Cum exploata învăţământul comunist imaginea interpretului Ion Dolănescu

Nu cred că mai e un secret pentru nimeni că Ion Dolănescu s-a considerat o victimă a regimului de tristă amintire fără existenţa căruia probabil el, ca interpret, nu ar fi existat. Personal nu am auzit niciodată şlagărul nepieritor „Banii mei munciţi cu gura mi i-a luat procuratura” dar am auzit că există. Şi cică are la bază mult amar; nu e de ici de colo să faci ditamai porcoiul de bani lălăind pe la nunţi cu suprataxă şi să se trezească statul să-şi ceară parte.

Dar e posibil ca Ion Dolănescu să nu-şi fi închipuit niciodată cum îi folosea regimul comunist imaginea. Mai exact, este vorba de învăţământul comunist.

Sunt sigur că mai există destui care îşi amintesc că pe timpul comunismului era destul de dificil să declari un elev ca având oarecare deficienţe mintale. În ziua de azi se vorbeşte de CES, ADHD, deficienţe etc. Pe atunci se utilizau alţi termeni, erau alte mentalităţi. De cele mai multe ori se făcea în aşa fel încât probleme nu existau. Cel puţin pe hârtie.

La un moment dat printr-o şcoală din nodrul extrem al Moldovei unul dintre elevi a reuşit să demonstreze că nu prea e nimic de capul lui. Probleme pe toate planurile, prin urmare învăţătoarea de atunci a decis că e oarecum retardat. Sau înapoiat mintal.

Atunci, ca şi acum, verdictul final trebuie să-l dea o comisie. Iar directivele nescrise ale partidului considerau că e normal ca toată lumea să fie cât se poate de normală. De unde retardaţi, tovarăşi? De unde înapoiaţi mintal?

Totuşi, tovarăşa învăţătoare s-a ţinut tare pe poziţie. Nu, tovarăşi, elevul ăsta are probleme. Şi-a apărat aşa de zdravăn opinia că până la urmă s-a pus în mişcare o comisie de la Botoşani care a venit să vadă ce anume e cu pârdalnicul de elev.

Comisie serioasă, trei persoane cu morgă de ciocli. Sau de tovarăşi serioşi, cum se practica pe atunci.

Vine comisia şi începe să evalueze elevul. Care nu ştia mai nimic. Tufă. Nici măcar nu coopera. Prezenta serioase probleme pe care nici comisia nu putea să i le ignore.

Numai că unui tovarăş i-a venit o idee. Înainte de a se scrie concluzia finală – nu prea măgulitoare pentru elev şi în niciun caz pe placul vârfurilor de partid – nenea tovarăşul a întrebat:

—I-a spune, mă copile, ştii tu cine cântă „M-am născut lângă Carpaţi”?

—Ion Dolănescu! a răspuns virtualul retardat pe dată.

Şi tot pe dată s-au luminat şi zbirii din comisie.

—Cum se poate, tovarăşa, să spuneţi că elevul este înapoiat mintal? Nu vedeţi că a ştiut cine intepretează nepieritorul şlagăr de sorginte populară „M-am născut între Carpaţi”? Cum se poate să faceţi asemenea aprecieri eronate, nedemne de un cadru de nădejde al Partidului Comunist Român? Cineva care ştie cine este Ion Dolănescu nu poate fi considerat retardat.

Şi cu asta s-a tras concluzia necesară.

În treacăt fie spus, elevul nu a ştiut cine este Nicolae Ceauşescu şi cam ce treburi învârte el prin ţară. Nu ştia nici literele şi nici cifrele şi multe altele. Dar a ştiut cine interpretează un cântec şi cu asta s-a scos.

Acum, după ani şi ani, văzând evoluţia ulterioară a acelui elev care ştia cine anume interpretează „M-am născut lângă Carpaţi” tind să dau dreptate învăţătoarei. Cât îl priveşte pe Ion Dolănescu, acesta habar n-avea cum îi era exploatată imaginea. Dacă ar fi ştiut, poate că ar fi cerut drepturi de autor. După Revoluţie, se înţelege. Dar nu-i târziu nici acum; are cine să-l moştenească. Ba mai mult decât e cazul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *