Ieri m-am distrat. De minune!

Ieri pot spune că m-am distrat. A fost o zi oarecum mohorâtă, numai bună de petrecut în casă, instalat comod cu o carte în mână. Numai că n-am făcut asta. Păi… A fost 1 Aprilie. Şi ce face omul de 1 Aprilie? Cască ochii bine să nu ia ţeapă şi încearcă să-i păcălească pe alţii. Pe la şcoală elevii au început să-mi spună că unul sau altul şi-a rupt mâna. Au pus chiar la cale şi o scenetă cu o fetiţă care bocea. Ei bine, nu le-a mers. Dar, de vreme ce am fost aşa de vigilent, mi-am încercat norocul. Şi am comis următorul anunţ de importanţă naţională. Cică cei de la Tritonic mi-au dat drepturile de autor.

Din păcate, n-a fost decât o glumă de 1 aprilie, că de păcălit nu poate fi vorba. Păcăliciul sunt eu la faza asta, că nu am văzut un sfanţ de la Tritonic. Şi nici n-o să văd. Dar m-am distrat difuzând ştirea pe Face. Am strâns şi câteva kilograme de aprecieri pentru efortul meu. Plus comentarii. Cel mai tare îl redau „Ce părți bune are controalele ANAF-ului ? Fiți serios, aceste controale sunt și urmăresc de fapt, falimentarea afaceriștilor și producătorilor autohtoni la comandă politică ! Suntem conduși de o gașcă politică mizerabilăăăăă !„. Omul mi-a dat şi-un like! 🙂

Dacă mai vreţi să vedeţi odată ştirea

O părere la “Ieri m-am distrat. De minune!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *