Dacă ar fi trăit Eminescu…

Au trecut 167 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu; o aniversare ceva mai ternă ca de obicei. Fără doar şi poate, aceasta se datorează faptului că 15 ianuarie 2017 a căzut duminică, zi în care şcolile sunt închise. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, unele îşi aveau elevii într-o vacanţă prelungită. Prin urmare, multe dintre manifestările şcolare care marcau de obicei ziua poetului naţional s-au desfăşurat anul acesta într-un anonimat mai mult sau mai puţin total în prag de week-end.   Cumva pe fugă. Acolo unde şcolille au fost închise nu s-a mai făcut nimic din ceea ce de obicei se numea marcarea zilei Eminescu.

În schimb Eminescu a fost omagiat pe la televizor, după priceperea şi talentul fiecăruia. Un individ în uniformă albastră, cu oarece talent de recitator în portofoliu a ţinut să demonstreze că şi poliţiştii pot să-l omagieze pe Eminescu. Pe ici, pe colo, copii surprinşi de reporteri la săniuş ori în alte ipostaze au recitat versuri eminesciene plini de emoţiile pe care în ziua de astăzi numai prezenţa în faţa camerelor de filmat le mai poate stârni.

Eminescu a fost invocat la televiziuni; unele dintre acestea s-au îndurat să întrerupă noianul de ştiri alarmiste, numai bune să crească audienţa pentru a dedica câteva minute lui Eminescu. Cel mai adesea s-a recurs la înregistrări. Artişti dintre care mulţi au plecat să-l întâlnească pe autorul Luceafărului au recitat poezii eminesciene. Mai nimic, aş putea spune. Efortul minim garantat pentru a avea privilegiul de a susţine că s-a marcat ziua Eminescu.

Cumva, treabă să fie făcută, să nu se poate spune că nu s-a făcut. Cel mai adesea. Studenţii solicitaţi să spună ce poezii mai ştiu din opera eminesciană au ridicat din umeri. S-au hlizit, că era ceva de râs. Unii şi-au adus aminte de „Somnoroase păsărele”. Şi iar s-au hlizit. Măcar au arătat pe ecran dimensiunea dezastrului care domneşte în educaţie.

Moderatori care, luaţi la bani mărunţi, habar n-au să prezinte câteva repere din viaţa poetului, şi-au dat cu părerea. Că Eminescu n-a fost apreciat în timpul vieţii lui dar uite cât de apreciat este acum. Că dacă ar fi trăit Eminescu – ei da, ar fi avut 167 de ani – s-ar fi scârbit de ceea ce vede în jurul lui dar cu siguranţă că ar fi fost mai apreciat. Cum de le vin unora asemenea idei, iată o întrebare care mă depăşeşte.

Dacă ar mai trăi Eminescu, nu numai că s-ar scârbi de realităţile României de astăzi mai mult decât a făcut-o în scurtul răstimp al vieţii sale pe pământ, dar ar fi probabil mult mai hulit şi mai persecutat decât i s-a întâmplat odată.  În România profundă, nedreaptă şi anacronică trebuie să treci la cele veşnice pentru a fi apreciat. Cât trăieşti, cât poţi spune ceva, cât poţi arăta cu degetul către cei care s-au cocoţat la conducerea unei ţări în care nimeni nu vede altceva decât o vacă de muls nu eşti demn de a fi luat în seamă, de a fi apreciat.

Aşa s-a întâmplat cu Eminescu; cât a trăit a fost un incomod, un ghimpe în coasta celor care guvernau. Era băgat în seamă doar cu ocazii festive şi doar pentru că puternicii zilei sperau să adune capital de imagine pe seama lui. N-a fost niciodată iubit şi apreciat de cei care fac parte din categoria ce astăzi îi ridică osanale.

Astăzi mulţi din politicienii zilei recită pasaje din Scrisoarea a III-a doar când sunt în opoziţie, pentru a demonstra putreziciunea unei societăţi fără şanse de vindecare. Arată cu degetul spre cei de la putere şi strigă „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne?”. Însă dacă soarta le surâde şi fac rocada cu cei pe care-i blamează când sunt jos se schimbă şi atitudinea, şi desele referiri la poezia eminesciană. Gata, s-a terminat cu „Ţepeş doamne”, totul e bine şi frumos. Eminescu nu mai e actual ci depăşit; trăim alte realităţi decât cele înfierate de poetul nepereche, cinstit azi de autorităţi doar cu precizarea că „aşa era pe vremea lui”.

Astăzi este altfel… Eminescu este omagiat, băgat în seamă, apreciat şi ce se mai poate doar pentru că asemenea activităţi spală bani. Se cheltuie sume uriaşe cu omagierea lui Eminescu dar, de cele mai multe ori, banii sunt căpuşaţi. Ar aprecia Eminescu un astfel de comportament deşănţat, învârtelile care se fac pe seama numelui lui dar într-o totală lipsă de respect pentru ceea ce a reprezentat Eminescu? Cu siguranţă nu…

Societatea criticată de Eminescu nu a evoluat până în ziua de azi, ba chiar putem spune că a dat înapoi. Involuţie se cheamă. Politicienii înfieraţi în Scrisoarea a III-a recită senini versurile care ar trebui să pe picure acid în vene. Sunt valabile pentru alţii, nu pentru ei. Ei nu-şi recunosc hidoşenia în

„Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!”

Cultura este batjocorită. Oamenii de cultură sunt ridiculizaţi, reduşi la zero. Reuşesc să supravieţuiască şi să prospere doar cei care se pun bine cu sistemul care oficial sprijină cultura. În realitate lucrurile stau cu totul altfel. L-ar oripila chiar şi pe Eminescu, care a pătimit destule din cauză că şi-a asumat dificila misiune de a deştepta conştiinţe.

De fapt, acesta a fost rolul lui Eminescu. Acela de a deștepta conștiința națională și civică. Iar pentru aceasta a suferit, a fost hulit, marginalizat, ridiculizat. Rolul lui în dezvoltarea conștiinței de sine a unui neam care are astăzi mai mult decât oricând de Eminescu a fost bagatelizat cât timp a trăit. Acum se încearcă iar, aproape că s-a reușit. E omagiat poetul Eminescu. Despre patriotul Eminescu nici vorbă. Scrierile editorialistului Eminescu nu sunt de găsit. De ce oare? Se tem încă puternicii zilei de azi de scrierile lui Eminescu? Se pare că da, de vreme ce asupra adevăratei opere eminesciene planează o secretomanie greu de înțeles.

Eminescu, mai actual ca oricând? Mai degrabă prigoana împotriva lui Eminescu mai actuală ca oricând.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *