. JOHN SAUL

EDITURA RAO

2005

TRADUCEREA BOGDAN NICOLAE MARCHIDANU

O ouă carte marca John Saul, scriitor pe care l-am descoperit pe la sfârşitul anilor 90. Da, cam târziu dar ştiţi cum se spune, niciodată nu e prea târziu, mai ales când este vorba despre un scriitor ale cărui cărţi, fără a se dori de referinţă în literatura de gen, pot asigura oricând câteva ore de destindere.

„Creatura” nu face nici ea excepţie reţelei consacrate de John Saul. Prin urmare, nu e genul de carte din care să simţi nevoia să citezi într-o discuţie cu prietena. Mai degrabă într-o ceartă cu bătrânii, dacă de-abia aştepţi să împlineşti vârsta legală pentru a vota şi pentru a deveni independent, chipurile. Ei da, dezamăgire mai mare ca treaba asta că vei scăpa de ochii aprigi ai babacilor n-o să serviţi voi băieţi multă vreme de acum încolo.

Dar este citibilă, asigură clipe de relaxare şi, pe ici, pe colo, momente de reflexie. Nu prea multe, că ce e mult strică.

La cei şaisprezece ani ai săi, Mark Tanner arată şi gândeşte… altfel, altfel decât majoritatea colegilor săi de liceu, spre dezamăgirea tatălui care a fost el cine a fost când era tânăr, trecând peste faptul că era ajustat de babacul lui cu biciul (asta când se îmbăta, de regulă toată ziua). Mark arată mai degrabă ca o copie în mizerie a lui Adrian Necrescutul Minune. De-abia saltă de un metru jumătate şi trage la cântar cât o gâscă mai leneşă.  Fără niciun succes pe piaţa muzicală, fără niciun fel de talente sportive şi fără preocupările pe care le au băieţii de vârsta lui adică gagici, maşini şi sport (dacă ai maşină şi eşti tare la sport, gagicile vin pe urmă), mărunţelul familiei Tanner este preocupat de fotografie şi de iepuri – pe care, în treacăt fie spus, îi hrăneşte cu polonicul. Cum dracu’ să hrăneşti iepuri cu polonicul, şi încă la farfurie? La John Saul se poate…

Dar, din fericire (la prima vedere, că mai apoi…) nimic nu e aşa dezastru cum pare a fi, spre uşurarea celor doi combatanţi implicaţi în războiul tată-fiu. Există o clinică unde se poate. Se poate, în ciuda faptului că rata eşecului e cam… nepotrivit de mare pentru renumele firmei. A, da, şi treaba e secretă. Atât de secretă că ştie toată lumea, dar nu vorbeşte nimeni.

Prin urmare, Mark Tanner primeşte o porţie din ceea ce se vinde la clinică. Anrtenamente, steroizi, concentrate, medicamente, hormoni, tot ce trebuie pentru a transforma o piticanie într-un gigant. Şi treaba reuşeşte, dar e cât se poate de evident că există un preţ care trebuie plătit. Pacienţii clinicii devin agresivi. Foarte agresivi. Şi, puse în balanţă, reiese clar că preţul este mult prea mare pentru beneficiile obţinute. Cum se termină povestea? Mă tem că e previzibil, dar asta face parte din farmecul poveştii. O poveste cu adolescenţi, cu vise, dezamăgiri… A, da, şi fete frumoase.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *