IARNA, ALIATUL NEIMPLICATULUI

Cum s-ar spune, ieri, duminică a nins. Iar treaba asta a picat greu celor care se bizuiau musai pe promisiunile pe care le-au smuls de la electorat promiţându-le cai verzi pe pereţi, vorba băiatului care s-a bucurat  de nurii uneia numită Laura Cosoi. Printre alţii, că nu o fi fost el primul şi, după cum arată treburile, nu o să fie nici ultimul…

Dar cei care nu s-au ţinut de promisiunile făcute candidaţilor au avut scuză babană. Păi e normal măi frate să faci doi kilometri să votezi cine ştie ce dobitoc pe care să nu-l mai vezi decât peste patru ani, cu sacoşa goală plină de însemne electorale. Mai bine stai în casă, la căldurică. Şi dacă ai promis cuiva, ceva, consolează-te cu gândul că nu-i mare pierdere. Un vot egal un vot şi s-o găsi cineva care să le mânărească.

Ninsoarea ţine cu neimplicaţi. Până şi Ponta a recunoscut treaba asta.

Ei bine, asta e viaţa. În ţara asta tot ce mişcă, râul, ramul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *