CRONICILE DIN BLACKSTONE. JOHN SAUL

EDITURA RAO

2003

Cartea asta mi-a dat ceva de furcă. Pentru început, nu era de găsit, nici în librării, nici în magazine şi, la acea vreme, nici pe internet, ca să nu mai vorbim de anticariate. Şi asta nu putea să-mi spună decât un lucru. Merită. Merită citită. Nu o să vă plictisesc cu amănuntele legate de modul cum, în cele din urmă, am pus mâna pe carte. O să vorbesc doar despre carte.

Cronicile din Blackstone reprezintă de fapt un roman serial pe care autorul, spune el, l-a scris îndemnat de eternul nea’Fănică. În prezentare ne desluşeşte cât de greu i-a venit să o facă, ce dificultăţi a întâmpinat şi alte alea. Părerea mea e că astfel de confesiuni trebuie să lipsească; cititorul plăteşte să citească un roman bun, nu lametări.

Lucrurile se desfăşoară cam în felul următor. În Blackstone se pune la cale demolarea vechiului depozit de nebuni, loc în jurul căruia se ţes legende nu tocmai măgulitoare. Dar, din când în când, câte unul dintre respectabilii cetăţeni ai oraşului (sau mai puţin respectabilii, nu face să-i punem acum la analiza respectometrului), primeşte un obiect. Care obiect, în scurt timp, declanşează nebunia şi personajul respectiv o încurcă. Rău de tot. Astfel apar, pe ici, pe acolo, misterioase din cale-afară, o păpuşă, un medalion, o brichetă, un stroboscop, o batistuţă. Fiecare capitol (care a apărut separat iniţial, reţineţi că este vorba despre un roman serial) poartă numele obiectului aducător de nenorocire. Pe ici, pe acolo se mai ivesc şi niscaiva fantome.

Ei bine, promiţător, foarte promiţător, chiar dacă, pe alocuri şi nu numai, m-a dus cu gândul la „Lucruri preţioase”. Niscaiva cârdăşie între John Saul şi Stephen King e salutară. Dar, deşi începe promiţător, cartea suferă la capitolul finalizare (o trăsătură care-l cam caracterizează pe Saul, tre’ s-o recunosc). Finalul e fâsâit şi explicaţiile nu stau în picioare. Am simţit dorinţa lui Saul de a termina cartea. Şi gata. S-a cam săturat de ea. Oliver Metcalf a făcut totul pentru că aşa i-a băgat-o în cap babacul lui. Care babac, Malcom Meltcalf, a ucis-o pe sora lui Oliver. Şi nu era deloc întreg la cap.

Dar de unde şi până unde să se intervină inconştientul Oliver exact la ţanc, cu obiectele lui damnate, cu tot? Că aşa i-a spus lui babacul scelerat, că o să ştie ce să scoată la iveală şi când anume să o facă? Cam jalnică explicaţia, deşi chestia cu fantoma care bântuia azilul părea promiţătoare. Şi multă violenţă gratuită, dar asta ştiam deja despre Saul. În fine, o lectură agreabilă. Dacă din carte ar fi lipsit ultimele pagini, ar fi fost şi mai bine.

2 gânduri despre „CRONICILE DIN BLACKSTONE. JOHN SAUL”

  1. salut, prietena mea cauta cartea asta si altele de acelasi autor de mult timp si vreau sa ii fac o supriza. intrebarea este, ai putea, daca o mai ai si vrei, sa o vinzi? sunt din bucuresti. multumesc mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *