Cu cine mai empatizăm în ziua de azi? Cu scriitorul sau cu editura? Şi da, iar am primit bani

 

Sfârşitul lunii trecute şi începutul celei care taman se desfăşoară au fost destul de productive pentru scriitorul Mitoceanu Ciprian. Care a primit iarăşi bani.

Pentru început, Editura Nemira. Restanţieră de ceva ani şi care, la un moment dat, prin ianuarie, mi-a trimis un mesaj prin care îmi cerea să complezez o anume declaraţie fiscală. Am completat şi…  Aşteaptă frate!

Până la urmă m-am iritat şi am făcut scandal. Păi din 2014 şi până acum?

Recunosc, au reacţionat prompt. Până seara îmi aveam banii.

Însă fapta – despre care am amintit – a fost mai degrabă sancţionată decât apreciată în mediul on-line. În primul rând de pe pagina de autor au fugit o mulţime de aprecieri. S-a mai întâmplat şi în trecut şi o să se mai întâmple; nu pot spune că mă deranjează. Cui îi place ce fac dă like, cui nu-i mai place şi-l retrage. Pe cine deranjez mă înjură. Trăim într-o minunată ţară liberă în care fiecare nu numai că poate face ce vrea dar chiar face.

Dar la câte like-uri au fugit acum – vorba pretinsului comic Nae Nicolae – nu putem vorbi de o coincidenţă. Mai ales că, pe lângă faptul că am primi o serie de invitaţie la bere pe banii mei, am primit şi o serie de înjurături dintre care unele chiar merită notate pentru a fi utilizate în procesul literar-creativ (deşi cred că e destul de posibil ca respectivii să pretindă mai apoi niscaiva drepturi de autor; nu m-ar mira deloc). Înjurat şi făcut nesătul „că nu-ţi mai ajunge”. Cum adică nu-mi mai ajunge, fraţilor? E vorba de munca mea, nu de a voastră – vorbesc de ăia care pun ştampile – dacă scrieţi şi publicaţi ceva şi ţineţi neapărat să fie gratis  e problema voastră. Dar nu impuneţi şi altora să procedeze la fel. Sau dacă nu aţi primit drepturi – există un cetăţean care are pretenţia de mare autor şi care varsă fiere la mine în căsuţa cu mesaje – cereţi şi poate le primiţi. Nu veniţi cu pretenţia ca toată lumea să lucreze pe degeaba.

Per ansamblu, am fost mai degrabă înjurat decât apreciat la faza cu banii. M-a cam surprins proporţia. Cât despre vehemenţă ce să mai spun?

Un interviu cu subsemnatul pe care l-am distribuit pe unde am apucat a încasat feedback negativ cu duiumul; s-au întrecut oamenii în a da ascunde postarea şi ascunde toate postările.

Adunând la ce mi s-a mai întâmplat pot trage nişte concluzii nu prea măgulitoare despre fauna cu pretenţii culturale care-şi face veacul pe reţelele de socializare. Oamenii ăştia mai degrabă te-ar mânca decât te-ar înghiţi. Nu pricep de ce atâta ură, de ce atâta lipsă de empatie. În momentul în care munceşti şi nu eşti plătit eşti victimă. Una îndreptăţiţă să ceară respectarea unei înţelegeri, a unui contract.  Meriţi sprijinit în demersul tău, nu înjurat.

Dar în România se poartă. Se partă invidia. Scriitorul trebuie să fie un soi de sclav de care să profite cine vrea şi cine nu vrea. Am găsit şi un articol interesant despre cum autorii trebuie să-şi vad de lungul nasului din dotare şi să nu ceară nimic de la editori. Pentru că editorii sunt cine sunt iau autorii sunt doar nişte încurcă lume care strică afacerile editorilor. Nu când se lasă publicaţi pe gratis ci când se cer plătiţi pentru munca lor.

Dar despre asta cu altă ocazie.

Cât de curând o să spun câte ceva  – şi nu de bine – despre cum a fost la Quasar, la Iaşi…

Şi am mai primit bani şi de la Crux. Păi cum să nu iubeşti să scrii? Chiar şi în România…

Evident, Tritonic nu s-a deranjat sa dea vreun leu. Dar aia e editura? Intreb si eu…

 

O părere la “Cu cine mai empatizăm în ziua de azi? Cu scriitorul sau cu editura? Şi da, iar am primit bani”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *