Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată Gabriel Oprea, generalul de patru stele care nu s-ar da în lături de la provocarea unui conflict armat doar să aibă ocazia de a deveni al patrulea mareşal din istoria României. Aşa, să ne lăudăm şi noi cu un careu de mareşali şi să aibă copiii ocazia să-l studieze pe Oprea la Istorie, alături de Andreea Esca şi Mircea Badea, eventual Teo Trandafir.

Infatuat, arogant, plin de ifose, cu un trecut dubios şi o avere şi mai dubioasă, „interesul naţional” nu e genul de individ care să stârnească admiraţie sau compasiune (asta în legătură cu problemele pe care le are dar de care se pare că a şi scăpat). Stârneşte mai degrabă dispreţul omului simplu şi cinstit şi invidie din partea parvenitului care n-a reuşit să se strecoare acolo unde a ajuns generalul de patru stele. „Că n-o fi el mai deştept decât mine…” sau „Uite unde a ajuns ăsta şi eu care-s mai deştept ca el…”

Mai pe scurt, Oprea  a avut întotdeauna concurenţă. Şi nu ştiu de la cine are parte de dispreţ mai zdravăn. De la cei cinstiţi sau de la parveniţii pe care i-a lăsat în urmă.

Da, omul merită dispreţuit. Nu e decât unul dintre acei parveniţi care nu doar s-a străduit ci a reuşit să mai pună o cărămidă – şi încă una destul de zdravănă – la edificiul numit Dezastrul Naţional. Asta pentru ca să-i fie lui bine, să se poată lăuda pe la alţii cu ce grade are el, cum a fot decorat de Constantinescu şi Iliescu…

Însă nu se poate trece cu vederea că individul a reuşit să facă ceva ce guvernanţii ne-au promis la toţi pe vremea când se zbăteau să ajungă la Cotroceni sau în Parlament.

Zilele trecute stăteam de vorbă cu un domn din sistem. Nu spun mai mult pentru că domnul în cauză habar nu avea cu cine stă de vorbă, prin urmare e foarte corect să-i păstrez anonimatul. L-am întrebat pe domnul respectiv – un tip tare de treabă, cultivat şi manierat, ceea ce demonstrează că există şi bancuri cu poliţişti – dacă e adevărat că există pensii de zeci de mii de lei în sistem. Dacă e adevărat că salariile au crescut şi că există persoane care au reuşit să se pensioneze din sistem la „fabuloasa” vârstă de 43 de ani. Aşa, ca chestie, când ai 43 de ani şi lucrezi în învăţământ mai trebuie să aştepţi măcar încă douăzeci şi doi până la pensie. Sau douăzeci şi cinci, că momentan metodologia permite să-ţi prelungeşti contractul cu statul încă trei ani fără să pierzi titulatura.

Da, e adevărat. Există pensii de zeci de mii. Există pensionari la 43 de ani. Şi avem şi salarii ceva mai mari. De fapt avem salarii. Iar totul se datorează lui Oprea.

Când a venit Oprea la Minister şi a promis măriri de lefuri şi pensii de serviciu toată lumea a râs de el. Da, sigur… Au mai fost de-ăştia, am mai auzit de-astea… Mai ales că omu’ era cunoscut ca unul rapace şi fără scrupule, genul de parvenit arogant care ajunsese să considere că înseamnă ceva, care avea pretenţia ca subalternii să se ridice în picioare atunci când intra el într-o încăpere sau să i se adreseze cu „domnule general” pe vremea când îi ţinea locul lui Ponta. Lui, un izmenar parvenit…

Însă izmenarul a făcut ce a făcut şi a mărit salarii şi pensii, a oferit  pensii speciale.

S-a tot vorbit despre pensii şi salarii nesimţite în Poliţie. Marele adevăr e că acestea sunt nesimţite doar dacă le raportăm la salariile din România, la pensiile din România. Ar trebui să le raportăm la salariile şi pensiile din Uniunea Europeană. E firesc. Să ne gândim că, de fiecare dată când vine vorba despre preţuri, guvernanţii ne cer atenţi să privim peste graniţă, în UE, deşi există şi acolo preţuri mult mai mici decât în România. La combustibili, la alimente…

Aşa au încercat să ne dreseze şi se pare că le-a reuşit. Ştiţi, preţurile în UE sunt mai mari, în România e mai ieftin de trăit… E mai ieftin de trăit dacă ai salariu ca în Germania, dar acestă precizare e totdeauna ignorată. Şi chiar şi în Germania e mai ieftin de trăit ca în România.

De ce să nu avem şi noi salarii ca în Germania? De ce ni se tot cere să muncim ca în Germania dar eventual să ne mulţumim cu salarii ca în Brazilia sau India? De ce ni se tot cere – de fapt ni se impune – să trăim cu salarii ca vai de capul lor?

Atunci când Tăriceanu a mărit salariile din învăţământ  treaba asta s-a întâmpat doar la nivel declarativ. Există o lege dar n-a fost aplicată pentru că, vai de mine, se ducea ţara de râpă, bugetul nu-şi putea permite să plătească creşterile salariale din învăţământ, România intra în criză…

Trist e că noi am acceptat că nu se poate, că nu este de unde. Deşi ţara asta poate plăti salarii adevărate tuturor celor care muncesc. De vreme ce avem costuri ca în Germania şi mai mari ca în Franţa sau Anglia am putea avea şi salarii pe măsură. Doar că resursele financiare sunt păpate de băieţi deştepţi, de ăia din categoria din care face parte inclusiv Oprea, în timp ce populaţiei i se cere să se mulţumească doar cu firmiturile. Dar am acceptat mereu că aşa trebuie să fie.

Ne revoltă salariile mari, nesimţite, când ar trebui să ne revolte salariile mici. Suntem în Europa, în UE… Plătim taxe mai mari decât în majoritatea ţărilor Uniunii. Plătim mai mult pentru combustibil. Plătim mai mult pentru mâncare mai proastă. Şi asta din salarii de mizerie. De ce să nu dorim şi noi salarii mai mari, cu putere de cumpărare adevărată?

Asta ar fi normal, să dorim salarii adevărate, nu să moară şi capra vecinului. Să dorim salarii adevărate pentru cei de la catedră, nu poliţişti care să patruleze zi şi noapte pe stradă pentru 400 de euro. Şi pentru asta s-ar putea să avem nevoie de Oprea la Educaţie.

Da, domnule Oprea, preluaţi portofoliul Educaţiei. Aţi fost unul dintre puţinii care aţi dovedit- măcar în parte – înţelegere pentru oamenii din sistem. Aţi mărit salariile celor de la Ministerul de Interne. Aţi oferit pensii speciale şi vârstă de pensionare la care alte categorii de angajaţi nici nu visează…

Veniţi la Educaţie, vă aşteptăm! Până acum am avut parte doar de miniştri tolomaci şi lideri de sindicat venali, care ne-au vândut  de fiecare dată. Şi încă ce ieftin ne-au vândut…

Preluaţi Ministerul Educaţiei, aveţi toate „calificările” necesare. Oferiţi şi profesorilor salarii nesimţite, pensii speciale şi pensionare la 43 de ani. Nu-şi doreşte nimeni nici să apară în faţa clasei la 70 de ani, nici să aibă astfel de profesori.

Da, domnule Oprea, la dumneavoastră e speranţa… Şi, poate, având în vedere că sunteţi şi „doctor” poate mergeţi şi la Ministerul Sănătăţii. Au nevoie şi ei de cineva care să le ajusteze salariile…

Vă aşteptăm! La Educaţie…

Prezentul articol (nu) se vrea (chiar) un pamflet…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *