De ce şcoala profesională nu e soluţia

Pentru articolul precedent, în care mă întrebam retoric ce anume este de preferat, respectiv şcoală profesională sau liceu, mi-am cam încasat porţia de înjurături pe Facebook şi nu numai. Fiind cam prost dispus am şters comentariile respective deşi cred că m-am pripit. Poate interesează pe cineva – nu neapărat pe cineva aflat în acea postură în care să poată lua măsuri – gradul de revoltă şi imbecilitate ce zace în unii indivizi (şi individe). Nu e ceva ilegal să fii imbecil sau revoltat dar, pe de altă parte, de la cei care lucrează în învăţământ  ai anumite pretenţii. Mai ales că, dacă e să le analizezi dosarul, cam toţi au reuşit să treacă testul psihologic care se face la început de an şi care are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte angajarea respectivului dar, pe de altă parte, nu are nicio valoare atunci când e vorba despre starea de sănătate mintală a persoanei respective.

Nu e prima dată când sunt luat în şuturi virtuale de persoane care nu sunt de acord cu ceea ce scriu şi ce gândesc eu şi, deşi reprezintă o minoritate şi îi invit să găsească altceva mai bun de făcut – aparent trăim într-o ţară liberă şi, prin urmare, fiecare e liber să scrie şi să citească ceea ce i se potriveşte – persoanele respective se încrâncenează împotriva mea cu o dedicaţie demnă de o cauză mai bună.

Prin urmare, faptul că am îndrăznit să recomand liceul în loc să ridic osanale şcolilor profesionale a fost penalizat. Înjurat şi iar înjurat, făcut cu ou şi cu oţet şi catalogat drept inconştient.

Mai degrabă din curiozitate decât mânat de altceva m-am apucat să fac ceva săpături, să văd care e treaba cu indivizii (şi individele) pline de patos şi vehemenţă.

Nu m-a surprins să constat că era vorba despre persoane care lucrează în învăţământ. La fel cum nu am fost dat pe spate de constatare că era vorba despre maiştri ingineri, instructori şi profesori ce îşi câştigă pâinea prestând servicii didactice  în şcoli profesionale.

În condiţiile în care era vorba doar de o părere ce nu a reuşit să schimbe în mod radical predilecţia pentru profesională verva cu care am fost pus la punct mi se pare exagerată.

De aici se pot trage niscaiva învăţăminte. În primul rând e bine de ştiut că dacă cineva este angajat la o şcoală nu înseamnă că aparţine selectei categorii a intelectualilor. Sunt, pur şi simplu, persoane care lucrează în învăţământ. Nu se pot lăuda decât cu ospoială de pregătire, certificată prin hârtii şi cam atât. Nu se pricep la nimic dar au pretenţii intelectuale.

Se mai poate concluziona că unii preferă să le fie lor bine şi cam atât. Nu le pasă, nu-i interesează de alţii. În oricine nu e de acord cu profesionala ei nu văd o altă părere ci un individ pus pe rele, care atentează la locurile lor de muncă. Şi de aceea trebuie pus la punct, redus la tăcere.

Da, s-ar mai concluziona destule dar personal vreau să repet: şcoala profesională nu e o soluţie pentru cei care chiar vor să reprezinte ceva pe piaţa muncii. Dacă vrei să te abonezi la şomaj de îndată ce ai terminat trei ani de profesională, dacă vrei să trăieşti din ajutoare sociale – un bun motiv pentru treaba asta e să spui că tu vrei să munceşti dar nimeni nu angajează pe cineva cu specializarea ta du-te, copile, la profesională.

Acolo viaţa e mult mai lejeră ca la liceu. De cele mai multe ori nu faci nimic. Profesionala presupune să înveţi practic, pe principiul „faceţi ca mine” şi nu teoretic, după principiul „luaţi din carte”. Iar treaba asta cu aplicaţiile practice costă. Statul nu e dispus să plătească, aşa că dotările şcolilor profesionale sunt de toată jena. Încadrarea cam tot pe acolo; cele mai vehemente specimene – şi sunt sigur că nu au aflat toate, că altfel… m-au spurcat pentru că am îndrăznit să ponegresc profesionala.

Că veţi termina şcoala profesională fără vi se ofere nimic altceva decât un atestat profesional într-o meserie lipsită de căutare pe piaţa muncii este genul de aspect care nu-i interesează pe profesorii şi maiştrii voştri. Pe ei îi interesează să încaseze un salariu despre care tot timpul vor spune că e mic în raport cu implicarea lor în educaţia voastră, îi interesează să mai bifeze un an până la pensie (adevărat, şi la liceu cam tot aşa se petrec lucrurile). Nu-i interesează că, odată terminată profesionala nu ai posibilitatea de a te recalifica decât în foarte puţine domenii. Interesele lor sunt puţine, clare şi personale, le-am enumerat mai sus.

Aşadar, nu vă lăsaţi momiţi de şcolile profesionale. Cel mai adesea nu merită. Chiar nu merită…

 

O părere la “De ce şcoala profesională nu e soluţia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *