HOT, HOT, HOT NEWS

No, bine, aseară am recidivat. Iar am fost dat la tv. De data asta pe locale, la Ştirile de la ora 19 şi reluare la 22.00. Pun pariu că bieţii oameni dela Scutari, atunci când au închegat de-o nuntă nu s-au gândit nici în vis că nunta asta va deveni mai celebră (păstrând proporţiile, desigur), decât a doua legare la cap fără să-l doară pe care şi-a operat-o Borcea. Mare senzaţie mare, oameni buni, pentru masochişti, daţi clic pe asta

http://telembt.ro/nunti_in_scoala_la_scutari-a17627.html (preţiosul Lucian nu e prin preajmă şi e prima dată când încerc să mă descurc fără ajutorul lui, dacă nu apare niciun post, am ratat-o din cauza lui).

Şi, priviţi-mă şi vă minunaţi, cum, încetul cu încetul, devin (mai) celebru. Părinţii copilaşilor din cartier habar nu aveau cu juniorul cui li se hârjoneşte odrasla. Ei bine, acum ştiu. Încă nu mă salută lumea pe stradă, da’ ajungem şi acolo. Oricum, strădania „jurnalistului” a fost degeaba şi prestaţia cam tot pe acolo. Ce am spus eu şi ce a rămas. Cât despre colegul Dorin, dacă nu l-aş cunoaşte, aş crede că reprezintă opinia publică indignată, cam atât a rămas din ce-a afirmat el. Păcăliciul de presă a mai făcut rost şi de chibrit, pe lângă ţigara aruncată în batjocură de motanul Felix. Nimic despre cele vreo treizeci de nunţi şi cumătrii anterioare. Cel puţin la TeleM, că în rest… Dacă e să luăm de bun tot ce scrie presa, în Scutari sâmbătă de sâmbătă se ţin nunţi, cumătrii, până şi botezurile tot în şcoală. Da, domnilor, acolo se întâmplă lucruri ciudate. Păcat că nu aţi venit până acum, să vedeţi cum arată o şcoală cu sobele stricate de naşul de la un botez (nu eram eu director, să fim clari), sau nu aţi mers la cele două nunţi dela Selişte, ţinute tot într-o Şcoală construită pe banii Băncii Mondiale. Apropo, banii românului de rând nu au nicio valoare, unul dintre cei care au reacţionat cel mai vehement după nuntă e chiar tipul care a stricat sobele în şcoala veche. Banii românului? Iete fleoşc! Banii Băncii Mondiale, de ăia ne pasă, dacă ne iese ceva, desigur. Nu prea le-a ieşit. A ieşit în schimb dar frumos de nuntă. Şi eu am mai fost sunat de vreo şase ori să-mi exprim punctul de vedere. Chiar aşa, măi? Tu ce ai înţeles? Nimic.  Corect. Uite cum stă treaba… A, da… OK. Ne mai vedem şi mâine, dacă mă descurc singur, dacă nu, când o avea timp Lucian. Numai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *