DE CE MAI EXISTĂ BABE COMUNISTE? ANIVERSAREA A 23 DE ANI

 

Zilele acestea se vor împlini douăzeci şi trei de ani de la Revoluţia din decembrie ’89, prilej de a pune în balanţă ce am sperat atunci şi ce am obţinut de fapt după atâția ani. Decalajul este cam mare, trebuie să recunoaştem. Şi nu pot spune că nu mă simt dezamăgit. Nu nostalgic, ci dezamăgit. E o diferenţă.

Dezamăgiţi sunt mulţi. Şi, desigur, dezamăgirea este una dintre cauzele pentru care romanul scriitorului ieşean, Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă” se bucură de un succes la care autorul mărturiseşte că nu se aştepta.  Dar, în contradicţie cu titlul romanului, nu există doar o babă comunistă. Babe comuniste sunt peste tot. Le întâlneşti la tot pasul şi, dacă ai răbdare, or să-ţi şi explice de ce. De ce sunt babe comuniste şi nu altfel, deşi ar fi trebuit să-şi schimbe mentalitatea? Răgazul oferit de Silviu Brucan s-a scurs de trei ani.

Babele comuniste îşi ştiau copii aproape, nu plecaţi peste hotare, în ţări pe care babele le ştiau doar de pe hartă. Îi ştiau acasă, chiar dacă plecaţi la Bucureşti ori în alt oraş cu industria aflată în curs de dezvoltare, dar în ţară și România e acasă; trăind între români şi nu între străini care nu văd în ei decât salahori sau hoţi. Babele comuniste obișnuiau să se știe vizitate de nepoți în vacanța de vară și la sărbători, și nu să-și știe nepoții doar din pozele primite pe mobil sau — babele comuniste o fac și pe asta — să țină loc  de mamă și de tată pentru copii celor plecați peste hotare.

Babele comuniste ştiau că pot dormi liniştite în casele lor pe timpul nopţii, fără grija că vor fi violate de derbedei care au vârsta propriilor nepoţi ori, chiar mai rău — tot timpul se poate mai rău — chiar de nepoţii pe care i-au crescut cu mâinile lor.

Într-o țară condusă de un regim ateu, babele comuniste mergeau la biserică fără să se teamă că nu vor avea bani de lumânări sau de acatiste. Și nu întâmpinau sărbătorile creștine cu inima strânsă că nu vor avea ce pune pe masă în afara deja tradiționalei supe de cartofi și varză, lungită să ajungă până după sărbători.

Ar mai fi multe of-uri ale babelor comuniste, încrâncenate în amintiri și cocoșate de grijile zilei de azi, care nu mai lasă loc la nicio speranță. Multe, dar spațiul nu permite.

Notă.  Opiniile prezente în articol sunt chiar ale babelor comuniste, pe care am avut răbdarea să le întreb de ce sunt comuniste și nu altfel. Dacă vreți să aflați restul poveștii, întrebați babele comuniste. N-o să vă fie greu să le găsiți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *