Cum m-am lăsat de politică înainte să mă apuc

Cei care mă cunosc, ştiu foarte bine că am oroare de politică şi de politicieni. Nu pot să-i suport, să nu-i văd în faţa ochilor.

Însă am realizat că, dacă-i ignorăm cu desăvârşire, dacă nu încercăm să determinăm o schimbare prin implicare, peste o sută şi o mie de ani o să fim conduşi de aceleaşi bande de ticăloşi care îşi schimbă doar culoarea politică, nu şi năravurile.

Şi, în ceea ce-i priveşte, politicienii nu se vor schimba numai dacă-i arătăm cu degetul. Oamenii de calitate şi care chiar ar putea aduce mult dorita schimbare preferă să se ţină deoparte motivând că politica este un lucru prea murdar, care îi depăşeşte. Sigur… Şi uite-aşa ne trezim conduşi de tot felul de lepădături care nu au niciun fel de complexe în privinţa asta. Deşi nu ştiu pe ce lume trăiesc, indivizii au pretenţia că se pricep la politică. Cât se pricep, se vede şi de pe Marte, nu doar de pe Lună.

N-o să scăpăm de ei decât dacă îi dăm deoparte, dacă îi convingem pe cei valoroşi să le ia locul. Nulităţile din politică să ajungă acolo unde le e locul. Însă cât timp nu e nimeni valoros dispus să preia conducerea, o să suportăm tot felul de prostani puşi pe căpătuială.

Să candidez?! Nu mi-am pus problema la modul serios deşi am cochetat cu ideea. Mai dă-i în mă-sa pe ăia care nu fac nimic.

Anul ăsta era să se întâmple. Într-o zi primesc un telefon. Se prezintă omul, putem sta de vorbă?

Da, de ce nu…

Ne întâlnim în oraş, stăm la o cafea şi mi se propune să candidez pentru Consiliul Judeţean. Bine, nu pentru prima poziţie, dar oricum în partea superioară. Analizez puţin şi…

De ce nu? De ce să las pe tot idiotul să candideze, să ajungă la conducere şi apoi să mă plâng că nu face politică în folosul meu? De ce să nu-l dau deoparte şi să-i arăt că se poate face politică şi în folosul comunităţii, nu doar în cel personal.

Da…

Numai că, purtat oarecum de avânt, am ignorat un lucru. Cine credeţi că era şeful cel mare al partidului care s-a gândit să mă curteze? Nimeni altul decât Băse. Fostul preşedinte care încă n-a fugit din ţară şi-i arată cu degetul pe cei care fac ce făcea el.

Ei bine, niciodată, dar niciodată n-o să sprijin un partid condus de cel care se face vinovat de tăieri de salarii şi pensii în favoarea clientelei lui politice. Pentru mine, ca pentru mulţi alţii, 2010 şi ce a mai urmat a fost de groază din punct de vedere financiar. Şi acum mai suport pagubele. N-o să încerc niciodată să conving pe cineva să voteze partidul lui Băsescu. Nici n-o să fiu pus în situaţia de a-mi rupe din timpul meu pentru a-l întâmpina cu osanale şi aplauze. N-aş putea să stau în aceaşi încăpere cu el, să-i suport râsul cabalin şi să nu fac nimic, să nu-l întreb dacă el trăieşte bine.

Nu…

Anul acesta nu. Nu cu Băsescu. dar cu siguranţă împotriva lui…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *