JOCUL LUI GERALD. STEPHEN KING

EDITURA NEMIRA

2008

TRADUCEREA RUXANDRA TOMA

Anul acesta mi-am spus că ar fi bine să încep cu o recenzie despre vreo carte a lui Nea Fănică. Dintre toţi autorii de gen, el mi-i cel mai drag (sper că şi reciproca e valabilă sau o deveni valabilă). Jocul lui Gerald. Un nume care nu se prea potriveşte cu cartea şi totuşi se potriveşte de minune. Nu ştiu dacă înţelege cineva ceva din asta, dar ăsta e paradoxul.

Ştiam câte ceva despre acţiunea cărţii încă înainte s-o cumpăr şi, recunosc, mi s-a părut cam străvezie, aşa, la prima idee. Cum adică, 384 de pagini pentru o tipă care ajunge să stea la ţăruş din cauza unui accident? Adică am căpătat ideea că voi găsi o chestie diluată până la absurd, o poveste lungită şi răs-lungită în timpul căreia mai degrabă ajungi să antipatizezi decât să simpatizezi personajul în cauză. Vorba lui Caragiu, „C-aşa e-n tenis”. Am mai păţit-o odată, când am aruncat o carte de-a lui nea Fănică sub pat după vreo trei capitole. Voi scrie şi despre asta, cu siguranţă.

Dacă n-ar fi fost vorba despre un roman scris de Nea Fănică nici nu m-aş fi complicat. Dar chiar şi aşa eram puţin sceptic. Cam prea puţină acţiune pentru prea multe pagini. Oricum, până nu spargi bostanul nu dai de seminţe.

Ei bine, n-a fost chiar aşa de rău precum mă aşteptam. Cu teamă, desigur. E vorba despre o doamnă, Jessie, nici prea tânără, nici prea bătrână, care, dominată de soţul ei, Gerald, încearcă să-şi condimenteze viaţa sexuală. Un decor simplu, fără încărcătură inutilă. O pereche de cătuşe, una zdravănă. O cabană izolată pe post de cuibuşor de nebunii. Un câine flămând care apare în scenă la timpul potrivit. Un ceva care multă vreme nu are nici formă, nici miros, nici nume ci doar teroare.

Şi acţiunea începe simplu. Un şut declaneşează toată treaba. Un şut în bijuteriile domnului, plasat la nervi. Dar imediat regretată ieşirea. Că domnul Gerard  moare. Şi, odată cu el, şi doamnei sale i se oferă aceeaşi şansă, numai că are ocazia la surplus de durată. Cum să te eliberezi din cătuşe înainte să fie prea târziu? Jessie va afla că nu e treabă uşoară iar Stephen King reuşeşte performanţa de a ne face să intrăm în pielea personajului. E drept, cea mai mare parte a cărţii se petrece în pat, cu cătuşele în jurul încheieturilor, dar Jessie alunecă din când în când şi pe panta amintirilor. Care nu-s chiar atât de vesele pe cât te poţi aştepta de la o nevastă de avocat. Ziua eclipsei i-a înnebunit pe mulţi, dar ce contează câţi au luat-o razna în clipa în care tatăl tău şi-a pierdut raţiunea şi face ceea ce niciun tată nu ar trebui să facă? Din anumite puncte de vedere, Jessie nu este încătuşată numai de pat. A încătuşată de un trecut de care nu vrea să-şi amintească. Şi, chiar dacă va reuşi să scape de brăţările de oţel, ce-o aşteaptă după? Doar o extindere a locului de detenţie?

Cartea se cere citită şi e mai densă decât se poate bănui. Pentru doritori, luaţi de aici. Cu reducere. Şi, dacă nu vă impresionează patimile eroinei, încercaţi să vă întindeţi pe pat, să vă ridicaţi puţin braţele şi să vă imaginaţi că ar fi încătuşate. La ce aţi fi dispus să renunţaţi ca să vă eliberaţi? La pielea de pe mâini? La un deget?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *