De ce testarea psihologică trebuie luată în serios (mai ales) în cazul profesorilor

Cu ceva timp în urmă am promis că o să ţin chestia numai pentru mine. Adică n-o s-o dau la gazetă deşi mă mâncau palmele s-o fac. Nici măcar n-am încercat să mă pun în locul părinţilor respectivi deoarece am intrat instantaneu în pielea personajului. Şi nu mi-a plăcut deloc ce sentimente m-au încercat. Nu e niciun fel de exagerare când spun că mi s-au tăiat picioarele şi am început să-mi dau seama că, într-adevăr, pământul se învârte. Şi încă destul de rapid.

Şi mi-am dat seama, mai mult ca niciodată, că testarea psihologică a profesorilor chiar trebuie luată în serios.

Nu e vorba de clasicele acuze privitoare la cadrele didactice, cum că doamna a strigat la Gigel şi părinţii s-au revoltat şi au dat-o pe doamna la televizor. Nu… Ăsta e, într-adevăr, caz de dat la tv şi pe unde se mai poate. Din fericire pentru doamnele implicate, părinţii afectaţi n-au vrut să le facă rău.

Despre ce e vorba?

Caz concret. O urbe cu ceva mai mult de o sută de mii de locuitori. Cu unitate militară în apropiere. Săptămâna Altfel, prin urmare activităţi altfel. Copiii de la grădiniţă merg să viziteze unitatea militară. Le place, e frumos, văd şi ei soldaţi adevăraţi, nu numai pe ăia de plastic cu care se joacă prin pauze.

La câţiva paşi de grupa copiilor de grădiniţă se desfăşurau activităţile altfel ale unor elevi de clasă primară. La un moment dat copiii de la şcoală urmau să fie transportaţi cu camionul militar. Doi zbânţuiţi de la grădiniţă, mai interesaţi de ce făceau alţii decât de ceea ce trebuiau să facă ei, s-au amestecat printre picii de la şcoală. Soldaţii i-au încărcat pe toţi în camion sub supravegherea lejeră a madamelor de la şcoală. Care s-au urcat în cabină, lângă şofer.

Camionul pleacă la drum. Educatoarele constată că le lipsesc doi copii. Însă uneia dintre doamne i se aprinde beculeţul. Taci că au plecat cu camionul. Pune mâna pe telefon şi sună. Fetelor, nu aveţi doi copii în plus?

Madamele în cauză, de ce să se deranjeze? Că în cabină era tare mişto, nu ca în bena camionului. Şofer tânăr, cu grad militar, probabil spunea bancuri cu învăţătoare şi soldaţi. Tare nostim băiatul.

Nu fetelor, nu avem niciun copil…

Evident, educatoarele intră în panică. Unde sunt copiii?

De cealaltă parte, niciun stres. Se ajunge la punctul de debarcare. Sau un punct intermediar, tatăl copilului n-a fost foarte clar în această privinţă. Madamele constată că, într-adevăr, au doi copii în plus în bena camionului. Cum procedăm, soro?

Şi aici intervine partea cu examenul psihologic care a fost fentat şi pentru care madamele în cauză ar trebui spânzurate fără niciun fel de menajamente.

Un om normal, cu psihologicul la zi şi pe bune, ar fi pus mâna pe telefon şi ar fi sunat la educatoare. Îmi cer scuze, copiii sunt la noi. Se mai întâmplă şi la case mai mari.

Însă cele două cretine nu fac aşa. Nu… Cum?! Să recunoaştem că am greşit? Nu. Mentalitate comunistă. Comunistul mai bine moare decât să dea înapoi. Aşa că rezolvă problema în modul în care te aştepţi să procedeze persoanele cu o doagă lipsă.

Pur şi simplu i-au dat jos din camion pe cei doi puşti de grădiniţă. Pe şoseaua de centură. Vă descurcaţi voi…

Dacă era doar o cretină era de înţeles prin prisma faptului că da, frate, mai sare câte unul gardul. Însă erau două femei, două învăţătoare, două persoane cu pretenţii, cu ani vechime în spate. O nebună… Dar două nebune în acelaşi camion?

Cum poţi să laşi doi copii de grădiniţă pe şoseaua de centură şi să speri că n-o să se întâmple nimic? Sau, dacă o să se întâmple, nimeni n-o să te întrebe cum ai putut să faci idioţenia asta? Clar, e o problemă de examen psihologic. Testarea e obligatorie la început de an dar se vede cât de serioasă e…

Cum s-a terminat aventura celor doi?

Unul dintre ei a început să bâzâie. Dacă află mama mă omoară… Celălalt, mai fâşneţ – poate şi din cauză că mi-e nepot dar n-aş paria pe asta 🙂 – reuşeşte să-l convingă să meargă cu el. Lasă că tata o s-o convingă pe mama ta să nu-ţi facă nimic.

Doi kilometri şi mai bine pe jos până la casa nepotului. Care deja era aşteptat. Mai precis căutat prin tot oraşul, norocul lui că tata l-a plimbat prin toată urbea şi ştia unde locuieşte. Până la urmă e bine că s-a terminat cu bine.

I-am întrebat pe părinţii în cauză de ce nu au făcut reclamaţie cu privire la comportamentul inconştientelor. Mi-au spus că n-au vrut să-i facă rău educatoarei. Care, e adevărat, a avut un moment de neatenţie şi, prin urmare, era vinovată. Însă nu mai puţin vinovată decât cele două toante, a căror inconştienţă putea duce la o tragedie. Doi copii de grădiniţă lăsaţi de capul lor în ditamai oraşul. Nu e ca şi cum ţi-ai abandona pisica pe un maidan.

Dar, într-un anume, madamelor fel le-a mers, le-a reuşit. Nimeni nu s-a plâns de inconştinţa lor, nimeni nu le-a reclamat. Ar trebui să se felicite pentru modul în care au procedat. În toamnă – la fel ca în toamna trecută şi multe alte trecute toamne – o să treacă pe la medicul psiholog pentru adeverinţă. Individul o să constate că sunt apte psihologic fără să cerceteze ce şi cum… Parcă mai poţi spune ceva? România, te iubesc. Poate de aia îţi suport metehnele…

2 păreri la “De ce testarea psihologică trebuie luată în serios (mai ales) în cazul profesorilor”

  1. puștiul meu, cînd era la grădiniță (cămin) , aproape de 5 ani, a profitat de poarta deschisă, cînd își luau părinții copiii acasă, și a plecat după un cîine de pe stradă, la plimbare. Cînd am ajuns și eu la grădiniță, să-l iau pe-al meu, în sală era doar educatoarea, și un alt copil care strîngea jucăriile, am întrebat de al meu, iar doamna s-a uitat rătăcită în jur, nu era, a strigat după femeia de serviciu, s-o întrebe unde e copilul sandu…care femeie i-a spus, firesc, că nu știe, de ce ar ști ea…și am pornit să-l căutăm, am răscolit clădirea, și în pod am fost, am mobilizat familia, mamă, bunici, unchi, să cercetăm împrejurimile, căci în clădire nu era….am, au întrebat, fără rezultat, am avut trei mașini care au bătut străzile, și în final, nașul băiatului și soția l-au găsit pe lîngă gară, după ce traversase trei străzi aglomerate și cu trafic intens, discutînd cu un om de la chioșcul de ziare, care nu-l întrebase ce face, singur ,pe acolo. La întoarcere, educatoarea ne-a sfătuit ” eu l-aș lua acasă și i-aș trage o bătaie…”. Ea nu știa că- lipsește copilul, nici n-a participat la căutări…..mai spun că sîntem profesori , și eu și soția, și știm ce înseamnă să ai grijă de un copil….educatoarea a luat mustrare iar tata socru a dat-o la presa locală, ceea ce a făcut-o vedetă…ani de zile se uita urît la noi , cînd ne întîlneam….

    1. Se poate întâmpla să greşeti, să nu fii atent pentru o fracţiune de secunda, dar să fii inconştient, să te debarasezi de copii ca şi cum ar fi nişte bagaje fără valoare mi se pare criminal şi de neacceptat. Şi nu înţeleg de ce trebuia caftit puştiul, ce justificare a găsit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *