Externalizare să fie…

De fapt, tot un fel de bilanţ. Partea a doua, cum ar veni.

Când chinuiam cuvintele în speranţa de a face ca activitatea din anul ce tocmai stă să se încheie să sune dacă nu bine, măcar interesant (de! încetul cu încetul încep să-mi câştig existenţa şi din cărţi) m-a pălit, aşa o nostalgie, de am început să răsfoiesc paginile blogului. Şi, chiar dacă ştiam de mai multă vreme, acum chiar că mi s-a confirmat verde-n faţă că nu prea mai am faţă de bloger. Asta e, am lăsat-o moale cu blogăreala în ultimul an. Asta ca să fiu indulgent cu mine însumi, că realitatea… Mi-am schimbat „domeniul de existenţă” de cel puţin trei ori, nu mai stau să număr că s-ar putea să-mi fac mustrări de conştiinţă. Aşa că mai bine nu.

Încet dar sigur mi-am cam externalizat „afacerile” – a se citi articolele. Astfel editorialele în care aveam obiceiul să arăt cu degetul spre realităţi mai degrabă incomode au plecat către Monitorul de Botoşani, cotidian cu care am o colaborare ce se îndreaptă către aniversarea celui de-al treilea an. Recenziile s-au dus, pe rând, către Nautilus, Revista de suspans şi, mai nou, către Egophobia. Şi, dacă aş fi ceva mai productiv, aş putea face faţă şi altor oferte. Din păcate, cam atât mă ţine plapuma deocamdată.

Aşa că… Externalizare, taică, ce să-i faci? Mai ales când externalizarea este destul de rentabilă. Aşa că, din păcate din anumite puncte de vedere, dar din fericire din altele (şi cel financiar) pe blog apar mai rar. Încet dar sigur, blogul devine doar al scriitorului. Mai pomenesc despre cărţi, în special ale mele. Din când în când mai vorbesc despre filme – să-ţi dai cu părerea despre nulităţi de genul Aferim poate fi oarecum periculos; să găsesc tot felul de culţi care să-ţi spună că eşti… incult. Şi cam atât. Mă găsiţi tot mai rar pe aici, asta e situaţia. Dar, pe de altă parte, dacă nu  mă găsiţi aici, încercaţi în librării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *