Interviu cu scriitorul Alexandru Lamba

Cine eşti tu, Alexandru Lamba?

Cum scriam și pe blogul meu, sunt un individ căruia îi place să scrie. Și să arate la lume. Cum scrisul merge mână în mână cu cititul, iar dacă ai pretenția să fii citit ar cam fi cazul să citești la rândul tău, o fac. Dacă tot o fac, de ce nu pentru o revistă? Deci sunt redactor-șef la Gazeta SF – mulțumită lui Alexandru Ioan Despina.

Cum ai descoperit literatura SF?

Prin ochii unchiului meu, care-mi citea sir Arthur Conan Doyle și H. G. Wells. Ce mi-ar mai plăcea să găsesc cărți audio cu vocea unchiului meu!

Ai şi alte preferințe literare?

Preferințe? Nu. Citesc și altceva? Da. Mai orice. Dar literatura speculative rămâne cea pe care o prefer. Ultima carte dinafara ariei pe care am citit-o a fost „Sabia lui Atilla” de Michael Curtis Ford. Înainte de asta a fost o culegere de texte numită „Scrisori către Hitler” de Henrik Eberle. Și mai înainte, „Oranki, amintiri din captivitate” de Dimitrie Bejan. Cu mult SF & F printre ele. Deci probabil că înclin (inconștient) spre texte istorice.

Ai început să cucerești, încetul cu încetul, cititorul român. Este dificil sa ajungi la inima iubitorilor de lectura?

N-am de unde ști. Cred, și trag nădejde, că unii cititori găsesc unele scrieri de-ale mele agreabile. Mai mult de atât nu pot spera. Cred că, în general, a ajunge la inima cuiva prin artă – oricare ar fi ea – e un demers dificil. Dar fac eforturi. Ei, în cazul literaturii, înainte de a ajunge la inimile cititorilor trebuie să treci prin cele ale editorilor. Iar aceștia din urmă nu sunt deloc „slabi de inimă”, dacă-mi permiți, ceea ce face demersul încă și mai dificil. Dar, din nou, fac eforturi.

 Recent ai debutat şi pe hârtie. Ne poţi spune cate ceva despre această experienţă? Există vreo diferenţă între a publica virtual şi pe hârtie?

Diferența, din perspectiva autorului, este la nivelul exigenței editorului. Bineînțeles că toți ne dorim pe hârtie, tocmai din acest motiv, pentru că reprezintă o recunoaștere a calității textului. Publicatul pe hârtie costă, iar dacă un redactor decide să investească banii editurii (ai editurii, atenție, nu ai autorului!) în textul tău, atunci înseamnă că-l apreciază cu adevărat. Și mai e și senzația aceea tactilă a scrierii tale pe hârtie…

Ce te inspiră?

N-aș putea spune. Dacă aș înțelege cum funcționează creierul uman – fie el și al meu – aș face cu totul alt gen de treabă în momentul acesta.

Cel mai cumplit coşmar al scriitorului este lipsa inspiraţiei. Ai fost pus vreodată în această situaţie? Cum îi faci faţă?

Ba bine că nu! Mă trezesc de multe ori în fața unei pagini albe a unui editor de texte și nu reușesc să găsesc ordinea tastelor pe care trebuie să le apăs. Ba uneori mă trezesc chiar pe la mijlocul unui text având aceeași problemă. Ce fac atunci? Mai întâi încerc să schimb macazul. Dacă nu-mi ies poveștile mele, mă apuc de scris recenzii sau alte asemenea. Dacă blocajul e atât de profund încât nici așa ceva nu pot scrie, mă apuc de citit. Ori cărți pe care vreau mai apoi să le recenzez, ori din textele pe care le am pentru Gazeta SF. Apoi răspund la e-mail-uri.

Se spune că de la proza scurtă la roman este un singur pas. Eşti pregătit să treci „puntea”? Şi dacă da, ne poţi oferi câteva amănunte?

La mine a fost, de fapt, invers. Am scris două romane înainte să mă apuc de scris proză scurtă în mod serios. Dar ambele se cer a fi refăcute. Deci da, sunt pregătit să trec puntea, înapoi către roman.De data asta ceva mai cu atenție.

Ce părere ai despre afirmaţia că în România nu se citeşte, că scriitorii români nu au nicio şansă?

Nu sunt chiar de acord cu niciuna din ele. De fapt, nu prea sunt eu de acord cu afirmațiile care au un caracter general atât de pronunțat. Poate că „în medie” un român citește mai puține cărți pe an decât un german. Am tot auzit asta, nu am studiat cifrele, nu mă pronunț. Dar știu că și în România oamenii citesc. Mulți din ei. Poate nu SF. Poate din cei care citesc SF, mulți nu citesc români. Dar oamenii citesc. De ce nu citesc români? Din principiu. Cu asta sunt de acord, autorii autohtoni nu sunt preferați. Am auzit acest punct de vedere de multe ori. Argumentat chiar. „De ce să citesc un roman românesc, când am la dispoziție romane de Hugo, Locus și Nebula?” Ei, combate asta! Nu prea poți, nu-i așa? La o adică, un roman de Hugo Locus sau Nebula costă cam cât unul românesc.

Dar a avea pretenția de la literatura românească să producă la fel de multe opere de top ca cea internațională, ca TOATĂ cea internațională!, e ușor absurd. De aceea cred că luptăm cu arme inegale. Însă putem învinge și recâștiga o parte din public prin diverse metode. Am să încerc o serie de editoriale la Gazeta SF pe această temă. Ține-mi pumnii!

Ce crezi tu că-i îndepărtează pe cititori de SF-ul românesc?

În primul rând lipsa de informare. Fandomul nu știe că existăm. Iar dacă știe că existăm, nu prea știe ce facem… Dar asta e altă discuție, nu o încep acum. Ce voiam să zic este că există o foarte mare discrepanță între așteptările unui cititor de SF și ceea ce i se oferă, discrepanță care s-ar elimina dacă ar exista un pic de informare prealabilă. Dacă lucrurile ar fi puse în context. Ca să dau câteva exemple: Dacă, sefist fiind, iei romanul lui Michael Haulică – „Transfer” și te aștepți ca el să fie space-opera – că titlul poate duce într-acolo –, vei fi dezamăgit, nu? La fel, dacă de la „Vegetal”-ul lui Marian Truță și Dănuț Ungureanu te-ai aștepta să fie fantasy cu creaturi similare Enților lui Tolkien, nu prea te-ar satisface. Să nu mai vorbim de „Ne vom întoarce în Muribecca”, dacă ești setat să găsești călătorii în timp. Ei, dar dacă pui lucrurile în contextul cuvenit și-ți aliniezi așteptările (scuze pentru discursul corporatist, dar acum mergem la zona de marketing, deci se acceptă) corect, atunci vei găsi trei cărți excepționale. Și astea sunt doar trei exemple ale scriitorilor de top, lista poate continua.

Câte ceva despre proiectele de viitor…

Proiecte de viitor… Să apar cât mai mult pe hârtie. Apoi într-un volum propriu. Și, bineînțeles, să continui treaba la Gazeta SF și să o fac din ce în ce mai bine. Și să încerc să ajut – cât voi putea – comunitatea. Crescând nivelul prozelor de la Gazetă, scriind recenzii, invitând autorii să-și prezinte cărțile, trimițând autorii care promit către redactori mai exigenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *