DOI PE-O MĂTURĂ

ANNA DALE — ŞOPTINDU-LE VRĂJITOARELOR

Traducere de Mariana Petcu

Editura RAO — 2004

Citind „Şoptindu-le vrăjitoarelor” mi-am adus aminte de vârsta la care mi-am dorit şi eu să călăresc o coadă de mătură. La acea vârstă era la modă Mica vrăjitoare şi, chiar dacă plăcerea de a călători pe o coadă de mătură, era rezervată doar fetelor, măcar puteam spera la aşa ceva. Anii au trecut şi de zburat pe coadă de mătură nu am zburat dar… cu tehnologia asta, nu se ştie niciodată (cu toate că zburatul pe coadă de mătură ar putea fi încadrat la categoria mijloace clasice).

Joe, un puşti destul de liniştit, este pus în situaţia de a efectua o călătorie pe care nu o prea doreşte, dar pe care nu o poate evita. Şi ghinionul face să nimerească într-un compartiment cu nişte persoane dubioase din cauza cărora se va declanşa o serie de aventuri care-l vor transforma, destul de repede şi mai ales neaşteptat, într-un membru cu drepturi depline al Sabatului Urzicii Moarte, Sabat care, mai toată lumea o recunoaşte, ducea o acută lipsă de membri.

Călătoriile pe mătură devin o obişnuinţă pentru Joe iar noua lui prietenă, obositoarea Twiggy, nu pierde nici o ocazie de a-l antrena într-o lume fascinantă şi cu totul nouă: lumea vrăjitoarelor. Intrigile se ţes pe mai multe planuri, dar cea mai mare parte a timpului mai toată lumea este pe urma unei misterioase hârtii, scrise de cea mai iscusită vrăjitoare care a trăit vreodată pe pământ, hârtie care a dispărut de foarte multă vreme şi care se presupune că ar conţine o vrajă teribilă.

Acţiunea nu lâncezeşte nici măcar o clipă şi adesea se desfăşoară cu o rapiditate care te poate împiedica să dai atenţia cuvenită unor amănunte aparent nesemnificative dar care se vor dovedi de o importanţă crucială în economia acţiunii. Şi nu poţi să nu te opreşti, să laşi cartea din mână şi să nu te întrebi: Băi, când a pomenit de chestia asta? Să prinzi toate dedesubturile poveştii presupune o recitire dar această acţiune nu este deloc plictisitoare.

Astfel, cine şi-ar putea imagina de la prima citire că banala bibliotecară căreia cei doi noi prieteni încearcă să-i schimbe memoria se dovedeşte  a fi mult mai feroce şi mai periculoasă decât oricare dintre vrăjitoarele care apar rând pe rând în scenă. Şi cine şi-ar putea imagina că un cititor atent poate descoperi lucruri care ar putea transforma în uitare tagma vrăjitoarelor?

Aşa cum probabil nici diabolicul personaj Lydia nu şi-a putut imagina vreodată că planul pus la cale se poate nărui datorită curiozităţii şi spiritului de aventură care-i macină pe doi puşti care de-abia s-au cunoscut.

Deznodământul nu poate fi anticipat decât cu puţin timp înainte să se producă şi în desfăşurarea acestuia au loc toate răsturnările de situaţie posibile; până şi cei doi şobolani se dovedesc a fi imprevizibili.

Dar totul este bine când se termină cu bine, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe eroii favoriţi. Chiar dacă unele descrieri pot duce cu gândul la celebra alee Diagon, din seria Harry Potter, originalitatea povestirii nu poate fi pusă la îndoială.

Lectură plăcută tuturor. Şi dacă vedeţi că bicicleta vă face necazuri, gândiţi-vă că poate fi o mătură deghizată. Una zburătoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *