Învaţă dacă vrei să intri la profesională. Altfel… o să faci liceul

Pentru neavizaţi titlul articolului ar putea părea mai degrabă o glumă din categoria „Bea berea mai repede că se răceşte”. Sau „Haleşte mai repejor îngheţata aia că dacă apucă să se răcească nu te văd bine….” – asta pentru a nu fi acuzat că fac reclamă la bere.

Cum adică să-i spui unui copil să înveţe, să mănânce cartea dacă respectivul îşi doreşte să ajungă la profesională? Şi să-i atragi atenţia că, dacă nu o va face, riscă să ajungă la liceu? Nu cumva era invers?

Din păcate, acesta este tristul adevăr al zilelor noastre. Pentru un absolvent de opt clase este mai simplu să ajungă elev de liceu decât de şcoală profesională. Locul în liceu este garantat pentru toată lumea, chiar şi pentru cei care nu sunt interesaţi de aşa ceva. Cu profesionala însă…

Cine vrea să urmeze cursurile unei şcoli profesionale trebuie să ştie că, în cele mai multe situaţii, va avea parte de un examen în adevăratul sens al cuvântului. Iar dacă nu va reuşi să obţină o notă onorabilă la respectivul examen are toate şansele să rateze profesionala. Noroc că există liceu…

De când e lumea şi pământul – mă rog, de când există liceu şi şcoală profesională – liceul a fost considerat mai important decât profesionala. Din mai toate punctele de vedere. Admiterea în liceu a presupus întotdeauna examene iar în anumite perioade acestea au fost destul de dificile. Dar timpul a trecut, examenele s-au relaxat până la dispariţie – despre ce altceva se poate vorbi în condiţiile în care elevi care iau note de toată jena la Examenul de Evaluare Naţională sau nici măcar  nu se prezintă  sunt admişi în toamnă în licee. Ba unii prind chiar licee de prestigiu… Mai exact licee care trăiesc cu nostalgia unui prestigiu de care, curios, încă îşi aduc aminte destul de mulţi.

Roata istoriei s-a întors. Acum tot părintele îşi vrea odrasla la profesională. Pentru că i s-a băgat lui în cap că acolo o să înveţe meserie. Personal am unele dubii privitor la ce învaţă elevii de profesională în condiţiile în care cea mai mare parte a timpului pe care ar trebui să-l petreacă în şcoli şi ateliere îl pierd în afara acestora. O să dedic câteva rânduri şi acestui fenomen.

Toţi vor la profesională momiţi de „Banii de liceu”. Cică aşa le spune şi celor pe care-i primesc elevii de la profesională. Tot bani de liceu. Oficial e  vorba de „Bursă profesională” dar sună mai interesant cţnd spoi „Bani de liceu”. Inclusiv profesorii care lucrează pe acolo le spun astfel; o madamă care a venit să facă publicitate unei astfel de şcoli în rândurile absolvenţilor de clasa a VIII-a îi tot trăgea cu „Bani de liceu”. Vă înscrieţi la profesională şi primiţi „Bani de liceu”.

Pe care îi primeşte tot elevul, indiferent de situaţia materială. Cei care aleg să urmeze cursurile unui liceu trebuie să ştie că dacă nu ai parte de un anume grad de sărăcie în familie nu poţi visa la „Bani de liceu”. Dar la profesională nu trebuie să-ţi convingi familia sărăcească, donând tot ce are rudelor mai mult sau mai puţin apropiate. Primeşti banii oricum.

Aşa că, în momentul de faţă există un interes mult mai evident pentru locurile în şcolile profesionale decât pentru cele din licee. Şi cum raportul dintre cerere şi ofertă face legea s-a ajuns în situaţia aberantă ca în licee să se intre pe baza repartiţiei computerizate care garantează oricui un loc în timp ce şcolile profesionale organizează adevărate examene de admitere unde se înregistrează respinşi. Care, neavând altă soluţie, se înscriu la liceu, unde e mai simplu şi mai comod de intrat.

Pe vremuri cel care nu era capabil, dintr-un motiv sau altu, să urmeze cursurile unui liceu, era îndrumat către profesională. Acum cel care nu e considerat suficient de înzestrat să intre la profesională (mai pe şleau care e suficient de prost să pice şi simulacrul e examen de admitere la şcoala profesională) e obligat – nu îndrumat, e obligat – să se înscrie la liceu. Asta deoarece învăţământul obligatoriu din România e de zece clase. În condiţiile în care zece clase sunt obligatorii şi avem de-a face cu mii de elevi care leagă şcoala de gard încă din clasele primare nu prea putem vorbi de obligativitate dar acest aspect este încă unul dintre paradoxurile care fac de lehamite traiul într-o ţară care se laudă cu Mioriţa şi în care există miniştri care cred că oaia este o statuie vie. Ce motive de mândrie naţională găsim în balada care ne vorbeşte de invidie şi omor nu ştiu dar să revin la profesională. Oaia s-o disece alţii. Şi eventual să o facă mici şi fleici…

Iar în cele mai multe cazuri elevul respins de şcoala profesională nu e capabil să facă faţă exigenţelor de la liceu. Care exigenţe? s-ar putea să se întrebe cei care sunt mai în temă cu dezastrul din educaţie. Da, care exigenţe?

Dar, ajuns la liceu, elevul nu prea interesat şi nici dotat intelectual – uneori de lene, alteori din cauza unor limite impuse de genetică sau alte probleme – va pierde patru ani fără să înveţe nimic. Fără să depună vreun efort să înveţe. Şi va ajunge să rateze bacul pentru că habar nu are de ce a petrecut patru ani în liceu. Eventual pentru bani de liceu; cei mai mulţi dintre cei care nu ştiu să-l deosebească pe Eminescu de Creangă pentru asta pierd timpul prin licee.

Ne mai mirăm de ce s-a ajuns unde s-a ajuns. E mai greu să termini liceul decât să faci şapte facultăţi. E mai dificil să fii admis într-o amărâtă de profesională decât într-un liceu cu pretenţii. Acestea sunt minunatele schimbări aduse învăţământului de genii ca Ecaterina Andronescu şi alţii de teapa ei.

Şi ne mai mirăm că ajung să ne conducă tot felul de idioţi…

Singurul sfat pe care pot să-l dau celor care vor să urmeze profesionala e să trateze treaba cu toată seriozitatea, altfel riscă să ajungă la liceu. Cât despre cei care vor să intre la liceu… Dormiţi dragilor, Ecaterina Andronescu a vegheat pentru voi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *