Gaudeamus 2016 – cu bune şi cu rele. Aşa cum a fost…

(Aproape) a mai trecut un an. Dar sigur a mai trecut un Gaudeamus peste noi. Ediţia 2016.

La care am semnat de participare. Din păcate, doar pentru ziua de sâmbătă, 19 noiembrie. Cu regretele de rigoare că nu am putut fi prezent mai mult la târg. Şi, când spun asta, mă încearcă acel sentiment de oarecare ciudă că Botoşaniul nu este mai aproape de Bucureşti. Sau Bucureştiul mai aproape de Botoşani. Nu contează care, cât timp distanţa e mai mică.

A fost doar o zi dar a trecut mai repede decât un ceas. Comparativ cu o oră la catedră? A trecut mult mai repede. Chiar dacă am fost prezent la Romexpo chiar mai devreme decât prima oră (pe bune, nici n-apucaseră băieţii de la pază să-şi bea cafeaua de dimineaţă că eram prezent în zonă) n-am apucat să fac prea multe din ceea ce mi-am propus.

Asta pentru că a fost – din multe puncte de vedere – o zi nebună. Nebună nebună! Pe care am petrecut-o în mare parte la standul Editurii Crux, acolo unde a avut loc lansarea – după ora 15 – a ultimului volum din seria „Predestinare genetică” intitulat „Faţă în faţă”. Cititori, autografe, prieteni vechi, prieteni noi. O vânzoleală cu care subsemnatul, iubitor de trai patriarhal la ţară, nu e foarte obişnuit dar pe care am suportat-o destul de bine. Cel puţin asta este pretenţia mea. Alţii s-ar putea să nu aprecize la fel.

M-am întâlnit cu mulţi dintre prieteni dar, din păcate, am avut prea puţin timp pentru fiecare. Pentru unii deloc. Sper să nu se supere pe mine; sunt deja eu destul de supărat pe treaba asta. Am reuşit să schimb câteva cuvinte cu Mircea Pricăjan – după ani de mesaje pe face şi telefoane ne-am văzut în sfârşit faţă în faţă. N-am apucat să iau şi autograful promis dar nu-i bai, am cartea… Cu Gabriel, colegul cu care am stat într-o bancă din clasa I până în a XII-a. Mulţumesc, prietene, că ai fost prezent la lansare. Bebe Haralambie a fost şi el prezent. N-am mai apucat să bem berea pe care am pus-o la cale. Chiar simţeam nevoia să mă răcoresc un pic… Cu Oliviu Crâznic, prietenul pe al cărui sfat şi ajutor pot oricând conta. Nici măcar n-am apucat să facem poze. Şi doar ne pusesem în cap treaba asta…

Minunata echipă Crux care s-a dat peste cap la modul cel mai propriu ca totul să meargă „brici”. De unde aveţi atâta energie, oameni buni? Deea, Andrei, Alex, Millena, Sărăcel… (sper că nu am uitat pe nimeni)…

A fost o zi super. Am vândut cărţi, am dat autografe, m-am pricopsit un tricou super.

Asta a fost partea pozitivă a forţei…

Din păcate, mai sunt şi aspecte negative de semnalat. Ca de obicei, cei de la Romexpo s-au gândit numai să facă bani, nu să ofere şi facilităţi celor pe seama cărora i-au şi adunat la teşcherea. Şi tarifele pentru participare n-au fost foarte mici. La un moment dat, când cititorii ameninţau să lase goale rafturile standului Crux, a trebuit ca, împreună cu Andrei Mazilu, să prestăm niţică muncă de aprovizionare. Băieţii care păzeau poarta au început să cârâie. Că n-aveţi voie cu maşina până aproape de pavilion. Că era un orar pe care voi nu l-aţi respectat. Cum adică, prietene, ca participant să fii nevoit să-ţi cari cărţile cu spatele până la pavilionul central? Iniţial mi l-am închipuit pe Cărtărescu, cocoşat sub vreo zece exemplare din „Solenoid” şi traversând parcarea la pas agale. Bine, dacă era să cărăm cărţile aşa cum ne sugerau deştepţii de la pază probabil că nici eu n-aş fi arătat mai bine după vreo două ture la maşina de aprovizionare. Dar s-a rezolvat amiabil şi cu chestii de genul „Tu mi-ai mai făcut azi probleme”. Da, da, uite că şi gealaţii de la firmele de pază au ţinere de minte.

Un moment iritant a fost când în preajma standului s-a arătat Petre Roman. Măi băieţi de la Bucureşti, ăsta se plimbă liber prin Bucureşti şi voi nimic? Adică trebuie să vină cineva de la ţară să vă facă treaba? Dacă nu eram înainte de lansare, poate că îl lansam un pic. L-am înjurat urât, mi-a răspuns frumos, civilizat. Mă rog, chestie de om politic. După care m-a gândit că am comis o gafă. Tocmai se pregătea lansarea pentru „Ecouri din tenebre” de Rodica Bretin. Şi era prezentă şi o senzaţională mireasă zombie. Nu ştiu cine a realizat machiajul dar pe mine m-a cam strâns în spate. M-am gândit că Petre Roman trebuia să joace rolul mirelui. Mai ales că, nemachiat, arăta numai bun de reclamă pentru filmele cu morţii vii.

Ăsta a fost Gaudeamus 2016. Ar mai fi câte ceva de spus. Mă opresc aici…

Lectură plăcută să aveți oameni buni…

 

 

O părere la “Gaudeamus 2016 – cu bune şi cu rele. Aşa cum a fost…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *