Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur şi-au dat arama pe faţă

Când mi-am permis să ridic unele semne de întrebare cu privire la decizia foarte publică a cuplului Bucur-Nălbaru de a-şi retrage fiica din sistemul public de învăţământ, s-au găsit destui care să-mi sară în cap. Nu au fost mai mulţi decât cei care mi-au dat dreptate, dar de departe au fost cei mai incisivi. Asta să nu spun agresivi. Spre exemplu, o doamnă a reuşit să mă ţină pe Face aproape o oră. A început  mieros, cu chestii de genul că mă admiră şi aprobă demersul meu după care a încercat să mă facă să admit că sunt un prost. Am blocat-o, ce era să fac. Dacă mi-a băgat peste suta de mesaje în care îmi cerea să recunosc că nu mă duce mintea…

După părerea ei – şi din păcate n-a fost singura – eu am fost cel care a interpretat greşit gestul duetului Nălbaru-Bucur. Care, în opinia ei autorizată, s-au comportat foarte sincer şi responsabil. Adică n-au urmărit niciun câştig de imagine, n-au vrut să-şi facă publicitate; chestia asta doar s-a întâmplat fără ca ei să fi intenţionat ceva la modul atât de public. Nălbaru şi Bucur sunt, de fapt, nişte victime ale prejudecăţilor românului uşor de manipulat, inclusiv victimele mele.

O părere e o părere şi o respect atâta timp cât nu-mi este băgată pe gât. Cred că dacă se consideră că am suficient discernământ să pot vota, să pot face un credit la bancă sau un abomanent de telefonie mobilă mi se poate acorda suficient credit cât să am o părere personală şi anume că tandemul Nălbaru-Bucur a aplicat o strategie de marketing care şi-a arătat din plin roadele.

Răsfoind virtual revista Şapte seri am găsit un articol care nu m-a surprins dar a venit ca un argument „beton” care să-mi cimenteze opinia.

Până nu demult, nu prea auzeai de Nălbaru. A dispărut într-un con de umbră după ce s-a desfiinţat formaţia din care făcea parte. Mai ţineţi minte despre ce formaţie e vorba?!… Dacă aţi uitat, nu-i nicio nenorocire. Omul mai uită. Dar există oameni care nu suportă să fie uitaţi.

Dragoş Bucur a avut parte de un traseu profesional spectaculos, la care artişti mult mai talentaţi nu-şi permit nici să viseze. Nu comentez, e vorba de şansă, de oportunităţi… Dar în ultima vreme a cam prins aripi. Iar scandalul cu şcoala acasă i-a suflat cum nu se mai poate mai bine în pene.

De curând a reluat emisiunea cu „Visuri la cheie”. Am aflat şi eu fără să mă intereseze. Numai despre asta se vorbeşte. Ce a făcut Bucur, ce a spus, ce replici spirituale i-au trecut prin minte.

De asemenea, tot datorită scandalului „Sofia rămâne acasă” am aflat că Bucur joacă şi în filmul „Două lozuri” (oricum aflam asta, ca cinefil pasionat şi care încă mai aşteaptă ceva de la cinematografia română nu putea să-mi scape când ajungea în oraş). E deja cel mai cunoscut actor din film; oameni care n-au călcat de ani buni într-un cinematograf ştiu că Bucur prestează în film. Despre ceilalţi actori habar n-au.

În interviul-reportaj realizat de Ana-Maria Caia pentru Şapte seri se văd rezultatele publicităţii obţinute prin strategia celor doi care nu uită să amintească de episod şi să arunce ceva săgeţi către educaţie. Cică Sofia a chiulit de la ora de matematică să meargă la film, „nu vrei să ştii” (sic!). Da, educaţia din România e aşa cum este, din viaţa noastră a dispărut graba.

Da, dar s-a obţinut publicitatea. Mă îndoiesc că fără gestul lor care s-a dorit cât mai public apucam să citesc despre cuplul Nălbaru-Bucur prin Şapte seri sau în altă parte. Dana Nălbaru îşi aduce acum aminte de vremurile bune, Dragoş Bucur se miră probabil de ascensiunea din ultima vreme. Îi netezesc şi drumul Sofiei, despre care spun că s-a apucat să scrie scenarii de film cu spioni, poate s-or îndura cei de la Pro să-l şi producă.

Nu e nimic rău în asta, în a-ţi face publicitate. Condamnabil este modul în care au reuşit cei doi să iasă în faţă. De altfel, au lăsat nişte portiţe care să le permită încă o repriză de publicitate. Sofia este înscrisă la cursurile unei şcoli din străinătate, acolo unde legislaţia permite să-ţi educi copilul acasă. Poate să revină când vrea ea în învăţământul de masă.

Toate bune şi frumoase, nu? Ce s-a dorit s-a obţinut. Adică publicitate. Hulim sistemul doar pentru că asta ne aduce un avantaj, nu pentru că dorim să aducem schimbare. Asta a fost miza încă de la început: publicitatea. Proiectele lui Bucur au resimţit asta din plin. Cele ale Danei, deocamdată incipiente şi aparent secrete „să nu spui la nimeni” au parte de un climat favorabil – pun pariu că foarte curând o să apară pe post de specialist în psihologie pe la vreo televiziune.

Aramă pe faţă, cum se spune din popor. Măcar în parte…

Dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să lupţi, să te implici. Sistemul educaţional are probleme, nu neg asta. Dar pentru schimbare e nevoie de implicare.  Trebuie să ne implicăm cu toţii. Doar aşa vom produce schimbarea aşteptată în sistem. Nu vorbesc doar de cel al educaţiei publice; există prea multe domenii unde schimbarea e necesară. Însă unii preferă să-şi construiască imaginea arătând cu degetul. E mai comod aşa, nimic de spus.

Nălbaru şi Bucur ar fi avut parte de tot respectul meu dacă se implicau într-un război contra sistemului. Petiţii, marşuri, proteste, luări de poziţie… Existau căi, mijloace, chiar dacă aparent este o muncă de Sisif. Dar ei au ales calea facilă. Prin urmare…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *