Drumul Furiei. De la Mad Max la Max Vax

Ultimul Mad Max e dovada cea mai grăitoare că atunci când vine vorba despre imaginaţie, scenariştii americani şi-au cam epuizat resursele. Nici cu cei australieni nu te faci de râs.

O perioadă nu m-a interesat să văd noul Mad Max. Nu de alta, dar un asemenea răsfăţ presupunea un efort financiar pe care am decis din capul locului că nu merită să-l fac. La ce reclamă i se făcea filmului am tras concluzia că e ceva putred la mijloc.

Însă când Mad Max: Fury Road a ajuns pe HBO n-am prea avut cum să-l evit. Mai ales că au început să-l dea şi să-l răsdea într-o veselie demnă de un film mai bun. Şi de la primele secvenţe mi-am adus aminte de bancul ăla cu barmanul ăla solid ca o stâncă ce stoarce dintr-o lămâie o cană de zeamă şi, mândru de aşa o performanţă, întreabă dacă se crede cineva în stare să-l egaleze. Şi un pişpiriu cu mutră de funcţionar stoarce din coaja rămasă o halbă de suc de lămâie. Poanta?! Prăpăditul lucra la Fisc.

Cam aşa şi cu franciza Mad Max. Producătorii au reuşit să stoarcă mai mult decât era cazul din coaja seriei iniţiale.

Pe scurt, filmul poate fi rezumat astfel. Nişte nebuni fugăresc un camion. Cam tot filmul. Care începe cu Max Rockatansky făcând nişte reflecţii foarte valoroase. După care haleşte un soi de şopârlă. Şi imediat este capturat de o gaşcă de ţăcăniţi, tuns omeneşte şi inscripţionat ca „donator universal”, după care dă impresia că ar putea să scape dar e din nou capturat şi pus la colivie.

Dintr-o dată, apare în cadru Imperator Furiosa, interpretată de Charlize Theron, de nerecunoscut dar care face un rol destul de bun. Nu de Oscar dar remarcabil. Individa urcă la volanul unui camion mostruos şi de aici totul devine oarecum liniar. Imperator Furiosa deturnează camionul în care se află nepreţuitele mirese ale lui Joe Nemuritorul şi de aici totul devine foarte previzibil. Găştile de nebuni se iau după camion. Mad Max ajunge şi el la volan, că aşa stă treaba cu francizele în ziua de azi. Şi până la final, cu mici întreruperi, camionul aleargă. cu nebunii după el. De remarcat zbuciumantul chitarist, de mult n-am mai râs aşa de sincer când l-am văzut evoluând. Oare cei care l-au băgat în film asta intenţionau? M-am simţit minunat când a încasat-o în freză, o merita din plin, fie numai şi pentru contribuţia la coloana sonoră.

Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, la final zăpăucii distrug camionul. Era mai bine dacă făceau asta de la început. Chiar de la acel început numit scenariu. Dacă treceţi pe stradă şi vedeţi capace de canalizare, sudaţi-le, să nu mai iasă francizele în lume. Sau scenariştii care trăiesc din mulsul lor, nu ştiu cum să mă exprim mai elegant.

Mad Max? Un film slab, efecte speciale în exces dar nu chiar aşa de grozave. Actorii, cu mici excepţii, şi-au făcut treaba cam în bătaie de joc. Povestea sub orice critică… Şi camioane urâte…

Asta pentru că scenariştii – care trebuiau concediaţi înainte de a fi angajaţi – au dat dovadă de comoditate extremă şi au înţeles că treaba aia cu franciza chiar aia e. Adică văd ce a plăcut la oameni în filmele precedente – şi la oameni le-au plăcut fugărelile cu rable tunate – fac rost de rable, le pun la îngrăşat că au observat ei că dacă hadurghia e mai mare privitorul face „Uau!” , fac rost de un traseu prin deşert şi gata filmul. Hai, nene producătorule, dă-ne banul că noi ne-am făcut treaba pe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *