DOAR TU POȚI SALVA OMENIREA. TERRY PRATCHETT

EDITURA CORINT JUNIOR

TRADUCEREA MIHAI-DAN PAVELESCU

2008

Prima carte din trilogia lui Johnny Maxwell, una care nu se petrece în Lumea Disc. Trebuie să admitem că Terry Pratchett se descurcă foarte bine nu numai în Lumea Disc, ci în orice altă lume în care își propune să se desfășoare. Nimeni nu se pricepe mai bine decât el să creeze, să asambleze informații și fapte și să creeze o carte care să asigure deliciul cititorului, dar să și nască în mintea acestuia niscaiva întrebări existențiale. Terry poate și face. Că se pricepe de minune.

Este o carte scrisă cu ceva timp în urmă, într-o perioadă când tehnologia nu era așa de avansată ca în ziua de astăzi și celularul nu era chiar celular; o perioadă în care jocurile pe calculator de-abia începeau să dezvolte după ce abia apăruseră. Dar erau deja foarte interesante și făcuseră victime. Nu numai printre oameni, cât mai ales printre extratereștrii prinși în joc. Pentru că dacă pentru noi, oamenii, nu este decât un alt joc cu extratereștri urâți și agresivi care trebuie distruși doar pentru a trece la nivelul următor, pentru Comandantă și restul flotei sale lucrurile nu stau deloc așa. Pentru că extratereștrii mor cu adevărat. Și nu le prea convine treaba asta (între noi fie vorba, cui i-ar conveni).

Dar lucrurile iau o întorsătură nouă în ziua în care eroul nostru, care se delecta cu un joc piratat de Tremurici, primește mesajul Vrem să discutăm,  mesaj care nu apare în instrucțiuni și nici nu este pomenit în manualul de utilizare. Ce vrea să însemne asta? Doar faptul că extratereștrii s-au săturat să fie răi și vor să plece acasă. Bine, nu toți sunt de această părere, dar este un început, nu? Johnny este Alesul și trebuie să rezolve problema. Chiar dacă Johnny  trece prin Momente Dificile – mama și tata nu se prea împacă prea bine și, foarte posibil, nu or să se mai împace deloc. Băiatul acceptă provocarea, numai că lucrurile nu sunt așa de simple precum par. Și nici nu trebuie să ne mire, de vreme ce este vorba despre o carte de Terry Pratchett, expert în a ține omul cu sufletul la gură.

Dincolo de acțiunea cărții, bine echilibrată și plină de umor fin, nu am putut să nu remarc faptul că profesorii și alte specii de-astea sunt tratate cu oarecare ironie. Să fi trecut Terry printr-un liceu gen Șendriceni? Și povestea mai ascunde o morală, care este subliniată și de războiul din Golf, mereu prezent la televizor. Faptul că nu ni se întâmplă nouă nu înseamnă că nu se întâmplă. Și nu înseamnă că nu ni se poate întâmpla și nouă. Nu acum, nici poate mâine, dar ceva mai încolo. Pentru că războiul înseamnă în primul rând suferință. Terry Pratchett continuă să mă uimească. Dacă nu l-ați descoperit încă, nu poate că ar fi timpul, ci sigur este momentul cel mai potrivit să începeți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *