Cum să pui la punct un inspector…

Întâmplarea de mai jos are în centrul ei pe domnul M. C. (mda, iniţialele se potrivesc, doar că în ordine inversă cu ale subsemnatului), profesor de matematică. O legendă urbană pe aceste locuri dominate de rural. Dar, spre deosebire de legende urbane clasice care conţin de cele mai multe ori doar un sâmbure de adevăr şi acela distorsionat la maxim, personajul de care vorbesc chiar a existat. Spun că a existat deoarece, din păcate, omul a trecut la cele veşnice. Iar întâmplările care îl au în centrul lor par mai degrabă desprinse din bancuri, deşi sunt cât se poate de adevărate.

Mai întâi de toate ţin să precizez că domnul M.C. s-a luptat din răsputeri cu sistemul educaţional din România. Un sistem construit pe temelii strâmbe, care cere tot de la profesori şi le ignoră cu seninătate drepturile.

Şi domnul M. C. îşi cunoştea foarte bine drepturile şi a încercat să bată sistemul cu armele pe care chiar legislaţia i le punea la dispoziţie. Din păcate, în ciuda câtorva victorii de moment, ultimul cuvânt l-a avut, în cele din urmă, sistemul ticăloşit.

Pe vremea Odiosului de tristă amintire (a nu se confunda cu Odioşii care mai suflă şi care îşi fac meandrele pe seama sistemului de învăţământ) domnul M. C. a primit vizita unui inspector. Un inspector pus pe fapte mari, genul de om care făcea profesorii să se cutremure atunci când i se rostea numele.

Numai că domnul M. C. nu se temea de aşa balauri. Omul ştia matematică, ştia să o predea şi, mai ales, îşi ştia foarte bine drepturile.

Prima oră. Ascultat, predat, exerciţii, aprofundare, tot ce trebuie. La pauză inspectorul se găseşte să-i atragă atenţia profesorului că a avut nişte mici scăpări. „Nu e ceva foarte grav, se poate corija dar trebuie să aveţi în vedere”.

Profesorul a tăcut, a dat din cap înţelegător şi a aşteptat a doua oră. Inspectorul, plin de sine şi bucuros că a găsit şi el ceva hibe în activitatea cadrului inspectat, s-a aşezat în ultima bancă, cu gândul că o să mai adauge ceva observaţii la final de inspecţie. Că aşa sunt unii inspectori, până nu te desfiinţează ei cu ceva, până nu îţi arată cât de deştepţi sunt, nu au inima împăcată.

Numai că şi-a ales prost omul. Când se aşeza el mai bine pe scaunul inspectoral, domnul M. C. face un anunţ de milioane:

– Dragi elevi, la lecţia pe care am predat-o ora trecută domnul inspector a observat câteva deficienţe în activitatea mea la catedră. Ora aceasta domnul inspector o să vă arate cum se face o lecţie model… Domnule inspector, vă rog să veniţi la tablă, eu unul îmi recunosc limitele şi sunt dispus să învăţ de la dumneavoastră…

O să fiu milostiv şi n-o să pomenesc nimic despre cum inspectorul cel grozav a început să se bâlbâie şi a început să schimbe culorile ca un semafor setat pe ROGVAIV. Cât despre predat, nici vorbă. A mormăit ceva şi s-a cărat…

Ce să-i faci, una e să inspectezi fără teama de a fi pus la încercare şi alta e să te trezeşti că trebuie să predai o lecţie. Să nu ne ascundem după deget, dar majoritatea inspectorilor uită de unde au plecat; cum se văd înscăunaţi, cum devin altceva… Orice altceva decât profesori. Şi din cauza asta unii şi-o merită. Cu prisosinţă…

 

2 thoughts on “Cum să pui la punct un inspector…”

  1. Astfel de inspectori sunt si in epoca post decembrista ,numiti pe criterii politice,cu aere de superioritate…si lipsiti de profesionalism !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *