Cum de nu crapă de rușine?

Acum ceva zile am avut (ne)șansa de a urmări o parte a filmului ,,A fost odată în Mexic,,. Mai degrabă neșansa. Și spun asta în condițiile în care nu am avut răbdarea să urmăresc filmul până la capăt. Chiar dacă distribuția a cam lăsat impresia că ar merita efortul. Pe lângă Antonio Banderas, care acum a revenit cu picioarele pe pământ și în loc de filme tâmpite gen Basca lui Zorro își câștigă existența muncind cinstit în reclame pentru produse care te ajută să ai dinții albi. Cam jalnică. Și reclama, în ton Banderas și anteperformanețele lui.

Filmul, care se vrea continuare la o altă porcărie, adică Desperados (de parcă nu era de ajuns un singur Desperados) e o porcărie ordinară. Din toate punctele de vedere. Mai puțin distribuția, alături de Banderas prestează madam Salma Hayek, care putea foarte bine să rămână cultivatoare de ardei iuți. Și Johnny Deep, care are un fel de mână artificială.  Asta fără a-l mai pune la socoteală pe frumosul ăla care a jucat și în Avionul condamnaților și în porcăria aia numită Machette, Danny Trejo pe numele său din afara scenei.

Dacă în rolurile principale și mai puțin secundare și pe unde mai era nevoie de un figurant de mâna a șaptea erau actori la fel de cunoscuți pe cât de grozav este scenariul, mai treacă-meargă. Cum e turcul, și pistolul, la așa sac așa petec. Cât dai, atâta face și multe alte expresii… Dar actorii, regizorul și mulți alții cărora li se datorează această capodoperă de rahat sunt indivizi cu pretenții. Mai puțin Banderas, de care m-am lămurit după ce s-a însurat. Omul nu are nici pretenții și nici așteptări prea mari.

Dar în filmul ăsta și-a dat serios cu mucii pe mutră. Cum să nu te apuce nevoia să bagi degetele pe gât când vezi niște golănași care răspund cu mândrie ,,Noi suntem fii Mexicului,,. De parcă Mexicul, săracul, numai de asemenea fii avea nevoie. Unul ca Danny Trejo ajunge și e prea mult.

Dar cea mai grețoasă din toate punctele de vedere e faza când Banderas merge mândru nevoie mare și încrâncenat cu drapelul mexican pe piept. Măi, faza respectivă este dată în mă-sa și nutresc convingerea că Banderas și alții ca el nu au s-au uitat niciodată la filmul în care au jucat. Pur și simplu, ar trebui să te apuce rușinea aia mare să joci în asemenea filme. Dar Banderas nu are probleme, nici Hayek, nici Deep. Lui Trejo i se iartă, oricum nu poate mai mult.

Din fericire, juniorul s-a plictisit repede, așa că am schimbat pe desene. Și nici nu mă interesează finalul. Nu-s chiar așa disperat după capodopere ale genului bici de rahat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *