Dexter. Şi ale sale vise întunecate

De regulă, criminalii în serie sunt băieţi sumbri. În viaţa de zi cu zi chiar aşa sunt. Nişte monştri a căror activitate nu are nicio justificare logică. Nu poţi simpatiza aşa ceva nici mort. Iar dacă intri în vizorul lor cu siguranţă că poţi fi mai mort decât îţi doreşti.

Cu toate acestea, în lumile imaginate de scriitori mai poţi da, pe ici, pe colo, de câte un criminal simpatic. Şi încă unul în serie. Dexter nu e primul caz, să ne gândim că fiorosul Hanibal Lecter era mai degrabă simpatizat decât urât de cinefili şi cititori.

Dexter este din alt aluat decât criminalii în serie obişnuiţi. Şi, frate, tipul nu se joacă. Îşi face meandrele cu o implicare demnă de o cauză mai nobilă, deşi, din punctul lui de vedere, ceea ce face e destul de nobil, implică suficient altruism încât să repete şi să tot repete experienţa.

Simpatic, deschis, volubil, Dexter te cucereşte de la prima crimă. Mai ales că aşa şi începe romanul. Cu o căsăpeală pe cinste. Dar, despre restul…

Recenzia se găseşte aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *