IUBIŢI ŞI VAGABONZII, NU NUMAI CÂINII

Acum vreo două zile, ba să fie poate chiar trei, am primit de la cineva (nu, nu-i un prieten şi poate că nici nu o să-mi fie, după ce citeşte – dacă citeşte – rândurile următoare) un email mişcător. Să semnez petiţia aia care cere interzicerea eutanasierii câinilor vagabonzi. Bun, mi-am spus. Chiar că în ţara asta s-au rezolvat toate şi a mai rămas problema maidanezilor. Care sunt şi ei suflete, e drept, dar suflete între suflete. Numai că problema lor trebuie tratată de pe poziţii mai dure. Prin ziare, mai săptămânal aflăm că cineva a sfârşit-o, asemenea unor eroi din Colţii, devorat, la propriu, de câini vagabonzi. Cine are printre cunoştinţe pe cineva care lucrează la Urgenţe, să întrebe, aşa, de amorul artei, cam câţi copii ajung zilnic la spital muşcaţi de maidanezi. Vă spun eu, dacă nu ştiţi. Mulţi. Măcar cinci-şase, la care se adaugă cei care nu ajung la spital, ci pe la cabinete. Sau care se tratează casă, cu indiferenţă.

Da, domnilor, câinii de care avem grijă mai şi muşcă. Trageţi un ochi prin presă să vedeţi cam câţi boschetari au sfârşit devoraţi de maidanezi, în competiţia pentru ce mai aruncă românul prin tomberoane. Da’ pentru boschetari nu semnează nimeni petiţii, deşi nu toţi au ajuns astfel din vina lor. Unii au avut servicii respectabile, case şi familii, dar au ajuns aşa din cauza escrocilor, a propriilor fii (da, unii îi mai dau afară din casă pe mama şi pe tata, asemenea unui câine) din cauza crizei şi, poate, şi din cauza noastră. Da, ştiu oameni de calitate care au sfârşit căutând printre gunoaie. Şi nădăjduiesc s-o găsesc vreodată, scotocind pe la tomberon, pe profa mea de biologie din liceu. Sau pe directorul de acolo. Dacă i-aţi cunoaşte la fel ca şi mine, am fi mai mulţi cu astfel de speranţe.

Ca şi la fotbal, este uşor să dai soluţii de pe margine. Sau indicaţii. Nu ucideţi câinii, băi nenorociţilor. E simplu, că nu e problema voastră. Ci a altora, care nu prea se pot descurca, în condiţiile date. Că nu e buget, că nu sunt condiţii. Şi nu e nici una, nici alta. Dar problema trebuie rezolvată cumva. Şi, dacă e să punem în balanţă, ce contează mai mult? Viaţa câinilor sau a copiilor care ajung să fie sfâşiaţi de patrupedele pentru care militaţi? Juniorul era să fie încolţit de haita care-şi face veacul prin parc. Şi nu o dată. Alţi copii au  fost muşcaţi. Câţi prunci trebuie s-o mai încurce ca să vedem că maidanezii chiar sunt o problemă?

Şi, ca să nu mă acuze cineva că sunt prea rău (eu aş spune că realist, dar fiecare cu optica lui), vin şi eu cu o propunere. Ce-ar fi ca fiecare iubitor de maidanezi, în loc să se ocupe cu trimis mailuri mobilizatoare, să pună mâna şi să ia un câine acasă? Eu unul deja am percutat la treaba asta, am deja doi câini. Unul cumpărat şi unul înfiat. A fost o vreme când erau opt, toţi căraţi de pe stradă. Şi trei pisici, toate oploşite la casa omului. Dar o să mai iau un câine. Asta ca să nu spună cineva că dau numai idei, ca boierul lui Moş Ion Roată, şi nu pun şi eu mâna, ca răzeşul. Sau că nu iubesc câinii. Îi iubesc, domnilor, dar nu cu ochii închişi. Şi nu mai mult decât pe 0ameni

One thought on “IUBIŢI ŞI VAGABONZII, NU NUMAI CÂINII”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *