Interviu în Revista de Suspans

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu unul am încheiat cam în forţă anul care a trecut. În primul rând, a cam trebuit să perii câteva povestiri pentru a le face să corespundă cerinţelor impuse de redactor. De înţeles, având în vedere că spaţiul pe care-l are la dispoziţie e cam limitat, a trebuit să mă adaptez. Niscaiva probleme administrative ce nu sufereau amâare pentru anul care a început. Şi, ca totul să fie şi mai bine, am primit invitaţia de a răspunde câtorva întrebări. Semnatarul invitaţiei? NImeni altul decât MIrcea Pricăjan, „boss-ul” de la Revista de Suspans. Îmi plac interviurile astea rapide. N-ai timp să gândeşti prea mult. De fapt, nu stă în firea subsemnatului să gândească prea mult. O fi bine, o fi rău? Nu de alta, dar până se termină povestirea sau romanul începe altă aventură. Sau te trezeşti că deja există.

Un interviu la care m-am străduit să răspund cum m-am priceput mai bine. Şi nu am spus totul. Poate că nu am fost întrebat despre totul. Nu de alta, dar simţeam nevoia să spun ceva mai mult despre băieţii veseli (sau fetiţele vesele, că pe la noi cam ele fac legea în domeniu) care se pretind agenţi literari. Sau pretind că-şi fac treaba pe la agenţii literare. Dar despre subiectul acesta cu altă ocazie. Deocamdată să vedem ce-i cu interviul.

Ce te-a făcut să ieși cu proză pe piața anglofonă?
Ce m-a determinat să încerc piaţa anglofonă? În primul rând, sunt un om — sau mai degrabă un scriitor; îngăduiţi-mi să mă consider aşa ceva — căruia îi plac provocările. Iar piaţa anglosaxonă este o provocare serioasă, poate cea mai serioasă. În al doilea rând, spre deosebire de piaţa românească, reticentă la horror şi genurile afiliate, pe piaţa anglosaxonă literatura „de groază” ocupă un procent important. Am vrut să văd dacă merge „şi altfel”. Şi am încercat.  E balta mai mare. Dar şi înghesuiala. Mai ales înghesuiala.

Ai publicat o primă povestire în Massacre Magazine. De ce nu ai ales să continui ofensiva pe câmpul publicațiilor de profil și ai preferat publicarea unui volum, în format ebook pe Amazon, cum e Dark Tales of Sorrow and Despair?

„Ofensivă” este mult spus. Pentru că ofensiva apare când ai pe cine ataca. Ori în cazul povestirilor subsemnatului situaţia n-a fost prea roză. Nu ştiu, poate e de vină ghinionul propriu, poate acolo, pe piaţa anglosaxonă e într-adevăr o altă lume, dar majoritatea editorilor caută poveşti cu o lungime sub 5000 — 7000 de cuvinte. Or, subsemnatul are nevoie de ceva mai mult spaţiu pentru a se exprima. Pe de altă parte, cei care acceptă povestiri mai lungi aveau la intrare mesaje de genul „submission closed până la…”. Şi era destul de mult până la acel la… Uneori trebuie să aştepţi şase luni pentru un răspuns. Sincer, nu-mi prea place să aştept. Nu mai am răbdare. Un scriitor e scriitor atunci când e pe piaţă, când eşti accesibil cititorului. Dacă ai o mie de povestiri în sertar, nu se pune. Contează doar ce e accesibil. Şi poate fi citit şi criticat.”

Restul interviului este accesibil aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *